O Istorie a Marilor Descoperiri Geografice (I)

“Si a zis Dumnezeu: “Sa facem om dupa chipul si dupa asemanarea Noastra, ca sa stapaneasca pestii marii, pasarile cerului, animalele domestice, toate vietatile ce se tarasc pe pamant si tot pamantul!”Si a facut Dumnezeu pe om dupa chipul Sau; dupa chipul lui Dumnezeu l-a facut; a facut barbat si femeie. -Fac. Cap.I, vers.26-27

“Si Domnul Dumnezeu, Care facuse din pamant toate fiarele campului si toate pasarile cerului, le-a adus la Adam, ca sa vada cum le va numi; asa ca toate fiintele vii sa se numeasca precum le va numi Adam.
Si a pus Adam nume tuturor animalelor si tuturor pasarilor cerului si tuturor fiarelor salbatice;” -Fac. Cap II, vers.19-20

“Si iata, azi cutezatori destrama
Stihia marii pe usoare lemne,
Pe drumuri nestiute, fara teama”-Louis Camoes, Luisiada

“Sarata mare, cat din a ta sare
Sunt portugheze lacrime amare”-Fernando Pessoa, 1888-1935

Despre sfericitatea Pamantului si despre oceanul planetar unic

Astazi calatorim in cele mai confortabile conditii in aer, pe nesfarsitul apelor si pe intinsele pamanturi sau navigand in oceanul internetului, stand comozi in fata caculatorului personal sau la serviciul fiecaruia dintre noi, bucurandu-ne de privelistile acestei minunate lumi, cu bune si rele, cu impliniri si neimpliniri.

Si, tot astazi, va voi lua cu mine intr-o aventura fantastica spatio-temporala spre tari si lumi exotice pe care le vom redescoperi precum alta data Bartolomeo Diaz, Vasco da Gama, Cristofor Columb, Fernando de Magellan si multi altii de dupa. Este o calatorie imaginara, dar imbinand cele doua muze, Historia si Geographia, calatoria mea alaturi de dumneavoastra va deveni mai reala decat v-ati fi inchipuit vreodata. Sa mergem! Am invatat pe bancile scolii ca Biserica si societatea inchistata in tiparele Evului Mediu au ingradit accesul omului spre cunoastere. Incep sa ma indoiesc de teoriile acestea si de altele asemanatoare. Astazi imi permit sa abordez Istoria Marilor Descoperiri Geografice altfel si am sa va pun in fata o ecuatie pe care o vom rezolva simplu, iesind din tiparele invatamantului istoric pentru a va reda farmecul Istoriei de altadata, asa cum v-am obisnuit deja de cateva luni incoace pe Historia Universalis.

Cartea Facerea ne spune foarte clar ca Dumnezeu L-a creat pe om dupa chipul si asemanarea Sa si ca i-a dat depline puteri sa stapaneasca Pamantul. A uitat Biserica pasajul scripturistic sau din ignoranta am trecut cu vederea acest aspect esential? Aici e ecuatia sau necunoscuta mea. Acum sa gasim si o rezolvare. Fiinta umana sufera de o teama sau o fobie, aceea fata de necunoscut sau de ce este dincolo de perceptia senzoriala si extrasenzoriala a fiecaruia dintre noi si desigur ca omul, aceasta fiinta rationala din Dumnezeu inzestrata, incepe sa-si puna intrebari, sa mediteze, sa lanseze ipoteze, teorii sau speculatii, pentru ca, in cele din urma sa ajunga sa calatoreasca dincolo de “necunoscut”. Ori, savantii Evului Mediu si initiatorii Marilor Descoperiri si-au pus intrebari, asa cum fiecare dintre dumneavoastra se intreaba la un moment dat in fata unei decizii pe care sunteti nevoit sa o luati. Cat de ignoranti sau prosti erau oamenii simpli ai Perioadei de Mijloc, nu as putea sa va dau un raspuns plauzibil, insa cat de religiosi erau, la asta as putea sa va raspund, cu conditia sa nu amestecam incredientele povestirii noastre si sa rezulte un amalgam, pentru ca am sa va iau cu mine spre lumi exotice, la mii de kilometri de confortabila casa sau poate am sa va demonstrez ca toti navigatorii s-ar bucura ca ne “distram” pe ceea ce au descoperit, acolo, in eternitate. Unde este situat inceputul Marilor Descoperiri, la summerieni, la babilonieni, la greci, la romani sau poate in “Intunecatul Ev de Mijloc”, la arabi sau la europeni, in tumultul Cruciadelor sau la vikingi? Vedeti, aici ar trebui ca istoricii sa dea un raspuns, dar nu unul evaziv, ca pana acum.

