Povestea Ioanei (I)

Închin această carte familiei, mamei mele Adriana şi memoriei tatălui meu Marcel, veşnică recunoştinţă!

Advertisements

Autorul

Cuvântul Înainte

Fascinat fiind încă de pe băncile şcolii primare de istoria universală, am purces în viaţă, hotărât fiind să-mi desăvârşesc destinul la „braţ” cu Muza Clio; astfel am străbătut epocile cele mari ale Istoriei, din Antichitate şi până în Epoca Contemporană, captivându-mă poveşti şi povestiri despre Cruciade, Marile Descoperiri Geografice, Războiul celor 100 de Ani ori Marele Război. Ca fost absolvent la zi al Facultăţii de Istorie-Geografie din cadrul Universităţii „Ştefan cel Mare”-Suceava, am aprofundat cele de mai sus, dedicându-mă scrisului ulterior, după ce o perioadă scurtă de timp am predat istoria şi geografia la catedră. Joan_of_arc_miniature_graded
A fost destul de greu să iau decizia de a pune pe răboj istoria, precum înaintaşii mei, Walter Scott, Alexandre Dumas ori Victor Hugo, luându-i ca modele scriitoriceşti. Cel mai greu mi-a fost să romanţez istoria, s-o readuc din trecut în prezent pentru a fi trăită şi retrăită.

Din vremea studenţiei datează primele mele încercări pseudo-literare, pentru a-mi umple timpul care se scurgea lent, dureros şi apăsător, mai ales după trecerea la cele veşnice a scumpului meu tată, în martie 1996. Multe dintre manuscrisele acelei perioade s-au rătăcit, altele s-au pierdut, recuperarea memoriei scrise de atunci fiind mai mult decât imposibilă azi, din păcate. Pasiunea pentru scris nu m-a părăsit şi am continuat să exersez mai mulţi ani, jucându-mă cu ideile în fraze.
Trebuia să-mi conturez un stil propriu ca să intru în mintea cititorilor mei, cărora le sunt recunoscător pentru răbdarea asumată de a-mi descifra gândurile. Iniţial am început cu rubrica „Historia Universalis” de pe blogul de atitudine civică Altermedia România, în vara şi toamna anului 2005. Ulterior, din primăvara anului 2007, dată de la care m-am retras de pe Altermedia din motive strict personale, rubrica s-a transformat într-o pagină personală de autor pe care o puteţi „răsfoi” la adresa http://www.adrianpopovici.eu
Din 2008, prin amabilitatea prietenului Liviu D. Clement, redactorul şef al cotidianului „Crai nou” mi s-a alocat o rubrică de istorie alternativă care apare constant în paginile celui mai vechi cotidian sucevean.
Scriind în fraze şi jocuri de cuvinte portretele trecute de regi, regine, împăraţi, domni şi domniţe mi-am regăsit vocaţia romanţioasă a scrisului din vremuri demult apuse. Astfel a început „Povestea Ioanei” sau a Fecioarei din Orleans sau, cum îndeobşte este cunoscută în istorie, ca Jean d’Arc (1412-1431) , eroina naţională a Franţei, un fel de comparaţie, dacă vreţi, cu nume mari din istoria românilor precum Mircea cel Bătrân, Ştefan cel Mare ori Mihai Viteazul.
Romanul începe cu naşterea fecioarei, la vreme de iarnă, pe 6 ianuarie 1412, în sătucul Domremy din ţinutul Barrois, casă loială Curţii franceze, prinsă în Războiul celor 100 de ani, la fruntariile de est ale Franţei, urmărim apoi crâmpeie din copilăria-i retrasă, chemarea „vocilor cereşti”, misterioasa întâlnire cu regele Carol al VII-lea al Franţei, asediul Orleans-ului, încoronarea de la Reims, „mărturisirea Ioanei” şi apoi martiriul Fecioarei din Orleans. Fiind la prima încercare literară de acest gen sperăm ca demersul nostru să fie util cititorului în înţelegerea unei perioade destul de frământate a Evului Mediu francez.

Autorul, Suceava, 10 ianuarie 2016
Capitolul I – Naşterea Ioanei, Anno Domini 1412

Peste întinsul ţinut al Barrois-ului de la fruntariile dinspre Soare Răsare ale Franciei, se înstăpâni o iarnă albă, aspră şi tăcută, cu ger năpraznic , la începutul lui Gerar, 1412, în zi de Epifanie, 6. Era la puţină vreme după frumoasele sărbători ale Naşterii Domnului (Crăciunul) care au prins în mrejele lor capete încoronate, nobili şi mulţime de norod, îngropând pentru puţină vreme securea războiului ce nu se mai termina parcă, de vreun veac aproape. Tratatul de la Leulinghen, din 1389, aduse puţină linişte Regatului împărţit acum între Floarea de Crin şi Leul Albion, dar relele interne nu conteniră în a veşteji Crinul: molime, certuri între hrăpăreţii nobili ori jaful de la drumul mare.
Cătunul Domremy, un fief loial Casei regale franceze, părea cu totul adormit sub puzderia de stele presărată acolo, Sus, de o mână nevăzută, căreia oamenii de atunci, credincioşi din firea lor o atribuiau, cu mic, cu mare, Creatorului văzutelor şi nevăzutelor. Ţipenie de om nu se zărea pe uliţele pustii şi înguste ale aşezării de pe Meusa.

Te-ar mai putea interesa...