O Istorie a Marilor Descoperiri Geografice-Ultimul episod

In cele din urma, un erou este un om care i-ar contrazice pe zei, si astfel ar trezi demonii pentru a-si contesta viziunea. Cu cat obtine mai mult, cu atat un om poate deveni mai increzator. – Norman Mailer

Arata-mi un erou si iti voi scrie o tragedie. F. Scott Fitzgerald

Increderea in sine reprezinta esenta eroismului. Ralph Waldo Emerson

Un erou nu este diferit fata de un om normal, numai ca este mai curajos cu cinci minute mai mult. Ralph Waldo Emerson

De la dilema lui Cristofor Columb catre imperiile coloniale

Este o munca aproape sisifica sa rescrii si sa redimensionezi Epoca Marilor Descoperiri Geografice, o perioada care suscita un interes deosebit atat pentru cei neavizati, cat mai ales pentru exegetii perioadei in cauza, ultimii dedicandu-se cu pasiune activitatii de cercetare. De ce aceasta epoca ne atrage ca un magnet? Avem mai multe variante plauzibile.

Prima este fascinatia descoperirilor corelate cu existenta unor personalitati “vedete” care au infruntat necunoscutul, Columb si Magellan, intocmai precum astazi astronautii, la o alta scara, sfideaza necunoscutul cosmic, de nepatruns. Cea de-a doua este atractia irezistibila catre aventura creata de eroi desprinsi parca din odiseele greco-romane, in spiritul marilor fapte si a sacrificiului de sine.

A treia si nu neaparat ultima este atractia catre mirajul lumilor exotice: Orientul, Africa, Lumea Noua si insoritele insule ale Pacificului, lumi inchise europeanului sfarsitului de Ev Mediu, un om vechi limitat geografic si inchistat in tiparele religiosului cotidian. Pentru a va rescrie in cele cinsprezece episoade ale serialului nostru adevarata istorie a Marilor Descoperiri a reprezentat pentru mine o aventura unica retraita alaturi de Columb, Magellan si inaintasii lor. Am trecut de la o epoca la alta si m-am perindat prin Peninsula Iberica si de acolo spre taramuri exotice, dar, desigur aventura n-o pot incheia fara sa ma intorc din nou la temerarul Cristofor Columb si la ce anume a lasat posteritatii, caci, ciudat lucru el chiar intemeieaza o Lume Noua cu alte legi si sisteme filosofice, total diferite de Lumea Veche si descriind o alta curba a lui Gauss in evolutia Americilor.

In acea noapte de Craciun a anului de gratie 1492, marea era calma si totusi atat de inselatoare. Columb, hotara sa se odihneasca un pic si incredinta carma pe mana unui anume Juan de la Cosa, un pilot neexperimentat, care probabil atipi la carma corabiei Santa Maria. Impinsa de curenti corabia se impotmoli adanc intr-un banc de nisip. Vasul era pierdut definitiv, iar cu obiectele si accesoriile salvate, oamenii se mutara pe Nina. Columb vazu un semn divin in pierderea corabiei amiral si a decis sa lase colonisti pe continent. Astfel 39 de oameni de sub comanda lui Diego de Arana au ramas pe tarmul insulei Espagnola, intre ei numarandu-se desigur interpretul Luis de Torres, secretarul Escobedo, medici si multi altii foarte incantati sa ramana aici, deoarece intoarcerea in Hispania li se parea cam indoielnica si periculoasa. Astfel s-a ridicat prima fortareata din lemn si, implicit, asezare europeana in Lumea Noua, numita Fuerte de la Navidad. Aceasta a fost inceputul procesului de colonizare al Lumii Noi care va fi continuat de conquistadorii spanioli in competitie cu marile puteri nautice ale vremii: Anglia si Franta. Prima misiune a lui Columb se incheie in ziua de 4 ianuarie 1493, cand s-a hotarat sa plece spre patrie ca sa aduca suveranilor preacatolici vestea izbanzii. In cursa de inapoiere au ramas Pinta si Nina care au ajuns in Golful de las Flechas unde se inregistreaza dealtfel prima confruntare, fara victime, dintre europeni si indigeni. Aflam din nou fata intunecata a lui Columb: este bine ca insularilor sa le fie frica de crestini, scria el in jurnal. Din acest punct de reper, Columb si-a stabilit ruta de intoarcere spre Spania navigand spre est nord-est, apoi spre nord-est. Un calcul gresit de latitudine a facut posibila intoarcerea spre patrie, deoarece navele au parasit propriu zis zona alizeelor, iar acest lucru a permis in fapt o sporire a vitezei de deplasare, cand pe o vreme calma, cand pe una ploioasa.

