O dilemă mereu actuală: Ar fi putut Rusia ţarilor să existe şi astăzi?

De când televiziunea noastră naţională şi-a revenit la normalitate, transmiţând, după ani şi ani, un Mondial de fotbal, competiţie găzduită în premieră de Federaţia Rusă, cel mai întins „imperiu” de pe glob, românii au putut vedea o altă faţă a Federaţiei Ruse. Însă nu despre fotbal vreau să vă scriu în câteva rânduri, ci despre percepţia Rusiei la ora actuală, când i-am văzut cele mai moderne arene, cele mai frumoase oraşe de dincolo de Urali. Demersul meu ca istoric vizează un eventual răspuns la întrebarea capitală: Am fi putut vorbi şi astăzi despre Rusia ţarilor?…
Se ridică problema cum, la 1917, după 300 de ani pe tronul Marii Rusii, ultimilor Romanovi, Ţarul Nicolae al II-lea „cel Sângeros” (1868-1918) şi a sa consoartă Alix de Hessa Darmstadt, devenită ulterior ţarina Alexandra Feodorovna, le-au scăpat printre degete trei secole de istorie? Răspunsul l-a oferit recent binecunoscuta profesoară universitară britanică Suzannah Lipscomb, cadru didactic la University of East Anglia.
Ea a studiat la Arhivele Naţionale ale Federaţiei Ruse, aflate la Moscova, câteva dintre cele 472 de scrisori păstrate din corespondenţa dintre Nicolae al II-lea, aflat pe front în Primul Război Mondial încă din 1915, şi Alexandra Feodorovna rămasă acasă să conducă un imperiu. În taină, miniştrii ţarişti spuneau despre ţarină: „O femeie de fier şi multă prostie găseşti la ţarină cât nu încape în toată Rusia” (sic!).

Concluziile lecturării scrisorilor (redactate în engleză, poate ca o măsură de precauţie din partea capetelor imperiale) sunt dramatice: cei doi soţi erau atât de amorezaţi şi intimi, încât au fost „orbiţi”, nemaipercepând realităţile crunte ale Marelui Război răsfrânte asupra Rusiei. Nicolae al II-lea, odată plecat pe front în 1915 să preia conducerea armatelor ţariste, deşi nu avea pic de strategie militară, precum bunicul şi tatăl său, Alexandru al III-lea, ar fi trebuit să lase la Sankt Petersburg un premier capabil, de genul lui Aleksandr Kerenski, lider al Partidului Socialist, un personaj moderat din facţiunea menşevică. Apoi, ţarina a căzut în misticismul religios inoculat de piaza rea a familiei, „părintele” Grigori Rasputin, din secta Cristli, o persoană neagreată de restul familiei Romanov şi nici de Biserica Rusiei. Deşi Ohrana (Paza, în rusă, sau Serviciul Secret Ţarist) l-a avertizat pe Nicolae al II-lea, la începutul anului 1917, cu privire la revoltele de stradă la Petrograd, ţarina îl liniştea, scriindu-i dulce: „Dragul meu Nicki, nu-ţi fă griji, oamenii au căldură în case, mâncare (…) iar cei care demonstrează sunt o bandă de huligani”. De aici vedem „prostia” Alexandrei Feodorovna. Apoi ţarina îi scrie: „Ascultă de sfaturile părintelui Grigori” (sic!). Cea mai mare armată de pe glob, cea ţaristă, nu a luat în calcul dotările moderne de război ale Puterilor Centrale, pierzând zilnic pe front 2.000 de oameni. În cele din urmă, armata s-a revoltat… În 1917, un ofiţer i se ploconea unui soldat bolşevic. De aici, haosul! Nicolae al II-lea şi ţarina s-au retras din viaţa publică tot mai mult, mai ales după decembrie 1916, când contele Felix Iusupov şi deputatul Dumei Vladimir Purişkevici l-au asasinat pe Rasputin – o grea lovitură mai ales pentru ţarină. Una peste alta, revenirea în ţară din Germania a exilatului Vladimir Ilici Ulianov (Lenin), omul cu virusul roşu, a pus capăt ţarismului. Când împăratul s-a trezit la realitate, într-un târziu, haosul era prea mare. A abdicat în 17 martie 1917, exilat la Tobolsk cu familia, din ordinul lui Kerenski, care dorea să-l scape de la moarte, ca să nu fie linşat de bolşevici. Familia imperială rusă este apoi exilată definitiv la Ekaterinburg (un oraş total antiţarist) în casa negustorului Ipatiev, unde va fi măcelărită în noaptea de 16/17 iulie 1918 de fanaticul Iacov Iurovski. Nu se ştie cu precizie dacă s-a primit ordin de la Lenin.
… Ce concluzie trag istoricii? Monarhia ar fi supravieţuit cu succes în Rusia dacă ţarul nu şi-ar fi angajat ţara în malaxorul Marelui Război, odată ce ţarina era nemţoaică, nu ar fi folosit formula de guvernare autocratică, ar fi avut un premier puternic, nu ar fi căzut în misticismul religios impus de Rasputin, un om cu puteri malefice, şi dacă ar fi ascultat de raţiunea unor parlamentari din Duma.
În încheiere, reamintesc că Rusia era singurul stat din Europa fără parlament. Acesta, Duma, a fost deschis în 1905 prin Manifestul din Octombrie, după revoluţia din acel an, care ar fi trebuit să ridice încă de pe atunci un semn de întrebare familiei imperiale. Cum ar fi arătat Imperiul Ţarilor azi? O monarhie constituţională, spun istoricii. Cum ar fi trebuit să fi fost ultimul Romanov? Ca Vladimir Putin, au răspuns câţiva cetăţeni ruşi chestionaţi aleatoriu de Russia Today.
Revoluţia nu i-a iertat pe ţari, în schimb istoria nu i-a uitat, Constituţia Federaţiei Ruse luându-se după cea ţaristă.

You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed.Both comments and pings are currently closed.

Comments are closed.