Mantuitorul Hristos-Chipul din Icoana (Ultimul episod)

Motto: “Am privit pana cand au fost asezate scaune, si S-a asezat Cel vechi de zile; imbracamintea Lui era alba ca zapada, iar parul capului Sau curat ca lana; tronul Sau, flacari de foc; rotile lui, foc arzator.
Un rau de foc se varsa si iesea din el; mii de mii Ii slujeau si miriade de miriade stateau inaintea Lui! Judecatorul S-a asezat si cartile au fost deschise.
Eu ma uitam mereu, din pricina multelor vorbe pe care cornul cel mare le graia. Am privit pana cand fiara a fost omorata si trupul ei nimicit si dat focului.
Dar si celorlalte fiare li s-a luat stapanirea, si lungimea vietii lor a fost hotarata pana la o vreme si un anumit timp.
Am privit in vedenia de noapte, si iata pe norii cerului venea cineva ca Fiul Omului si El a inaintat pana la Cel vechi de zile, si a fost dus in fata Lui.
Si Lui I s-a dat stapanirea, slava si imparatia, si toate popoarele, neamurile si limbile Ii slujeau Lui. Stapanirea Lui este vesnica, stapanire care nu va trece, iar imparatia Lui nu va fi nimicita niciodata.” (Daniel Cap. 7, vers. 9-14)

Advertisements

“Ceea ce scrisul prezinta cititorilor, imaginea prezinta celor neinvatati care o privesc, caci in ea si cei ignoranti vad ce ar trebui sa urmeze; in ea pot citi analfabetii” (Epistola catre Episcopul Serenus din Marsilia, NPNF 2, Vol. XII, p. 53).”

Icoana si functia ei didactica

Legea Veche prefigureaza pe cea a Noului Legamant. Noul Testament este oglindit in cel Vechi.
Profetii, pana la Ioan Botezatorul, aveau misiunea sociala de a pregati poporul ales pentru venirea lui Mesia. Dumnezeu se Intrupeaza in Omul Hristos, Nascut din Fecioara Maria.
Neindoielnic este faptul ca divinul nu poate fi reprezentat, la vechii evrei, din dorinta de a se evita idolatria in timpul lungii calatorii a poporului din Egipt spre Canaan sau Pamantul Fagaduintei. Cifra simbolica, 40 de ani dureaza peregrinajul, 40 de zile a postit Mantuitorul, cele doua Posturi de peste an, cel al Pastelui si al Craciunului, dureaza 40 de zile, fiecare. Este timpul pregatirii.Obidit prin nerespectarea poruncilor divine in propria-i tara, deportat in Babilon, pe malurile Tigrului si Eufratului, poporul ales, chemat, nu reuseste sa se apropie de divinitate. Si, minune, Dumnezeu Cel nevazut, Cel mai presus de lume, se lasa vazut in teofanii (sau aratarile lui Dumnezeu catre oameni sub diverse manifestari vizibile), descoperindu-Se ca Om, astfel dupa cum remarcam in Cartea prorocului Daniel, citata la inceputul articolului. Este vorba despre Apocalipsa Vechiului Testament, tema reluata dealtfel si de catre zografii anonimi in frumoasele compozitii murale de la Voronet, Sucevita, Moldovita si Sfantul Ioan cel Nou de la Suceava, manastiri ale caror picturi, recent restaurate, retin atentia atat crestinilor, cat si necrestinilor, care le contempla in adancimea lor tematica si compozitionala.

Din cele expuse anterior rezulta ca Dumnezeu, in marea Sa iubire de oameni, instiinteaza poporul evreu ca la “plinirea vremii” sau acel moment istoric propice, va trimite in lume pe Fiul Sau, in chip palpabil, vazut de toti. Ori, daca Mantuitorul Hristos a fost Om cu adevarat, El poate fi reprezentat iconic, ca marturie a prezentei Sale permanente printre noi. Desigur ca articolul nostru nu isi propune sa abordeze evolutia istorica a icoanei, caci ne-ar trebui un spatiu destul de vast, ci mai degraba sa punctam cateva repere istorice spre a explicita un scandal izbucnit printr-o idee absurda proliferata tocmai de un dascal al invatamantului romanesc, aflat el insusi in pragul falimentului moral, ca si institutia pe care o reprezinta dealtfel.

Grecii isi reprezentau zeii sub chip antropomorf. Portretele suveranilor elenisti sau urmasii lui Alexandru cel Mare sunt adorate de cetatenii polis-ului grec. La evrei, regii din Iuda si Israel sunt intruchipati doar scripturistic, spre a nu fi divinizati, ca si mormintele lor, dealtfel, in Cronici, de unde nu rezida fizionomia, ci mai ales calitatile lor morale. Romanii aduc un nou concept iconic de reprezentare: in tinuturile indepartate, portretul imperatorului, al Caesarului, inlocuieste prezenta persoanei in cauza. Portretul capata asadar o valoare juridica: poti semna un act, emite un edict sau o alta forma legala ca si cum imparatul insusi a fost de fata. Nu lipsesc abuzurile, dar ne retine esenta faptica.

