Razboiul Celor 100 de ani (VI)

Persoanele practice ar fi si mai practice daca ar petrece ceva mai mult timp visand.. – J.P. McEvoy

Advertisements

Experienta este un avantaj extraordinar. Problema este ca atunci cand o obtii, esti prea batran ca sa mai faci ceva cu ea.. – Jimmy Connors

O datorie mica te transforma intr-un datornic, una mare intr-un dusman-proverb din Emiratele Arabe Unite

Poti avea tot. Dar nu poti avea tot o data-Oprah Winfrey

Singurul fel de demnitate autentica este acela care nu este diminuat de indiferenta celorlalti. – Dag Hammarskjold

In care se vede ce greu este sa-ti uiti originile strabune si cum regii Angliei au reusit cu succes sa treaca de impas

Spune o veche zicala englezeasca: Born and educated in this country, I glory in the name of Britain sau Nascut si crescut in aceasta tara, sunt mandru de numele de britan. Ori, se pare ca mai toti regii straini care s-au succedat la tronul englez, au aplicat cu strictete aceasta zicala din popor, fiindu-le pe plac conationalilor. Dar, nu numai Edward I a procedat astfel, ci si urmasii sai.

Un exemplu edificator este popularul George al III-lea (1738-1820), print de Hanovra, care atat de mult s-a transformat intr-un veritabil englez incat, la un moment dat, nu reusea sa localizeze pe harta Europei Electoratul de Hanovra. Sa ne intoarcem acum la Edward I, a carui domnie incepuse sub bune auspicii, dar, dorind sa uneasca politic tara, s-a lovit de cativa “draci impielitati” de vecini, pusi pe sforarii, cum i-ar numi un bun coleg de-al meu, inspector.Unul dintre acesti vecini pusi pe sotii era galezul Llywelyn, care nu reusea sa se debaraseze de vechile obiceiuri cutumiare, printre care si acela de a juca rolul de arbitru intre suveran si baroni, pastrandu-si in continuare legile si independenta. Rabdarea lui Edward era pusa la incercare si, in cele din urma, si-a iesit din fire, hotarand sa-si pedepseasca vasalul la 1277, cand pregati o expeditie in Tara Galilor. Cotcariile galezilor aveau sa inceapa prin multe siretlicuri, care aveau sa-i coste in cele din urma. Regele a condus el insusi expeditia, taind drumuri forestiere prin padurile seculare galeze. Nu statea deloc prost la capitolul logistica, iar Cele Cinci Porturi costiere si-au trimis navele care asigurau aprovizionarea trupelor terestre. Veni iarna, destul de aspra in Muntii Snowdon, caci si denumirea o spune, iar Llywelyn, fratele sau David si oamenii lor impresurati pe masiv, au trebuit sa se supuna fortelor regaliste.

Siret din fire, ca si strabunii sai Plantageneti, Edward I incerca sa duca tratative cu galezii, mai ales cu capii rascoalei, Llywelyn si David, pe care-i trata cu omenie, apoi a trecut la administrarea Tarii Galilor dupa sistemul juridic si legislativ englez, aplicand Common Law-ul sau Legea Comuna. Ce era acest Common Law? Un sistem juridic englez autentic, bine pus la punct, care va fi extins nu numai la nivelul Insulelor Britanice, ci chiar pe tot cuprinsul Imperiului Colonial de mai tarziu si in statele Commonwealth-ului. Aceste legi trebuiau respectate peste tot si ele erau aplicate prin judecatorii itineranti sau cei care se deplasau in teren. In Tara Galilor, Edward a intemeiat curti locale si comitate administrative dupa model englez si a incercat, fara succes, sa opereze uzantele vechi galeze care erau prea “barbare” pentru regatul sau, ceea ce a starnit, evident, impotrivirea conationalilor galezi printr-o noua rascoala. Cei doi sefi si-au calcat juramintele de vasalitate, iar Edward a fost nevoit sa recurga la represalii, fiecare din cei doi frati gasindu-si moartea intr-un mod propriu: Llywelyn este ucis pe campul de lupta, in mod onorabil, in timp ce David este spanzurat si apoi sfartecat. Insa nu atat rascoala in sine ne retine atentia, cat mai ales faptul ca Edward al II-lea, nascut in Tara Galilor la 1301, fiul lui Edward I, primeste titlul oficial de Print de Wales sau Tywysog Cymru (in galeza, N.A.), care a devenit de atunci titulatura fiului celui mai varstnic al monarhilor englezi, pastrat cu sfintenie si demnitate de catre conservatoarea monarhie britanica pana in zilele noastre.

Ce s-a intamplat cu poporul galez? Monarhia engleza introduce legile si cutumele ei de atunci inainte, dar, vai, Tara Galilor a ramas in continuare in “afara” regatului si galezii nici vorba sa-si trimita deputatii in Parlamentul de la Londra. Abia in cel de-al XVI-lea veac, sub domnia unui alt rege popular al Angliei, Henric al VIII-lea, Tara Galilor forma cu Anglia un regat unic consfintit prin Actul de Unire de la 1536. O data problemele rezolvate in Tara Galilor, regele isi indrepta deindata ochii spre capricioasa si involburata Scotie, spre Nord, unde il vom urma curand.

