Razboiul Celor 100 de Ani (IX)
„Sclavul devine un tiran indata ce poate sa o faca.”-Stowe Harriet Beecher
„Nu uitati ca adevarata personalitate a unui individ este redata de felul in care trateaza o persoana care nu-i poate oferi nimic in schimb. „–Ann Landers
„Cine stie sa linguseasca, stie si sa calomnieze.„- Napoleon Bonaparte
Pastorul, turma si Lana cea de Aur
Imbarcandu-ma de la Bucuresti spre Bruxelles, actuala capitala UE, comandantul isi anunta pasagerii aeronavei sa se pregateasca de coborare spre destinatia finala, dupa doua ore si ceva de zbor. In tot acest timp imi schitez pasii acestui capitol. Oare cum putea un stat mic precum Flandra sau actuala Belgie, sa starneasca un conflict continental intre Anglia si Franta lung de aproape un secol si ceva? Si, ca sa va raspund la aceasta intrebare, m-am intors cu gandul in Antichitate, la fecunda mitologie greaca, cu cateva secole inainte de venirea lui Hristos. Oieritul era la vremea aceea una dintre ocupatiile de baza ale omului din Orient. Ovinele ofereau hrana prin carnea lor si imbracaminte prin blana lor. Pentru ca doleantele lor sa capete bunavointa in fata zeilor, oamenii sacrificau ca jertfa bineplacuta lor, ovina, fie de parte masculina, fie de parte feminina. Aria geografica a oieritului se suprapune peste Orientul Apropiat si deopotriva cel Mijlociu. Ea se pastreaza si azi prin intermediul celei mai noi religii monoteiste, Islamul, oaia fiind un animal curat si sacru, spre deosebire de suine. De la Zeus Olimpianul, trecand prin monoteistul Iahve al iudeilor, Allah al mahomedanilor si terminand cu zeita Anahid a stravechilor armeni, patrupedele imblanite, prin jertfa lor ofereau traiul de zi cu zi popoarelor nomade, ca si celor seminomade. In Crestinism, Mielul este asumat prin jertfa pe Cruce a Lui Hristos, de unde tragem apoi concluzia fireasca ca oieritul devine o profesie sacra, deopotriva. Ca pentru a confirma cele spuse Mitologia Greaca ne vorbeste despre Lana de Aur. Legenda spune ca exista un berbec ce producea lana din cel mai curat aur. Acesta i-a dus in zbor pe Frix si Hele in indepartatul tinut al Colchidei, identificat in tinuturile Georgiei de azi sau Tara Ivirilor, acolo unde traiau kvartelii. Legendarul erou Frix i-a oferit berbecul drept jertfa lui Zeus, deoarece i-a reusit calatoria. Lana berbecului a fost atarnata spre aducere aminte intr-un pom. Un anume Iason, insotit de ai sai argonauti pornesc pe urmele acestei Lani de Aur. Este prima expeditie stiintifica a Antichitatii. In prezent si alti exploratori au pornit in cautarea miraculoasei lani. Poate o vor desoperi. Nu stim ce ofera stiinta viitorului, nici cea a trecutului!
In timpul Marilor Migratii, care au zguduit din temelii „trainicul” Imperiu Roman, popoarele nomade venite din strafundurile Asiei aduc cu ele oieritul. Se pare ca in Occident migratorii si-au aclimatizat ovinele gasind pasuni grase si sarate, cu totul diferite de cele din Rasarit. O ramura a celtilor, belgii, care au definit in timpurile moderne nomenclatura de Belgia s-au asezat de timpuriu in fosta provincie romana Gallia Belgica, creata cu multe secole in urma de Julius Caesar. Pe langa oierit au dat si de gustul somonului de Meusa, inventand si un rosu vin de Namur. S-au crestinat fortat intre secolele IV-V, sub presiunea francilor merovingieni. Acestia le impun o limba noua de sorginte latina, franceza si o noua dominatie, Imperiul Carolingian. La anul 843 se semneaza celebrul Tratat de la Verdun, prin care inclusiv teritoriul belgilor se imparte intre „marile puteri” ale momentului, Francia si Lotharingia sau nucleul viitorului Imperiu Roman de Natie Germana care va asimila populatiile germanice intr-un nucleu desavarsit. Organizati din fire, flamanzii, vorbitori ai unei limbi germanice cu intruziuni britanice si germane in pronuntie si scris si-au descoperit o noua vocatie, mai banoasa, desigur, tesutul si apretatul stofelor din lana, materie prima venind tocmai de peste Canalul Manecii, de la englezi, vesnicii rivali ai francezilor, ultimii ravnind la bogata provincie de la fruntariile de Rasarit, Flandra. Cand Eduar al III-lea veni pe tronul englez, situatia pe continent nu era deloc roza, iar norii negri ai Razboiului se aratau deja inspre orizozont. Cand regalitatea franceza le impuse flamanzilor un comite francez, situatia risca sa scape de sub control. Exista in Parlamentul londonez un sac cu lana de cea mai buna fabricatie care amintea de simbioza anglo-flamanda. In fata acestuia, Camera Comunelor si ai ei lorzi ori cavaleri votara in prezenta regelui trimiterea de trupe spre a apara negotul flamand. Negustorii flamanzi aveau pe atunci un sef, in persoana unui anume Iacob Artevelde, un adevarat manager fara scrupule care imbina de minune respectarea tratatelor si deopotriva incalcarea lor. Ca sa impace si capra si varza l-a sfatuit in taina pe regele Eduard al III-lea sa onoreze pe blazonul sau regal si insemnele regalitatii franceze, adica florile de crin sau Le fleurs de Lyss, alaturi de Lei. Astfel, un fel de incurca tot, Artevelde, intra in istorie ca omul care a declansat Razboiul Celor 100 de Ani. Care au fost urmarile si victimele colaterale? Le vom urma destinele in episodul urmator. Stati cu noi!
(Va urma)