Cu totii stim ca Pamantul este rotund sau ca sa fiu de acord cu Geographia, o alta disciplina nobila, el are forma unui elipsoid de rotatie. Grecii au lansat teoria sfericitatii planetei noastre si tot ei au fost cei care, inventivi si curiosi din fire, au masurat-o. Eratostene, savantul bliotecar de la Muzeul din Alexandria, calculand meridianul a rezultat ca are 250 de mii de stadii, ceea ce inseamna 39.960 km. Savantul a fost aproape de calculele reale de 40.000 kilometri, greseala sa fiind de doar 310 km. Dar nu toti oamenii gandesc ca Eratostene si, daca ar fi gandit la fel, Cosmografia Evului Mediu i-ar fi pus pe ganduri pe invatati. In afara de teoria sfericitatii Pamantului grecii mai credeau in existenta unui ocean planetar unic sau ca Pamantul are forma unui disc care pluteste pe un ocean planetar. In conceptia lor sferica, discul nu statea orizontal pe suprafata oceanului, ci inclinat spre sud, din cauza vegetatiei luxuriante din aceste parti, care era mai grea decat in restul lumii. Sudul era Africa, dupa Geografia lor. Sfericitatea, cu toate exagerarile ei, mai ales la pitagoreicii din sudul Italiei sau Graecia Magna, care presupuneau ca in Sud se afla Eliseul, Tara Amazoanelor si Insula Mortilor, se va impune in logica si stiinta lumii elene. Logica ii obliga sa afirme ca oceanul de la apus trebuie sa uneasca Europa cu Asia. Acest aspect l-au preluat si invatatii Evului Mediu printr-o eroare a renumitului geograf grec Ptolemeos, al carui manual de astronomie, Almageste, a fost folosit in traducere araba pana la sfarsitul Evului Mediu. Ce spune acest mare invatat grec din epoca elenistica si cum teoriile lui i-au dat indrazneala lui Columb sa porneasca spre Indii? Claudios Ptolemaeus (83-161), astronom, matematician si geograf, si-a petrecut cea mai mare parte a vietii in Egipt in renumita metropola alexandrina. Opera sa capitala, elaborata pe la 150 d.Hr., este de fapt o prelucrare sistematica in 13 carti, a cunostintelor astronomice ale Antichitatii, cu numeroase contributii personale, intitulata Megale Syntaxis sau Marea Compunere, iar de arabi, asa cum am vazut Almageste. Teoria sistemului geocentric (Pamantul imobil este centru Universului, in jurul caruia se rotesc Soarele si planetele) a lui Ptolemaios a fost inlocuita abia in 1543 prin sistemul heliocentric al lui Copernic.

Ptolomeu da o alta indicatie circumferintei Pamantului si anume 180 de mii de stadii sau 33.300 km. Ce mare diferenta fata de Eratostene! Dar aceste calcule eronate l-au determinat pe Cristofor Columb sa gandeasca precum inaintasul sau Seneca:“Cu un vant bun, in cateva zile de navigatie, se poate ajunge in Asia”. Invatatii greci aveau si alte conceptii despre Pamant si oecumena. Platon si Aristotel erau ferm convinsi de existenta antipozilor si, potrivit invatamintelor lor, in jumatatea de sud a globului terestru ar exista multe insule despartite de mari sau ca oceanul vestic, ar fi impartit de fapt in doua, de o limba de pamant. Suntem insa departe de stiintele si descoperirile veacurilor XVIII-XIX, cand europeanul va cuceri si stapani insulele si marile Sudului, Arctica si Antarctica. Antichitatea a cazut in dizgratia Evului Mediu, nu a Bisericii sau din cauza acesteia, ci datorita fluxului Marilor Migratii care au timorat Occidentul latin, insa cert este ca arabii au conservat Antichitatea greco-romana prin textele invatatilor arabi, iar renasterea spirituala a Europei, vizibila inca din veacul al XI-lea, a readus in actualitatea cotidiana filozofia si stiinta Antichitatii greco-romane. Cred ca asa ar trebui sa privim lucrurile inainte de a calatori mai departe.

