O Geografie a Imperiilor Coloniale (X)

Viata e plina de fumusete. Observ-o. Observa albinele, copiii, fetele zambitoare. Miroase ploaia si simte vantul. Traieste-ti viata la intregul ei potential, si lupta pentru visele tale. – Ashlay Smith

Advertisements

Sa iubesti implica riscul de a nu fi iubit inapoi. Sa speri implica riscul de a fi ranit. Sa incerci inseamna sa risti sa dai gres, dar riscuile trebuie asumate, deoarece cel mai mare risc in viata e sa nu-ti asumi niciun risc. – Anonim

Un erou nu este diferit fata de un om normal, numai ca este mai curajos cu cinci minute mai mult. – Ralph Waldo Emerson

Hraneste-ti mintea cu ganduri marete; credinta in eroi creeaza eroi. – Benjamin Disraeli

Hernan Cortes si Moctezuma sau prima intalnire “diplomatica” pe taram american

Cortes_and_Moctezuma-150x150Cortes si ai sai oameni pornira increzatori spre laguna…O multime pestrita de amerindieni se ingramadi, in acea zi de 8 noiembrie a anului de gratie 1519, pe drumul ce lega armonios “magalopolisul” Ixtapalapan-Tenochtitlan spre a-i zari pe “oamenii cu fata palida” ce veneau conform unor vechi profetii de dincolo de Oceanul cel Mare. Se miscau in binecunoscutul mars castilian, avandu-l pe nobilul Cortes in frunte. Insusi Moctezuma cu marii sai demnitari venea sa-i intampine la intrarea in capitala.

Seful aztec cobori dintr-o frumoasa litiera ce se opri purtata pe scumpe covoare. Doi inalti nobili il sprijinira, in timp ce toti stateau cu capetele plecate, mai putin trufia spaniola invesmantata in otel negru. Albii remarcara frumusetea personajului imperial si robustetea sa fizica frumos creionata in soarele dupa amiezii de toamna si foarte rezervat in gesturi.

Inainta spre Cortes, il saluta, dar fara sa-i adreseze nici un cuvant de bun venit. Era prima intalnire diplomatica pe pamant american, intre un sef de stat amerindian si un hidalgo reprezentat al Coroanei Spaniilor de peste mari. Schimburile de amabilitati fura intermediate verbal prin frumoasa dona Marina, care-l insoti pe Cortes si, poate se indragosti de el din prima, inca de la inceputul conquistei mexicane. Moctezuma ii raspunse amabil trufasului spaniol ca este bucuros de aceasta intalnire, iar cand castilianul vru sa-l imbratiseze, doi azteci nobili pe post de garzi de corp il imobilizara, considerandu-se un gest de profund dispret la adresa suveranului. Dupa o primire destul de rece, oaspetii nostri au fost condusi la palatul Axayacatl, ce apartinuse candva tatalui lui Moctezuma si de la care, mai apoi, isi luase si numele. Era un adevarat lux binemeritat atat pentru Cortes, cat si pentru oamenii sai. El insusi si ofiterii au fost cazati in conditii foarte bune si reconfortrante, dupa un mars epuizant al expeditiei pana aici. Moctezuma veni la palat spre vizitatorul sau, aducandu-i un colier din amagitorul aur pentru azteci, asigurandu-l totodata de aleasa pretuire ca oaspete de care se va bucura ca si cum ar fi in propria-i casa de peste mari, pe perioada sederii sale la Tenochtitlan.

Cortes era vazut ca un reprezentant al zeului sarpe Quetzalcoatl, iar Moctezuma ii dezvalui ca adevaratul stapan al tarii aztece plecase, conform traditiilor, undeva, peste apa cea mare de la Rasarit, de unde, intr-o zi, avea sa se reintoarca triumfator si, se pare ca acel stapan nu era altul decat stapanul de drept al lui Cortes, caruia, el, Moctezuma, era gata sa i se supuna. Comandantul spaniol isi spuse in sine ca nu putea avea deplina incredere in asigurarile prielnice ale lui Moctezuma, lucru dovedit deplin la Cholula, si se hotari sa fie extrem de precaut ordonand oamenilor sai sa-l pazeasca prin rotatie, ca in cantonament, pentru a preintampina, astfel, o cursa mortala. Patru zile Cortes statu linistit admirand splendoarea orasului capitala aztec. Il ruga pe Moctezuma sa-i ingaduie a vizita marea piata a orasului, precum si templul lui Huitzilopochtli, un sanctuar al zeilor care, avea sa-l dezguste pe Cortes cand afla ca acolo se aduceau exclusiv sacrificii omenesti. Spaniolii ramasera cu adevarat uimiti: curtile templului erau mai intinse decat celebra piata din Salamanca, iar templul in trepte, cu cinci etaje, era urias, fiind construit, conform cronologiei crestine la anul 1486. Moctezuma era el insusi ghid iar interpreta, dona Marina, isi facea datoria plina de acea demnitate imprumutata de la castilieni inca de la primele contacte. Cei doi conducatori intrara apoi in sanctuar spre a admira statuile zeilor. Ce se petrecea aici il dezgusta profund pe Cortes care ii ceru pe data imparatului sa interzica sacrificiile omenesti. Cererea era ca un afront pentru leaderul aztec si Moctezuma, nu mai putin fanatic in credintele sale il refuza pe spaniol. Vizita se incheie cu un prim conflict ideologic, dar Cortes era cat se poate de sigur ca vor urma si altele…intre el, nobilul castilian si cel plin de sine, Moctezuma!

