O Istorie a Marilor Descoperiri Geografice (VI)

“Batjocura este adesea saracie a spiritului”-Jean de La Bruyere (1645-1696)

“Intotdeauna sa visezi si sa impusti mai sus decat crezi tu ca poti. Nu te obosi sa faci lucrurile un pic mai bine decat contemporanii sau predecesorii tai. Incearca sa te autodepasesti”-William Faulkner

“Ambitia este o pasiune atat de puternica a omului, incat oricat de sus am ajunge, niciodata nu vom fi multumiti”– Niccolo Machiavelli

“Iata vine-un sol de pace c-o naframa-n varf de bat.
Baiazid, privind la dansul, il intreaba cu dispret:
-Ce vrei tu?
-Noi? Buna pace! Si de n-o fi cu banat,
Domnul nostru-ar vrea sa vaza pe maritul imparat.
La un semn deschisa-i calea si s-apropie de cort
Un batran atat de simplu, dupa vorba, dupa port.”-Mihai Eminescu, Scrisoarea a III-a

“Cant armele si pe barbatii care
Din tarmul apusenei Lusitanii,
Pe nebrazdata de corabii mare.
Trecura de ostrovul Taprobanii.”-Luis Camoens, Luisiada

O istorie tragico-maritima (II)

Fiecare neam se poate mandri sub soare de maretele sale realizari. Egiptenii ne-au lasat misterul piramidelor, polinezienii, gigantii adormiti din Insula Pastelui, iudeii prin Moise si profeti ni L-au vestit pe Mantuitorul, grecii si romanii au construit Europa, iar Muhamad ne-a dat Coranul, persii au legat Europa de Asia, japonezii ne-au tradat furandu-ne stiinta, apoi americanii ne constrang prin internet si telecomunicatii si in fine, noi romanii, asemanatu-ne-am poporului iudeu cel ales si plin de sine, uitand de neamurile din jur, lasate de Dumnezeu ca sa ne completeze nestiinta si ignoranta. Ori tocmai poporul portughez ne-a scos pe noi europenii din ignoranta Intunecatului Veac de Mijloc.

De ce? Vom da acum cuvantul, unui distins matematician portughez, Pedro Nunez, contemporan Epopeei portugheze, viata sa derulandu-se in toiul Marilor Descoperiri, catre 1502-1578. Sa-l ascultam cu luare aminte:

“Este evident ca toate aceste descoperiri de coaste, insule si continente nu s-au realizat intamplator. Cand porneau marinarii portughezi, ei erau perfect instruiti si inzestrati cu instrumente si reguli de astrologie si geometrie.”

De numele matematicianului nostru savant, se leaga printre alte descoperiri si schitarea loxodromei sau acea curba trasata pe o harta, reprezentand de fapt globul terestru, care taie toate meridianele sub acelasi unghi.

Mutarea Universitatii de la Lisabona la Coimbra, in 1537, ii va aduce numirea la catedra unde va preda discipolilor sai stiintele matematice pana la 1562. Istoria il consemneaza ca matematician. Dar ce te faci ca in 1525 obtine o diploma in medicina? Acum trebuie sa va explic de unde aceasta mica mare confuzie. In secolul al XVI-lea, medicina era independenta de astrologie, o stiinta oculta azi, dar care in trunchiul comun de studiu formau doua discipline foarte la moda: astronomia si matematicile. Sic! Este apoi numit cosmograf regal si chemat in 1531 la Curtea lui Joao al III-lea spre a se ocupa de instructia celor doi frati ai sai mai tineri, Luis si Henrique, iar cativa ani mai tarziu il gasim preocupat de educatia regelui Sebastiao, asupra caruia ne vom opri in cele ce urmeaza. Neindoielnic, contributia portughezilor la descoperirea lumii este remarcabila, dar ne intrebam de ce, caci si spaniolii si multe alte neamuri maritime i-au urmat? Va las acum sa intuiti cheia succesului, dandu-i din nou cuvantul serrenisimului Pedro Nunes:

“Portughezii s-au incumetat sa atace imensul ocean. Au patruns in el fara teama. Au descoperit noi insule, noi pamanturi, noi mari, noi popoare, si, mai mult, un nou cer, noi stele. ne-au debarasat de multe cunostinte eronate; ne-au aratat ca Pamantul este mai intins decat marea, ca exista antipozi (…) si ca nu este regiune, oricat de calda sau rece, care sa nu poata fi locuita.”

