Norocul ghinionistilor: pasagerii si tunarul

Este o zi senină de august 1990, prima a lunii, pe unul dintre cele mai aglomerate aeroporturi din Europa, Londra Heathrow. De aici decolează şi aterizează non stop aeronave către şi dinspre toate colţurile lumii: Europa, Asia, Africa şi America. La unul dintre terminale, un avion de linie Britsh Airways, uriaşul Boeing 747-136 îşi aşteaptă neclintit pasagerii la îmbarcare.
Echipajul prietenos, pentru care este un simplu zbor de rutină, îi primeşte zâmbind pe cei 367 de pasageri ce au ca destinaţie turistică Kuala Lumpur din exotica Malayezie. Pe ultima sută de metri îşi fac apariţia în sfârşit şi patru „turişti” întârziaţi. Pasagerii şuşotesc: „vezi, au alura lui Arnold Schwarzeneger, toţi unul şi unul.” Cei patru îşi ocupă locurile în spate şi la scurtă vreme aeronava cu indicativul BA-149 se ridică lin spre înălţimile albastre. Zborul decurge fără probleme iar comandantul anunţă, pentru a doua zi, 2 august, o escală pe Aeroportul Internaţional Kuweit City. În Kuweit cursa aterizează în siguranţă pentru ultima dată…

Cei patru întârziaţi coboară şi se fac nevăzuţi în aeroport. Restul pasagerilor aşteaptă ultima parte a cursei, când dinspre pistă se aud focuri de arme automate. Decolarea este anulată şi pasagerii, plus membrii echipajului, sunt luaţi prizonieri de Garda Republicană Irakiană a lui Saddam Hussein. Începuse invazia Kuweitului. După patru luni de captivitate, prizonierii sunt eliberaţi în siguranţă şi mulţi învinovăţesc şi azi Guvernul Britanic de incident: „Ştiau că are loc o invazie, de ce n-au redirecţionat avionul?” Şi marea întrebare: „Cine erau misterioşii pasageri întârziaţi?” Recent, unul dintre ei a declarat ceva şocant: „Ştiam de invazie. Făceam parte din MI6 şi eram trimişi în misiune!” Rămas la sol, Boeing-ul a fost distrus ulterior.

Este ora 12.30 şi o salvă de tun de pe Stânca Castelului îşi primeşte zilnic vizitatorii de pe creasta Edinburgh şi deopotrivă navele acostate în estuarul râului Forth. Scoţienii au multe surprize de oferit turiştilor. Uriaşul tun Mons Meg, culmea periculos de funcţionabil şi abil mânuit de către artileriştii garnizoanei scoţiene, cu ale sale bombarde ce cântăreau 250 kg. străjuieşte şi azi Citadela. Este filmat, fotografiat şi ascunde o poveste stranie. Se spune că regele scoţian Iacob al II-lea Stuart, un pasionat artilerist, şi-a înzestrat garnizoana-i medievală cu tunuri de ultimă generaţie care să-i pună pe fugă pe inamicii săi, cu precădere pe cei din Albionul de la Sud. El însuşi încărca praful de puşcă, testând eficacitatea tunului. Încercarea i-a fost în cele din urmă fatală, costându-l viaţa la 1460 când la Roxburgh, un tun i-a explodat în teste făcându-l definitiv unul cu pământul patrie-i natale. Cu toate aceste accidente nedorite, tunul care şi-a dovedit eficacitatea în Războiul celor 100 de Ani, mai ales în urma Bătăliei de la Crecy din 1346 a surclasat cavaleria şi a dus la stingerea „Întunecatului” Ev Mediu.

eXTReMe Tracker