Columb navigatorul? Columb temerarul? sau Columb descoperitorul? Iata trei intrebari care au framantat minti luminate in incercarea de a stabili un adevar relativ si pentru a-l plasa in istorie. Desigur, Columb a avut sau ar fi putut avea inaintasi concurentiali. Neindoielnic aventura sa l-a facut erou deoarece si-a sustinut in practica visul ce unora le parea deplasat pentru epoca sa. Rezistenta sa fizica ii era completata de una morala si a reusit sa depaseasca obstacolele scolastice chiar daca unele insemnari ale sale par foarte naive, ancorate in religiosul cotidian. Ciudat, isi da seama de forma elipsoida a Pamantului, dar o defineste destul de plastic:Nu o data am citit ca pamantul, uscatul si apa au o forma sferica, iar observatiile autorizate si experienta lui Ptolemeu si a altora, care au scris despre aceasta, au dovedit-o si au demonstrat-o cu ajutorul eclipselor lunare si a altor fenomene ceresti observate de la apus spre rasarit, precum si rasaritul Stelei Polare peste orizont, de la nord spre sud. Acum insa am vazut o asemenea neregularitate (disformadad, adica deosebire in elevatia Stelei Polare), incat am ajuns sa-mi imaginez cu totul altfel forma Pamantului. El nu e rotund, asa cum a fost descris pana acum, ci are o forma de para, rotunda, cu exceptia locului de unde iese codita. Columb isi continua rationamentele sale pe un substrat religios incercand sa demonstreze ca raiul scripturistic se afla la extremitatea rasaritului asiatic. Vom reveni asupra teoremei lui si a argumentelor sale, nu inainte de a incerca sa demonstram ce concurenti ar fi avut Columb cu mult inainte de Hristos spre Lumea Noua. Cat de capabili erau anticii sa strabata Marele Ocean si sa ajunga in Lumea Noua? Ori poate ca asiaticii au colonizat America cu 40.000 ani i. Hr.?

Conform datelor pe care le detinem, destul de precare, desigur, civilizatiile antice europene care ar fi putut strabate ruta lui Cristofor Columb dus intors erau erau fenicienii si egiptenii. Romanii aveau nave cu prova joasa si pupa rotunjita, numite galere, la fel de mari ca dimensiune cu navele de lupta de secol XVIII, capabile asadar sa strabata Atlanticul. Exista fireste multe teorii ale conspiratiei si multe “descoperiri” sub semnul intrebarii, dar dovezile documentare lipsesc sau sunt precare sau nu au fost inca descoperite descoperirile care sa cimenteze diversele teorii ambitioase. Sa vedem cateva dintre ele. Ma abtin, ca istoric, sa comentez pro sau contra, insa as vrea sa le analizam un pic. In anul 1933, an fatidic pentru Europa, peste Ocean, in Valea Toluca, la circa 65 km. vest de Ciudad de Mexico este descoperit un cap mic din lut ars, reprezentand un barbat cu barba. Trasaturile sale erau europoide, nu precolumbiene. Descoperirea a facut inconjurul lumii, iar in ultimii ani, datorita unor metode complexe folosite cu succes de catre cercetatorii germani de la Institutul Max Planck din Heidelberg, s-a datat obiectul in cauza ca fiind din anul 200 d. Hr., produs foarte probabil intr-unul dintre atelierele Romei Antice. Dar, cum a ajuns in Mexic? Exista mai multe supozitii. Eu as inclina sa cred ca prin Curentul Golfului, in urma unui naufragiu al unei galere romane pe o insula apropiata de America, la jumatatea distantei dintre Europa si Lumea Noua, artefactul a ajuns, purtat de valuri, incet, dar sigur, pe coastele Mexicului. E o ipoteza. Insa cealalta ipoteza conform careia primii colonisti europeni ai Lumii Noi, cu mult inainte de Columb, ar fi fost vikingii mi se pare cea mai plauzibila si am s-o dezvolt in cateva randuri.