Si, il completam noi pe savant, conationalii sai intuiesc fara teama tainele necunoscutului pe care le fac cunoscute publicului de atunci, zguduind mai intai principiul autoritatii indiscutabile a textelor antice, pastrate cu grija in consistoriile manastirilor, studiate ad literam, apoi pe acela al presupusurilor despre lumea din jur. Sa luam un exemplu: daca botanica (stiinta plantelor) se baza initial pe cunoasterea empirica a textelor lui Galenus si/sau Avicenna, calatorii se deplaseaza acum la fata locului si fac schimb de informatii cu negutatorii intorsi din Insulele Sondelor, Persia, Arabia…Alti expeditionari, mai temerari din fire, prefera sa studieze flora si fauna din Malabar si Ceylon. Aduna si sintetizeaza informatia, pe care apoi altii o vor folosi din plin, fara sa-si mai bata capul sa aduca ceva nou, cu unele mici exceptii.

Dupa istoricul american Daniel J. Boorstin, specialist chiar in vasta problematica a Marilor Descoperiri Geografice, descoperirile portugheze au fost mai moderne si evident mai revolutionare decat cele ale lui Cristofor Columb, doar ca realizarile sale s-au bucurat in epoca ca si astazi de o mai mare mediatizare. Interesant si demn de consemnat este faptul ca amiralul Columb, el insusi de origine portugheza, dupa cercetarile efectuate de profesoara Janina Klawe de la Universitatea din Varsovia, a urmat un traseu care i-a fost sugerat de izvoarele antice si medievale, spre deosebire de portughezi, care au fost eminamente framantati de incertitudini si care in calatoriile lor in jurul Africii, in cautarea unui drum spre Indii, se bazau pe niste speculatii riscante, pe zvonuri si sugestii.

Recent, membrii unei expeditii britanice, care au efectuat in 1989 cercetari in Bahamas, au afirmat ca portughezii au descoperit continentul american cu aproape 50 de ani inaintea lui Columb. Ei au studiat in Bahamas o serie de picturi rupestre infatisand doua galioane portugheze, care au fost datate cu 42 de ani inaintea sosirii in America a amiralului Cristofor Columb. Sic! Portughezii si-au propus sa abordeze taramuri total necunoscute, escale de aprovizionare spre Indii mult mai la sud de Ecuator, acolo unde in mentalul Evului Mediu marea fierbea iar crestinii erau in primejdie de moarte. Si, iata, toate aceste mari descoperiri s-au facut progresiv, printr-un amplu program national in care au fost implicate aproape toate paturile sociale. Iata si o concluzie interesanta a aceluiasi Daniel J. Boorstin, pe care o redam mai jos spre o deplina lamurire a cititorilor nostri:

“Calatoria spre Indii a lui Columb a fost o lovitura indrazneata, a carei semnificatie nu avea sa fie deslusita timp de mai multe decenii. Calatorii portughezi s-au lansat intr-o intreprindere de un secol si jumatate, a carei semnificatie reala a fost imaginata cu mult inainte si a carei infaptuire a devenit imediat cunoscuta. Cea mai mare realizare a lui Columb nu a fost niciodata prevazuta de el, a fost un subprodus al scopului sau, consecinta unor fapte neasteptate. Realizarile portughezilor au fost produsul unui scop clar formulat, care trebuia sa se bazeze pe un sprijin national larg. Constituie prototipul explorarii moderne. Planificarea pe termen lung a fost posibila numai pentru ca portughezii intreprinsesera o aventura nationala insufletiti de spiritul de colaborare. Poetii epici anteriori ai popoarelor europene au slavit faptele de vitejie si curajul unui anumit erou, ca Ulysse, Enea sau Beowulf. Poetul epic al navigatiei portugheze nu putea canta, ca Vergiliu, “armele si barbatul”. Acum, eroul este plural”.