Pe urmele geografilor si negustorilor arabi

Dar, ca sa pornesti intr-o calatorie, fie ea si imaginara, iti trebuie o harta si o busola, la care adaugam si putine dar solide cunostinte de geografie aplicata si de orientare in spatiu, adica ceea ce voi face acum fata de dumneavoastra. Am in fata desfasurata o harta a Europei, tridimensionala, geopolitica, desi termenul suedezului Rudolf Kielen mi se pare fortat, cel putin la realitatile abstracte de azi pe care le resimtim dupa aderarea la UE. Observam ca batranul continent trebuie privit altfel, decat unul centralist, la scara mondiala, sau ca o peninsula a Asiei, la scara geotectonica. Am sa abordez altfel Europa, divizand-o la realitatile veacurilor XI-XV, pentru inceput si vom da timpul inapoi cu unsprezece secole…Imperiul Roman fractionat in statulete de rit politic asa zis barbar, stapaneste temporar in Apus prin doua state centraliste, Imperiul Carolingian (800-843) si Sfantul Imperiu Romano-German (942-1821), in vreme ce Bizantul preia Roma, in Rasarit, inca o mie de ani (476-1453). Dar, aceste imperii sunt la randul lor faliate in interior de mari cataclisme si zone seismice de catre un imperiu real de asta data, venit din strafundurile Pen. Arabice. Asa ca voi fi nevoit sa intorc harta invers, ca sa vedem Sudul si insorita Mediterana, decat Apusul si Rasaritul, eclipsat de imperiul califilor de la Bagdad si Cordoba. Stiu, ne este greu ca europeni infumurati ce suntem dupa aderarea la Uniunea Europeana (UE) sa acceptam faptul ca tocmai arabii ne-au civilizat si ne-au smuls din temnitele ignorantei scolastice apusene, dar asta e adevarul si decat sa uram o cultura si un popor, cum suntem invatati pe bancile scolii si ale facultatii in zilele noastre de catre dascalii democrati post-decembristi, eu zic sa va fac o demonstratie a Apusului care recunoaste acest lucru.

In general, popoarele semitice, monoteiste prin Mozaism si Islamism, au fost interesate in cunoasterea rationala a lumii din jur. Biblia si Coranul atesta acest fapt. La inceputul Evului Mediu sau al Perioadei de Mijloc, arabii si-au insusit cunostintele lumii antice prin cuceririle pe care le-au facut o data cu veacul al VIII-lea cand au ajuns sa stapaneasca tarmul de Sud si de Rasarit al Marii Mediterane, Marea Rosie si Golful Persic, devenind “proprietari” peste tari si mari de la Caucaz si Indus si pana la Coloanele lui Hercule in Spania, mostenind pe langa Antichitatea greco-romana, stiintele Indiei si Persiei. Arabii in afara faptului ca au pastrat cunostintele lumii greco-romane, ei au adus si altele noi aplicandu-le in practica de zi cu zi. Astfel, astronomul arab Arzachel (Az-Kali) in secolul al XII-lea a elaborat teorii valabile si astazi despre stelele fixe si despre drumul planetelor parcurs in Univers. Astronomii si geografii arabi vor inventa instrumente astronomice si harti, prin care controlau drumurile comerciale care treceau prin Orientul Apropiat, legand Europa cu tarile Asiei, ajungand intermediari intre cele doua lumi.

Ratiuni comerciale i-au determinat sa-si extinda aria preocuparilor geografice si cartografice, descoperind in Oceanul Indian Insulele Comore si in secolul al IX-lea Madagascarul. Negustorii arabi au ajuns in India pe coasta Malabarului, in Ceylon, in delta fluviului Gange, in Sumatra si China, vasele lor acostand cu marfuri de lux in portul Ganzu din indepartata provincie chineza Zhe jiang. Astfel, in Orient, arabii au reusit sa depaseasca cu succes limitele “lumii vechi” cunoscute pana atunci, largind orizontul geografic prin noi descoperiri si, cu toate acestea, ceva i-a determinat sa nu calatoreasca spre Apus. De ce? Invatatii arabi considerau in mod categoric si fara putinta de tagada ca dincolo de marea fara de sfarsit, sau ceea ce intelegem noi astazi prin Oceanul Atlantic, nu mai exista pamant. Aceasta conceptie naiva a fost preluata de invatatii Evului Mediu si perpetuata in Spania, unde se credea ca la Apus de Peninsula Iberica este un ocean intr-o continua framantare, apoi ceata si noapte. Un cap al Spaniei a fost botezat pe aceste considerente Finis Terrae (Capatul Pamantului, in latina), la fel unul in Franta, in ceea ce priveste Irlanda ea este definita Finis mundi, iar despre indepartata Scandinavie, invatatul german Adam din Bremen scrie urmatoarele: Ubi mundus terminum habet.