Este vorba asadar de o “descoperire” absolut intamplatoare, o aventura in Atlanticul de Nord. Conform povestirilor orale din Saga groenlandezilor un oarecare negustor islandez Bjarni Herjulfsson paraseste tara sa natala Norvegia spre a se indrepta spre casa. Dar, cand ajunge la destinatie, afla cu surprindere ca tatal sau plecase in Groenlanda intr-o colonie nou infiintata. Sub impulsul momentului, Bjarni porneste in cautarea tatalui sau, dar, cum lasa saga sa se inteleaga, curentii reci ai Atlanticului de Nord l-au impins catre o alta destinatie, spre NV, in apropierea unui tarm deluros si impadurit, foarte probabil Newfoundland, dar, in mod cu totul ciudat, nu va acosta niciodata, insa povestea sa starneste dorul de aventura in necunoscut altora. Un alt cutezator viking, Leif Eriksson, cumpara corabia lui Bjarni, de fapt un drakkare, si in anul 1000 pleaca in necunoscutul Atlantic, pe aceeasi ruta, insotit de 35 de compatrioti. De aceasta data Leif acosteaza in mai multe locuri de pe tarmul canadian si numeste Newfoundland-ul Vinland sau Tara Vinului deoarece acolo terenul era prielnic culturii de vita de vie. Sigur, povestea este destul de lunga, mult controversata de istoriografia spaniola care si in fata dovezilor de necontestat ale preentei vikinge in zona, aduc contraargumente ca sa-l pozitioneze pe Columb in fata. Vor sau nu sa recunoasca, un lucru este cert si anume ca in 1960, arheologii norvegieni descopera o intreaga colonie scandinava pe coasta nordica a Insulei Newfoundland in dreptul localitatii canadiene L’Anse aux Meadows.

Iar o alta ipoteza, putin mai controversata decat primele doua se refera la celebra expeditie din 1421 a amiralului Zheng He, care la porunca imparatului Zhu Di pleaca din portul Nanjing cu misiunea clara de a merge pana la capatul Pamantului pentru a incasa birul de la barbarii de peste mari si sa-i atraga pe toti cei aflati sub ceruri si sa-i civilizeze intru armonia confucianista. Flota cuprindea nu mai putin de 317 nave foarte bine echipate cu busola, harti si ace magnetice de o precizie fara egal in epoca. Corabiile flotei se numeau jonci. Puteau chinezii sa ajunga in America? Inclin sa cred ca au ajuns, spre parerea de rau a spaniolilor.

In volumul 231 al Marii enciclopedii chineze, editata de istoricul Ma Tuan-Lin, se spune ca in anul 458 d.Hr. un preot budist, Hoei Shin, pleaca din China ca misionar si navigheaza peste Marea cea mare de la Rasarit. Calugarul nostru temerar a navigat peste aceasta intindere de ape ce desparte Asia de America, intorcandu-se dupa 40 si povestind aidoma lui Marco Polo despre o tara pe care o numea Fusang, de la un arbore omonim pe care il descrie foarte plastic: fructele sunt asemanatoare perelor, doar ca rosii; scoarta poate fi prelucrata, obtinandu-se panza pentru a face haine. Ce era fusangul? Descrierea ne lasa sa intelegem ca este vorba de Agave americana, o specie larg raspandita in Mexic, deci, tragem o vaga concluzie ca misionarul nostru budist a ajuns in America Centrala. Locuitorii Tarii Fusang sunt numiti ichi. Poate fi povestea verosimila? Inclin sa cred din nou ca DA. El a afirmat ca a calatorit pe mare o distanta marina de 20.000 li, unitate chineza de masura nautica ce ar corespunde cu 8.000 de mile marine, distanta care se potriveste intre coastele Chinei de Sud-Est peste Pacific, in linie dreapta spre zonele costiere de Vest ale Americii Centrale. In 502, imparatul Wu Ti, impresionat de cele auzite, da ordin ca amintirile consemnate de razbatatorul calugar budist sa fie depuse in arhivele dinastiei Liang si asa le cunoastem noi azi. Acum, ca v-am lasat pe umeri cu aceste semne de intrebare, sa revenim la Columb in drumul spre patrie, nelipsit de asemenea de peripetii ce vor schimba soarta Lumii Vechi si Noi.