Pragmatic ca inaintasii sai sau visator ca un poet la gloria apusa a tarii sale? Aici s-ar incadra portretul regelui Sebastiao, care nutrea planul sa recucereasca intreaga Africa de Nord, sa nimiceasca Islamismul si sa inaugureze acolo o puternica domnie portugheza. Ideile sale sunt marete, dar greu de infaptuit. Papa si unchiul sau, regele Filip al II-lea al Spaniei, il implora sa nu plece. Dar regele nostru e ambitios si hotarat: isi pregateste o oaste formata pe jumatate din portughezi, iar cealalta din mercenari si convins de providenta cea divina se arunca in lupta pentru cucerirea Marocului la 1578, aidoma cavalerilor cruciati de demult. Si Sebastiao porni in lupta cu parada mare purtand asupra-i scutul si spada primului rege portughez, Afonso Henriques, poporul ce-l urma vrajit crezand ca regele va aduce natiei sale stralucirea stinsa a gloriei trecute. Dar, in ciocnirea armata de la Alacazarquivir, minunea cereasca nu se produse si sortii au fost contra ostirii portugheze…Amara infrangere, dar si un curaj al tanarului Sebastiao care stiu sa moara curajos, luptand cu mult zel cavaleresc. Zice cronica ca dintr-o armata initiala de 18.000 de oameni, doar 60 s-au mai intors acasa spre a povesti dezastrul. Si, deoarece trupul regelui nu a fost gasit, s-a nascut in popor, pana in ziua de azi, o traditie populara, sebastianismul, conform careia regele se va inapoia candva din Africa si va reda tarii sale gloria strabuna. Trista, dar si frumoasa poveste…Si deoarece fiecare efort considerabil presupune mari sacrificii si incercari pentru a ne intari ca oameni, indraznetii portughezi nu au fost scutiti de vitregia elementelor dezlantuite ale marii care i-a indemnat la o prudenta sporita, cel putin din partea Casei Viseu care administra cuceririle de peste mari ale Coroanei. Parea ca Portugalia nu va avea nici un concurent temerar din afara, dar iata ca, sub domnia regelui Joao, messer Cristoforo, un obscur genovez, avea sa rastoarne maretia portugheza, cand se prezenta la Curtea de la Lisabona cu o propunere iesita parca din comun pentru acele vremuri destul de obscure in cunoasterea minunatei planete albastre.

Dar, inainte de a asista imaginar, cel putin, la audienta de la Palatul regal din Lisboa in fata lui Dom Joao al II-lea, sa facem cunostinta acum cu genovezul nostru, messir Cristoforo Columb! Enigmatica si charismatica figura, despre care am putea reformula un al doilea Cod Da Vinci, sa ne lansam in nesfarsite ipoteze, controverse si dispute complicate, plus ca ne-am lovi de contradictiile izvoarelor narative, scrise sau orale. Ori, poate ca magia numelui sau este indiscutabil legata de modul in care se semna: Christo ferens (XPO FERENS) sau purtatorul de Hristos, iar daca ne raportam la realizarea faptei sale epocale, rezultanta unei epoci care i-a apartinut, nu trebuie sa ne mai mire faptul ca oamenii Renasterii domina chiar si mintile bolnave care pot crea supozitii periculoase gen Codul Da Vinci.