Comoara lui Moctezuma si noaptea cea trista

Desigur, nu ne-am propus sa facem un rezumat al cronicii Conquistei scrisa de Bernal del Castillo, ci sa incropim cat de cat un scenariu viabil pentru cele petrecute atunci. Cortes parasi in graba templul, scarbit de cele vazute, fara doar si poate, in timp ce Moctezuma, pentru a stapani si potoli mania zeilor, aduse nestigherit jertfe omenesti zeilor, dintre prizonierii de razboi ai celorlalte triburi supuse, care zaceau in temnitele reci si mereu umede ale lagunei mexicane. Cortes ajunse la palat, unde primi o veste nu tocmai placuta, de la aghiotantii si stafetele sale: ofiterul sau de incredere Juan de Escalante si cu sase soldati destoinici, cazura intr-o lupta cu indigenii in localitatea nou infiintata Villa Rica. Cortes se consulta cu ofiterii sai, la palat, sa vada ce era de facut in eventualitatea unui atac aztec prin surprindere si, pentru ca faptele sa fie tinute pe deplin sub control, consiliul nobililor castilieni hotari de comun acord sa-l retina pe Moctezuma ca ostatic o perioada pana la luarea unei decizii capitale. Spaniolii facura o descoperire stranie in interiorul palatului unde erau gazduiti ca oaspeti: o incapere secreta in care era depozitat tezaurul regal din aur cu piese de o valoare inestimabila ce apartinusera lui Axayacatl. Cortes nu se atinse de aceasta descoperire si o lasa asa, intacta cum era, in vechiul depozitar, concentrandu-se acum pe planul sau de a-l captura viu pe Moctezuma. Se gandi la o viclenie: in aparenta doar, imparatul trebuia sa conduca in continuare dar, sub supraveghere spaniola. Moctezuma ii lamuri pe spanioli ca situatia lor de cotropitori nu va putea dainui multa vreme, insa, in cele din urma ceda. Cortes ii ceru sa convoace in mare graba la palat pe toti fruntasii tarii si sa porunceasca poporului sa se supuna in numele coroanei castiliene, nobililor spanioli, ca adevaratilor stapani. In scurt timp europenii vor incepe prospectari “geologice” prin muntii tarii aztece in cautare de aur, iar tezaurul aurifer sa-i fie predat in intregime lui Cortes, in calitate de guvernator si capitan general. Moctezuma cazu la intelegere, nu si intr-o chestiune religioasa: interzicerea jertfelor omenesti si inchinarea la idoli, o uraciune in ochii Dumnezeului crestinilor. Cortes isi trimise detasamentul de soldati caliti in lupte la templu, darama statuile zeilor, ii izgonira cu forta bruta pe preoti, apoi ridicara un altar in cinstea si gloria Fecioarei Maria. Furiosi, preotii il amenintara pe Moctezuma ca vor rascula poporul, insa, din pacate Moctezuma stia ca strainii sunt trimisii zeilor de dincolo de Mare, de la Rasarit si ca ei insisi au recunoscut acest lucru care rezulta din traditiile aztece orale si scrise…Conflictul era deschis intre doua culturi diferite si intre doua lumi ce nu s-au putut apropia si cizela valoric si comparativ.

Lunile se scurgeau intr-o acalmie aparenta, pana ce aparu si vesnicul si nedoritul blestem al neprevazutului in persoana ofiterului Panfilo de Narvaez, care primi porunca din partea stapanului sau Diego Velasquez, guvernatorul de Cuba, sa-l rastoarne prin orice mijloace pe Cortes, rivalul casei sale si sa preia conducerea expeditiei de indata si cu nobila supunere. Aceasta era convorbirea din casa guvernatorului colonial de la Havana, la inceputul lui mai 1520, sub un soare bland, aproape andaluzian. Afland de complot prin emisarii sai de incredere din Havana, Cortes parasi capitala mexicana cu jumatate din contingentul sau dislocat aici si o porni din nou spre coasta. Alti 120 de oameni facura jonctiune cu detasamentul pe care-l comanda trimisi de omul sau de incredere din Cholula, Velazquez de Leon si alti 60 venira de la Vera Cruz, localitatea pe care o intemeiase cu un an in urma…Erau oameni caliti deja in luptele cu indigenii si care cunosteau foarte bine tipologia terenului neospitalier din Mexic, in timp ce adversarul dispunea de tineri recruti proaspeti sositi din Spanii si total neexperimentati. Narvaez se afla la Cempoala, gandind un drum prin surprindere spre Tenochtitlan, cand, oastea lui Hernan Cortes, sosi pe neasteptate la 15 mile de oras. S-a incercat o discutie intre cei doi comandanti, dara fara rezultat. Se lasa o noapte intunecoasa cu o pacla de ploaie torentiala in franjuri ce parea ca nu se mai opreste. Sub acoperire, Cortes ataca deschis, iar nobilul Narvaez, ranit grav la un ochi, impreuna cu oastea sa de recruti se preda, iar a doua zi, la rugamintea lui Cortes, ii jurara cu totii supunere comandantului general si pornira inspre laguna, iar Narvaez, fu intemnitat rusinos la Vera Cruz. Ce va gasi oare in capitala? Vom afla raspunsul intr-o alta prelegere.

(Va urma)

Te-ar mai putea interesa...