Portrete de domnite uitate, la romani

De vreo câteva zile, circulă pe internet o întrebare presantă: cine să fie prima femeie sau doamnă din Istoria Românilor al cărei chip să pozeze pe bancnota naţională? Din păcate sunt propuse numai cele care au trăit la cumpăna veacurilor XIX-XX.

Advertisements

Aici se vede subiectivismul de la noi. Este recunoscut faptul că femeia, la români, începe să fie emancipată şi recunoscută prin meritele ei sociale cu precădere o dată cu Epoca Modernă, deşi, rolul ei în Istoria Românilor se pierde în negura timpului. În Evul Mediu, poziţia femeii, per ansamblu în Răsăritul Europei, implicit în Ţările Române, a fost eclipsată de rolul dominant al bărbaţilor ca şefi de ţară. Cu toate acestea, la români femeile sunt amintite ca fiice de domn, domniţe şi doamne, unele fiind consemnate de istorie, altele de tradiţiile orale, altele pur şi simplu uitate. Multe femei erau evlavioase şi casnice, prea puţin predispuse către latura conducătoare. Ana a lui Manole, descrisă în Baladă, este prima victimă casnică a unui om fără scrupule, al său soţ, primul criminal de la Nord de Dunăre neprins vreodată de autorităţi. Doamna Clara, mama lui Vladislav I al Ţării Româneşti este întruchiparea răului în drama teatrală Vlaicu Vodă de Alexandru Davila, iar descrierea ei seamănă izbitor de mult cu temuta Caterina de Medicis. Să fi fost în realitate chiar aşa sau Davila copie cumva, la o altă scară, modelul Caterinei? Mă îndoiesc. Doamna Chiajna, zisă Despina, moşteneşte genele tatălui său, Petru Rareş şi se implică pentru scurtă vreme în politica Ţării Româneşti. E parcă aievea desprinsă dintr-o telenovelă de succes. Poveştile lor sunt multe şi încă nespuse.  Pentru Epoca Modernă şi Contemporană sunt propuse aleatoriu zece nume, printre acestea figurând, desigur, Regina Maria, Ecaterina Teodoroiu, Ana Aslan şi celelalte. Ei bine, insă istoria noastră nu se limitează numai la zece nume. Iată de ce, credem că ar trebui studiate şi perioade mai îndepărtate de timp, înainte de a ne hazarda în speculaţii şi, ca o curiozitate, în tradiţia monetară românească, nici când femeile se aflau în vogă, nu se obişnuia să se bată monezi cu chipul lor. Au fost încercări ca pe bancnota naţională să se insereze chipuri de femeie, dar gravate şi nu inspirate neapărat din realitate, ci, din picturile lui Grigorescu, de pildă.  În Occident se păstrează acest obicei cutumiar de a reprezenta şi chipuri reale de prinţese ori regine, prin filiera Evului Mediu, ca o perpetuare. Dar nu trebuie să ne mire că, la câte importuri am făcut, acesta e încă un moft care să ne abată mintea de la stressul cotidian.

Te-ar mai putea interesa...