Desigur, intentionez sa realizez, in cadrul rubricii noastre, un documentar special despre Scotia, dar acum am sa ma multumesc sa trasez cateva coordonate politice. Tara Pictilor, era o “insula” in Britania, deloc ospitaliera si cuceritorii romani s-au grabit sa-i puna stavila prin ridicarea zidului lui Hadrian. Muntenii organizau adeseori expeditii neplacute pentru Roma, dar, garnizoanele romane foarte bine antrenate isi studiau inamicul si apoi il fugareau, dincolo de granita si tot asa ani de-a randul. Roma nu era interesata, desi avea forte suficiente, sa cucereasca dincolo de Grampians. De ce oare? Romanii doreau intre limes-urile lor teritorii civilizate, nu in curs de civilizatie. Ori, pictii, locuitorii tarii, erau priviti ca barbari si, romanii s-au oprit. Nu si bunul nostru Edward I-ul. Hotarat era sa-i supuna. La fel ca in Anglia si in Scotia se crease o civilizatie similara celei anglo-normande. De o parte si de alta a frontierei, baronii englezi detineau feude si castele, iar o intreaga provincie scotiana, Lothian, era populata de englezi. Se parea ca, spre deosebire de Tara Galilor, o fuziune dinastica si teritoriala era fireasca dar, lucrurile stateau invers. Scotia era mica Anglie cu problemele ei. Regele scotian muri si nu a lasat decat o singura mostenitoare, o fetita care locuia peste mare, in Norvegia. Edward se gandi sa actioneze cu diplomatie, solicitand mana ei pentru Printul de Wales, facilitand astfel o uniune dinastica si teritoriala. Nobilii scotieni, in mare parte, erau de acord, dar pe mare, in drumul spre Anglia, fetita nu a putut rezista vitregiilor marii si muri, desi i-au fost aduse pe corabie multe bunatati: dulciuri, smochine, alune si ghimbir, ca oricarui copilas rasfatat. Credeti ca lucrurile stateau diferit atunci? Si copiii de ieri erau alintati de cei mari, ca si azi. Problemele erau departe de a fi incheiate, caci, curand, nobilii scotieni se razboira intre ei pentru coroana. Cine va ajunge rege si a cui va fi Scotia?

Ca sa va raspund la aceasta intrebare, voi face o apropiere cu rivala Angliei, Franta, care a sprijinit in permanenta micul regat din nord de-a lungul intregului Ev Mediu si a unei parti din Epoca Moderna. Doi nobili scotieni de origine franceza, John Balliol si Robert Bruce, ambii inruditi cu familia regala franceza, pareau sa aiba sanse spre buturi-le scotiene, intocmai ca doi jucatori de rugby gata de a suta balonul oval, sub privirile “arbitrului” Edward, aparent neutru in joc.

Arbitrul fluiera lovitura si balonul oval trece printre buturile scotiene. John Balliol este incoronat la Scone. Incurajat de reusita sa, Edward cere noului rege si nobililor scotieni sa-l recunoasca drept suveran. Scotienii accepta, crezand ca suveranitatea este doar formala, dar, cand regele englez anunta oficial ca un oarecare impricinat refuzat de o curte scotiana poate face recurs pe viitor la tribunalele locale engleze din Sud, lucrurile au luat o intorsatura nedorita si regele Balliol inclina balanta spre o alianta cu regele de peste Canal, adversar lui Edward I din pricina Gasconiei. Balliot ii comunica regelui englez neincrederea sa, la care, acesta raspunde printr-o fraza ramasa celebra. S-o ascultam: A facut smintitul nebunia asta? Daca nu vine la mine, vom merge noi la el! Si, intr-adevar, Edward I cand a promis ceva se tine de cuvant. Invada Scotia, il face pe Balliol prizonier si lua piatra sfanta de la Scone, despre care traditia populara spunea ca e o particica din stalpul pe care s-au coborat, in Cartea Facerii, ingerii lui Dumnezeu, pe cand patriarhul Iacob dormea si acea piatra spre aducere aminte a fost incrustata in jiltul care de atunci incolo avea sa serveasca drept tron pentru incoronarea suveranilor englezi. Credeti ca aventura in Scotia s-a terminat? Abia incepea. Marinimos in promisiunile sale, regele urma exemplul galez si impuse scotienilor legile engleze. S-a izbit din nou de o rezistenta locala, desi castigase multe batalii. Dar nu baronii erau de neinvins, ci o alta forta: poporul scotian. El se rascula sub conducerea unui cavaler, devenit erou de legenda: William Wallace. L-a invins la Falkirk, l-a spanzurat, a pustiit regiunea de frontiera transformand-o aproape intr-un desert, zadarnic insa…Oare nu si romanii au recunoscut ca o victorie in Scotia este preludiul infrangerii? Tara era prea saraca, comunicatiile dificile si armata engleza se topea in acele pustietati, dupa cum avea sa remarce marele carturar francez Froissart: toata ziua prin munti si pustietati salbatice, fara a gasi vreun drum, carare sau poteca si fara a intalni vreu ostas, nici casa, nici coliba, iar, in tabara cealalta razboinicii scotieni sunt descrisi astfel, de acelasi cronicar francez de veac XIV: cranceni, indrazneti si vigurosi, rezistenti la oboseala, fara convoaie militare si atat de cumpatati ca se multumesc drept orice provizie cu o desaga de faina de ovaz. Ciudat este ca regele nostru se considera inca, la 1305, stapanul intregii Scotii, iar un an mai tarziu, Robert Bruce se incorona la Scone. (Sic!) Va plac povestile frumoase? Desigur. Insa una ma captiveaza in mod special: Rob Roy de Walter Scott. O citesc an de an cu placere. Daca vreti sa plecati in Scotia, trebuie s-o cititi, inainte de a va consulta ghidul. In timp ce eu am sa mai zabovesc la Scone, ca sa rememorez incoronarea, pana saptamana cealalta va adresez o noua provocare, numai pe Historia Universalis: l-au imbatranit scotienii pe Edward sau l-au convins ca pe patul mortii sa se caiasca ca un bun crestin anglican?

(Va urma)

Te-ar mai putea interesa...