Drumul pe mare e lung, primejdios si anevoios. Cu un dram de noroc poti face cale intoarsa. Intre 4 si 7 februarie 1493 vantul spori si o data cu acesta si viteza caravelelor. Strabatura 886 de mile. Columb avu ragazul sa compuna o scrisoare raport catre vistiernicul regal Luis de Santangel, finantatorul expeditiei, in care ii raporteaza de marea descoperire, pentru prima data si oficial. Ea a fost tradusa, ca un best seller, in mai multe limbi si editii in Europa intre 1493-1500. Astazi, auzim tot mai putin despre naufragii maritime, in schimb putem vorbi de naufragii provocate de catre om sau biotopice pentru crearea de recifi artificiali, ceea ce ajuta la conservarea si, implicit, protejarea mediului marin. Sunt cunoscute cazurile de scufundare voita a unor nave de mare tonaj scoase din uz: portavioane, petroliere, vase de croaziera, in zona recifilor coraliferi in pericol de disparitie. Dar, in vremea lui Columb aceste lucruri erau prea indepartate si, in noaptea de marti 12 februarie, echipajele cazura in fata stihiilor naturii dezlantuite, iar Columb si-a pus nadejdea in rugaciuni catre Cel de Sus. Pinta disparu vederii in furtuna, iar Nina, ca sa inainteze, nu mai avea balast necesar. Si-au facut chiar juraminte ca daca vor scapa cu viata sa faca cateva pelerinaje la locurile sfinte. Luni, 15 februarie, zarira in sfarsit pamant. Era Insula Santa Maria din Arhipelagul Azorelor, dar, abia pe 17 ale lunii reusira sa acosteze in portul San Lorenzo. Ghinon? Pentru unii se pare ca da, deoarece Columb, stiind ca intre cele doua regate iberice domnea pacea a trimis la tarm o barca cu oameni. Portughezii i-au luat prizonieri…Ispitele sunt multe, chiar si pe mare. Amiralul s-a indreptat spre Insula Sfantul Mihail, dar a facut cale intoarsa, caci oamenii ramasi din echipaj nu cunosteau foarte bine arta nautica, asa ca hotari sa negocieze eliberarea companionilor sai, ceea ce si reusi dupa multe tratative. Zile in sir navigara pe rasarit in furia unui nou uragan. Cosmar, oameni istoviti, parame rupte…In noaptea de 3 martie se arata la orizont silueta intunecata a tarmului si in zori patrunsera pe gurile fluviului Tajo, ancorand cu Nina avariata in portul Restelo, din nou pe taram portughez. Regele portughez Joao al II-lea i-a acordat o audienta sambata, intrevedere ce a avut loc in incinta Manastirii Santa Maria de Virtudes, la 45 km. distanta de Lisabona. Acelasi suveran, acelasi temerar, din nou fata in fata. Binevoitor si prefacut, precum sarpele cel vechi oarecand in Paradis, vorbi regele catre fostul solicitant al unei expeditii peste Marele Ocean in interesul Portugaliei, prima tara de adoptie. Regele nostru incepu sa traga spuza pe felia sa si ii reaminti lui Columb ca tarile descoperite ar apartine Portugaliei, conform acordului de la Alcacovas din 1479, in care se stipula foarte clar ca nici unei corabii castiliene nu i se permitea accesul in apele ce udau coastele vestice ale Africii.

