Qvartet – O expoziţie-manifest pentru pace

Sub genericul „Qvartet”, la Galeria de Artă „Ion Irimescu” din Suceava a avut loc, marţi, 25 octombrie a.c., o expoziţie comună a artiştilor plastici Iulian Dziubinski, Gabriel Todică şi Constantin Ungureanu-Box.
„De ce «Qvartet»? Qvartetul este un grup de patru persoane, or noi suntem trei care expunem! Şi atunci unde este a patra persoană?! Ea se regăseşte ca fiind dvs., publicul. Gabriel Todică şi Iulian Dziubinski sunt ingineri de profesie, autodidacţi în domeniile artelor vizuale. Gabriel este un dualist, în timp ce Iulian, un polon autentic, este un cerebral abstracţionist. Cultura lor generală m-a făcut să mă întâlnesc cu ei. (…) Să ştiţi că «arta naivă» nu face parte din arta amatorismului. Ea se naşte precum ghiocelul de sub bulgărele de zăpadă, primăvara. Acesta este Gabriel Todică şi arta sa naivă. El (Gabriel Todică – n.n.) provoacă şi umorul. Este un naiv pur. Naivii au umor, unul pe care numai ei pot să-l creeze. Cu cine să-l compar pe Gabriel, căutând prin istoria artelor? Cu Marc Chagall, un pictor rus de origine evreiască” a spus maestrul Constantin Ungureanu-Box, curatorul expoziţiei, adăugând că „portretele lui Gabriel Todică sunt o incursiune în Istoria artei. Veţi recunoaşte preluări după lucrări de referinţă precum: «Leda şi lebăda» de Leonardo da Vinci, «Danae» a lui Rembrandt ş.a. (…) La Iulian, toată imaginea este vitralizată, compoziţia este deschisă şi ochiul lunecă, se duce peste tot. Datorită elasticităţii liniilor, compoziţia are un efect cinetic (de mişcare). Vitraliul gotic îl aduce în bizantinul nostru, traversând istoria. El descoperă o altă formă, nu o inventează”.
„În compozițiile lui Constantin Ungureanu-Box nimic nu este lăsat la voia întâmplării: nici prim-planul, lucrat cu tușe viguroase care dau adâncime și forță, nici raportul valorilor atât de bine și fin nuanțate, nici răspândirea luminii, care se așază simplu și firesc, nici mai cu seamă efectul general, care, în realitate nu provine decât din dozarea și îmbinarea strălucită a elementelor componente. În schimb, la Gabriel Todică: a se afla în fața șevaletului și a putea da frâu liber emoțiilor, nostalgiilor și viziunilor sale pare a fi pentru el o activitate ce-și află răsplata chiar în efectuarea acestor creații artistice. Pentru el este importantă călătoria în sine, nu neapărat rezultatul finit.
Despre Iulian Dziubinski putem spune că este un artist viguros a cărui compoziții sunt de-a dreptul complexe, unde detaliile se infiltrează ingenios, iar cromatica aleasă este cu preponderență una caldă, primitoare, ce îmbracă interesant tematica sumbră, masculină, tehnică. La Iulian Dziubinski observăm creativitate şi disciplină, rigurozitate. Are culori calde. Componenţa emoţională este foarte importantă în dezvoltarea creativităţii. Sunt poveşti de viaţă diferite la cei trei, a cărei prietenie îi leagă” a spus criticul de artă Delia-Ioana Leizeriuc de la Direcţia Judeţeană pentru Cultură Suceava.
„Suntem pe 25 octombrie când am avut eclipsa de soare. (…) E o formă de eclipsă în locul celui de-al patrulea personaj. Eclipsa deschide un infinit de interpretări. Toţi oamenii se nasc cu o anumită pornire plastică. Un procent foarte mare dintre locuitorii planetei ar putea să devină artişti plastici. Peste 50%, cel mai probabil, dintre oameni ar putea să ajungă artişti plastici, dacă s-ar întâlni liniile paralele. Ce se întâmplă când omul rămâne eclipsat? Partea creativă se duce în umbră. Avem doi artişti care nu au parcurs circuitul academic al artei, în viaţa cărora liniile paralele au făcut ca ei să devină artişti profesionişti. Atât Gabriel Todică, cât şi Iulian Dziubinski, se exprimă şi nu îşi eclipsează darul natural pe care îl au. (…) Văd la Iulian Dziubinski oameni care se roagă, oameni care mor şi oameni care se luptă. Este vorba despre un cubism care vorbeşte despre luptă, rugăciune şi moarte într-un ciclu-manifest în mod sigur împotriva războiului; iar culorile trimit şi la drapelele ţărilor implicate (cu referire la conflictul din ţara vecină nouă, Ucraina – n.n.). E magistral acest discurs!” a concluzionat pr. Gabriel Herea, un alt invitat al manifestării. Criticul a comparat tablourile lui Gabriel Todică cu manierismul exprimat de pictorul italian Giuseppe Arcimboldo. Prezent la eveniment, prof. Constantin Bulboacă, ce-i drept într-o alocuţiune despre cei trei expozanţi, a ţinut să încheie vernisajul într-o notă umoristică, recitându-le celor prezenţi trei epigrame, creaţie proprie:
„Critic la „Quartet” – Vorbit-au patru straşnici specialişti, / Iar Delia, mereu este-o drăguţă / Fraţilor, vă rog să nu fiţi trişti, / Eu sunt a cincea roată… la căruţă!; „Membru în «Quartet»” – În pictură, nu-s expert, / Dar o vorbă pot să spun. / Cel de-al patrulea-n „Quartet” / Poate fi şi… Moş Crăciun!”, „Eclipsă – ante expoziţie „Quartet” – Aflând de expoziţie, şi sfântul soare / S-a întunecat un pic şi-i trist, / Când a văzut trăire în culoare, / Ar vrea să aibă suflet de… artist!”.
Eleva Adela Şulea i-a încântat pe cei prezenţi prin recitarea a două poeme-manifest împotriva războiului – „Pentru pace!” (creaţie proprie) şi „Porumbelul” de Gabriel Garcia Marquez. Expoziţia poate fi vizitată până la 1 noiembrie a.c. la Galeria de Artă „Ion Irimescu” Suceava.

Advertisements

 

 

 

You may also like...