Din documentele care au fost studiate comparat si care arunca o lumina asupra activitatii sale in Portugalia si Castilia, Cristofor s-a nascut la Genova, foarte probabil intre 25 august si 31 octombrie 1451, intr-o familie modesta de tesatori cu o bogata traditie in acest mestesug. Orice alte presupuneri privind originea sa evreiasca, spaniola sau portugheza nu le putem demonstra ca fiind veridice de adevar, deoarece documentele pe care le detinem ne spun foarte clar ca bunicul sau era tesator de lana stabilit in oraselul Moconesi, langa Chiavari, la rasarit de Genova, iar tatal sau, Domenico, imbratisand acelasi mestesug traditional, se angajase la Quinto, in casa unui tesator flamand, care se statornicise in frumoasa regiune a Liguriei. Conform unui obicei, incetatenit dealtfel in Italia, copiii trebuiau sa urmeze meseria tatalui lor, iar Cristofor si Bartolomeo, fratele cel mai mic, nu au facut exceptie de la regula, iar ocupatia lor cotidiana destul de banoasa, tesatori de lana ( Petrus de Alliaco), asigura modestei familii genoveze un trai decent.
Nu se cunosc amanunte asupra copilariei sau cand si unde a invatat carte Columb sau daca avem de-a face cu un autodidact genial. A preferat sa pastreze asupra acelor ani de dinaintea destinului sau unic o discretie totala, poate din modestie sau poate ca marea invecinata cu tinutul sau natal il captiva ca un magnet, lasandu-i prea putin timp cu autobiografia?

Stim precis ca era un poliglot desavarsit, vorbind cel putin patru dialecte: o castiliana imperfecta cu numeroase lusisme (sau influente pronunciale portugheze), dialectul matern genovez, portugheza vorbita, nu cea scrisa si latina. Astfel, messir Cristofor a avut acces la pretioase surse documentare precum Imago Mundi a lui Petrus de Alliaco, cardinal de Cambrai, care i-au formulat viitoarea linie a abordarii unei calatorii transatlantice spre Vest in Drumul spre Indii: Aristotel, preluat si citat in opera cu pricina, sustinea ca Marea (sau Oceanul Atlantic) dintre Spania si tarmurile de rasarit ale Indiei este de dimensiuni reduse, iar autoritatea suprema a epocii, Ptolemeu, era de parere ca un sfert din suprafata planetei albastre este locuibila. Dar, cum a ajuns Cristofor sa aiba o audienta tocmai in palatul de la Lisabona?

Afacerile prospere inseamna bani si dorinta de mutare dintr-un loc intr-altul, contacte si mentalitati noi, deschideri nebanuite si oportunitati pe masura. Tatal sau, Domenico, isi extinde afacerile de familie intrand pe piata comertului cu vin, iar la 1470 se muta la savona, unde il ia si pe Cristofor, scolindu-l initial in contabilitatea afacerilor. Nu putem trece cu vederea, fara indoiala, nici pozitia desavarsita a cetatii parintesti Genova, care domina comertul in Mediterana. Iarasi, vedem ca Semiluna ingreuna vizibil comertul pe vechile rute ale Indiei, continentale, in Rasarit. Dar Genova traia destul de bine prin flota ei comerciala de invidiat si stabilise contacte cu porturile iberice, cu emporiile din Tarile de jos si cele din Anglia. Aceste activitati l-au captivat pe tanarul nostru Cristofor inca de timpuriu, meditand fara doar si poate la o nesfarsita necunoscuta, marea, cu iluziile si deziluziile ei, in nesfarsitul albastru de azur mediteran. Astfel se face ca nelinistitul Cristofor, la fel ca multi conationali ai sai genovezi, incepe prin a face calatorii comerciale scurte, de cabotaj, pe ambarcatiuni latine modeste, de mici dimensiuni, de-a lungul tarmului…Cand si-a inceput cu adevarat cariera marinareasca care-i va schimba definitiv destinul? Intr-o scrisoare datata 7 iulie 1503, din insula Jamaica, Columb nota:

“In varsta de 28 de ani am intrat in slujba”, adica anul de gratie 1479. Ce i-a rezervat noua orientare? Nu va pot lamuri acum, caci fiecare lucru trebuie facut la timpul lui, iar eu trebuie sa-i spun mai inainte de toate povestea cuiva drag, dar saptamana viitoare ne reintalnim la noi aventuri palpitante care au schimbat soarta planetei, numai aici, pe Historia Universalis.

(Va urma)