In timp ce unii mor pentru o cauza, altii mor in desuetudine pentru o idee. Columb, primi permisiunea de a ridica ancora, dupa o noua intrevedere fara rezultate vizibile. O zi cu talc pentru unii, 13 martie, norocoasa pentru altii, Nina se indrepta spre patrie si in doua zile patrunse pe Rio Tinto. Cam in acelasi timp, Martin Alonso Pinzon, la bordul Pinta a ajuns in portul Bayona din stravechea Galicia si astepta zadarnic sa obtina o audienta la Curte, fiind refuzat si cu ordinul expres de a-l astepta pe amiral. Intr-un consum nervos, acesta muri probabil de infarct, ceea ce batranii din popor numesc boala de inima rea. Amiralul crestea in schimb si la Palos il astepta o primire triumfatoare, dar, se opri din nou in inima linistitei Manastiri La Rabida, locul de unde a inceput aventura hispanica, pentru a se odihni, macar o saptamana, in mijlocul preacucernicilor frati franciscani. La Barcelona, pe Columb il astepta o primire de-a dreptul regeasca, caci a fost invitat in persoana de prea catolicii suverani care il incoroneaza cu titlul de D. Cristobal Colon, nuestro almirante del mar Oceano e Visorrey y Goberandor de las islas que se han descubierto en las Indias. Cu aceasta titulatura i se adresau regii celui care le-a adus Lumea Noua la picioare intr-o scrisoare datata 30 martie 1493.

Drumul de la Sevilla la Barcelona a fost un triumf regesc pentru amiralul marilor. Saraci, nobili, faliti, robi ori slobozi veneau de pretutindeni sa-si aduleze eroul si sa vada mirati ce adus cu sine de peste Ocean: indieni, pasari exotice nemaivazute decat in basmele populare, animale, ce-i drept, impaiate dar si plante rare…La Barcelona, in Plaza del Palacio, splendoarea Curtii hispanice se aduna sa-l asculte pe Columb, ei, care se indoira in sinea lor. Acum aveau dovada: Indiile au fost descoperite si pe Columb il asteptau mai multe saptamani de petreceri la Curte cu serbari nemaivazute! Insusi arhiepiscopul de Toledo il primeste cu onoruri regale, iar la Curte este consultat cu privire la chestiuni de politica internationala.

Dar, la 28 mai 1493, Columb mai primi o confirmare a privilegiilor sale, devenind, astfel, nobil: armoariile cu armele Castiliei si Leonului, un castel si un leu cu insule aurii pe fundal marin si cinci ancore in colturi, dupa descrierea lui Gonzalo Fernandez de Oviedo in lucrarea sa celebra Historia general y natural de las Indias, cu legenda Por Castilla e por Leon nuevo mundo hallo Colon. Dar, ce mare pacat ca s-a ales cu numai atat. Curand, steaua norocoasa a lui Columb va apune si el insusi va cadea in dizgratiile unei curti preocupata de aurul Indiilor si de convertirea paganilor de peste mari. Columb gasi incidental America, dar altii o vor descoperi si constientiza ca e un continent. Columb muri parasit de toti cu certitudinea ferma ca a ajuns pe un alt drum in Indii. Un razboi diplomatic ofensiv incepu intre Spania si Portugalia pentru noile teritorii de la Vest. Ceea ce Columb a inceput, vor continua altii: conquistadorii iberici care vor distruge marile civilizatii amerindiene in schimbul aurului solicitat. Anglia si Franta, veneau din urma, iar un alt pericol urma agale, din umbra, si nebanuit: Olanda. Reforma batea la usa si se va refugia in America, unde adeptii sai, lupi in haine de oi, vor aplica in practica Vechiul Testament, in detrimentul celui Nou. Pentru ei, America e noul pamant al fagaduintei. Asa o fi? Ma indoiesc.
Incepuse competitia imperiilor coloniale care se va termina la inceputul secolului trecut cand falia tectonica de echilibru mondial se va crapa definitiv la Sarajevo. Misiunea noastra nu se incheie aici, caci povestea va continua in Istoria Imperiilor Coloniale sau O Geografie a Imperiilor Coloniale, ramaneti cu noi!

(Va urma)