Daca privesc imaginea alaturata si ma intorc in timp, peisajul coastei hispanice pare intr-adevar Finis Terrae. Un singur ocean pe care plutea lumea cunoscuta atunci se vede pe toate hartile facute in Apus, de la aceea a lui Marino Sanudo (1320) pana la aceea a lui Fra Mauro (1457-1459). Dar sa-i lasam acum pe savantii arabi si sa ne intoarcem privirea catre cei europeni. Ce atitudine au luat fata de expansiunea stiintifica islamica? Stiinta araba este inteleasa la inceput si, curand, depasita. Catre secolele XIII-XIV s-a format in Apus o stiinta empirica (observatii directe) proprie, eliberata din lanturile scolastice. Dar ce este Scolastica? Voi folosi definitia unanim acceptata, folosita chiar de enciclopedia virtuala Wikipedia Romania: Scolastică este o noţiune derivată din latină, schola însemnând şcoală, care desemnează acea tendinţă din filosofie şi teologie care, începând din perioada tardivă a Evului Mediu, a încercat să explice şi să facă înţelese fenomenele supranaturale ale revelaţiei creştine cu ajutorul raţiunii umane şi, mai ales, al filosofiei lui Aristotel. Acest curent care, de la mijlocul secolului al XI-lea până în secolul al XV-lea, a fost un element dominant în instituţiile de învăţământ religios şi în universităţile Europei, avea ca scop principal alcătuirea unui sistem logic, în care să se reunească filosofia greacă şi romană cu învăţătura creştină. La început erau denumiţi scolastici toţi învăţaţii din şcolile monahale medievale, dar mai târziu termenul s-a limitat la profesorii de filosofie şi teologie din universităţile epocii respective.

Si, continua definitia:Interesul principal al scolasticilor nu consta în descoperirea şi cercetarea unor fenomene noi, ci doar să explice cunoştinţele deja dobândite în antichitate în lumina dogmelor creştine. În aceasta constă diferenţa esenţială între Scolastică şi modul modern de gândire din Renaştere. Întru cât în reprezentarea învăţaţilor scolastici Dumnezeu este izvorul adevărului şi al oricărei forme de cunoaştere, el nu se poate exprima în moduri diferite şi contradictorii. Orice contradicţie între raţiune şi revelaţia divină rezultă fie dintr-o folosire falsă a raţiunii, fie dintr-o interpretare greşită a învăţăturii creştine. În cazul imposibilităţii unei trăsături comune, se dă totdeauna prioritate credinţei, opinia teologilor fiind determinantă faţă de cea a filosofilor. Poziţia scolasticilor era în contrast evident cu teoria adevărului dublu a filosofului şi medicului arab Averroes (1126-1198) din Spania, din aceiaşi perioadă istorică. Averroes considera că adevărul poate fi descoperit fie pe calea filosofiei, fie prin mijlocirea teologiei islamice, doar că prin filosofie se atinge un nivel superior de cunoaştere şi, în caz extrem, poate contrazice învăţătura Islamului.

Multi filozofi si invatati europeni, au inceput sa nu se mai supuna autoritatii stiintifice ale lui Aristotel sau Ptolemeu, atunci cand realitatea le punea la mana alte informatii. Asa a fost cazul invatatului Albert cel Mare (1200-1280). Unii dintre ei, pornind de la invataturile Antichitatii, au determinat si calculat cu mai mare exactitate pozitia in Univers a corpurilor ceresti. Savantul englez John Holywood (Sacro Bosco) se ocupa de corpurile ceresti si miscarea lor, la fel Nicolas Oresme sau un om al Bisericii Romane, precum cardinalul francez Pierre d’Ailly, cu lucrarea sa capitala Imago mundi (1410) de care se va folosi genovezul sau poate portughezul, dupa unele ipoteze, Cristofor Columb in Drumul spre Indii. Febra cercetarilor si observatiilor directe asupra Pamantului si Universului i-a cuprins chiar si pe regi, mentionand numai almanahul si tabelele de calcul ale lui Alfons al X-lea, regele Castiliei, intocmite intre 1248 si 1252. Din Castilia sau Tara Castelelor, intr-o definitie traductologica exacta, interesul se muta spre limitrofa Portugalie, unde regii vor revolutiona drumul peste mari si tari. Joao al II-lea insarcineaza o comisie de matematicieni si astronomi sa intocmeasca tabele dupa care sa se poata calcula cu usurinta declinatia solara. Ele s-au numit Regimentos si au fost preluate si publicate de catre Johannes Muller din Konisberg, cu denumirea de Regiomontanus, la Nurnberg, care le completeaza cu Efemeridele in care germanul nostru istet dadea si rezultatele calculelor care determinau pozitiile Soarelui, Lunii si planetelor pe bolta cereasca, comparate pentru anii 1475-1506. Erau folosite inclusiv pentru prognoza vremii. Si evreii au lasat in aceasta perioada observatii ample, in Spania, unde Ben Zacuto (1473-1478), intocmeste Almanahul perpetuu. Oamenii stapanesc Cartografia sau stiinta hartilor, cunosc miscarea astrelor pe bolta cereasca, ies din tiparele Scolasticii. Ce le lipsea spre a infrunta Oceanul? Ambarcatiunile si corabiile. Cine a fost mai intai oul sau gaina? Saptamana cealalta ne revedem in Portugalia de unde imi voi continua povestea.

(Va urma)

eXTReMe Tracker