Imperiul dispare, dar cultul Romei este preluat imagistic de Byzant, aproape inca o mie de ani, dupa anul 476. Aceeasi semnificatie a imaginii se reia o data cu Evul Mediu Tarziu, atunci cand artistii Renasterii raspandesc fidel redate portrete de principi, regi sau imparati, cu aceeasi valoare. Pentru istorici sunt chipurile autentice ale inaintasilor. Dictaturile secolului al XX-lea, ultimul secol al barbariei, presarat cu multe Apocalipse, duc la extrem tablourile oamenilor insetati de putere: Adolf Hitler, I.V. Stalin sau Nicolae Ceausescu. Astazi, acelasi rol juridic al suveranului reprezentat iconic domina traditional marile societati ale momentului, precum Marea Britanie si Statele Unite ale Americii.

Nero Claudius Caesar Augustus Germanicus (n.15 decembrie 37 – d.9 iunie 68) a fost al cincilea imparat roman al dinastiei iulio-claudiene. Domnia sa coincide cu un moment greu pentru Istoria Bisericii: declansarea persecutiilor anticrestine, care cu unele mici perioade de liniste continua sub urmasii sai si se incheie prin domnia marelui Constantin, cel intru totul cu Apostolii.

Numele lui Nero a fost rau famat in istoriografia crestina, dar si in cea pagana. Multa vreme domnia lui a fost asociata cu incendiul Romei din anul 64 d. Hr. In Cartea Apocalipsa el este vazut ca un Antihrist, iar decriptarea numelui sau a dat cifra simbolica a raului 666. Cercetari recente indica faptul ca Nero nu se afla in Roma, in momentul izbucnirii marelui incendiu, ci la resedinta sa de vara din Capri, deci la 20-30 de km. de catastrofa. Pentru a scapa in ochii contemporanilor, induce vina asupra crestinilor, ei insisi victime colaterale. Persecutat la suprafata, Crestinismul se refugiaza in tainele pamantului, in catacombe. Acolo se naste arta crestina primara: morminte, capele de cinstire a celor repausati. Simbolul pestelui, compus din cinci litere IHTIS, provine din greaca si scoate in evidenta formula: Iisus Hristos Teheou Uios Sotir, care se traduce prin expresia: Iisus Hristos Fiul lui Dumnezeu Mantuitorul. Simbolul pestelui se regaseste in multe provincii romane indepartate. E un insemn pe care paganii nu-l pot descifra, feindu-i uneori pe crestini de persecutii. Edictul de religio licitadin 313 recunoaste Crestinismul la egalitate cu celelalte religii din lumea romana. Daca Constantin cel Mare aduce Crestinismul in prim plan, urmasii sai, instalati in Noua Roma, Byzantul, din 330 d. Hr., vor avea de a face cu mari provocari doctrinare. Este Epoca Patristica si a Sinoadelor Ecumenice, la care am mai facut referiri.

Acum sa ne aruncam privirea asupra bazinului Mediteranei de Est. Avem o puzderie de insule in Marea Egee, linistite la suprafata, dar active seismic in interior. In aceasta zona s-au nascut legendele Atlantidei si ale Argonautilor si tot in aceasta zona puterile telurice au nascut o erezie si mai periculoasa: Iconoclasmul sau lupta impotriva sfintelor icoane. Termenul de iconoclast vine din elina veche si inseamna, dupa cum gasim scris in tratatele de Istorie bisericeasca universala, spargator de icoane. Opusul acestui termen este iconodulul sau cel care cinsteste icoana. Daca un seism tectonic de mare amploare l-a determinat pe imparatul bizantin Leon al III-lea Isaurul (717-740), un fel de Emil Moise al nostru, sa interzica cultul icoanelor in anul 726, originile doctrinare ale iconoclasmului sunt mult mai vechi. Pe scurt avem de-a face cu opozitia iconica a doua mari religii: Mozaismul si Islamismul, iar pe de alta parte de interferarea unor erezii, precum Monofizismul. Interferentele se confrunta in Rasarit. Provinciile care doreau eminamente o desprindere de Imperiul Byzantin adopta Monofizismul. Aceasta doctrina nega, asa cum am vazut in episodul precedent, firea omeneasca a lui Hristos si o exagereau pe cea divina. Asadar, natura divina sau Dumnezeu Insusi nu poate fi reprezentat fizionomic. Cum spuneam, disputele doctrinare si istoria icoanei nu fac obiectul studiului nostru, dar, este de retinut ca sub urmasii Isaurului persecutiile impotriva cinstitorilor de icoane continua pana la urcarea pe tron a bazileului Constantin al VI-lea Porfirogenetul (780-797). De fapt, mama acestuia, Irina convoaca cel de-al VII-lea si ultimul Sinod Ecumenic la Niceea, unde a avut loc si Primul Mare Sinod, de aceea acesta s-a numit si al II-lea Sinod de la Niceea, din anul 787. Numele de Niceea, vine tot din greaca si inseamna Victorie. Sinodul restabileste cultul icoanelor, legalizandu-l dogmatic, pe baza argumentelor extrem de logice si de concise ale Sfantului Ioan Damaschin:

Cinstirea icoanei se reflecta asupra Celui pe care Il reprezinta.

O ultima scanteie a iconoclasmului reinvie sub imparatul Leon al V-lea Armeanul (813-842) sau cel cu numele de fiara, dupa traditia Bisericii. Izbanda finala vine in anul 843, la 11 martie, sub imparateasa Teodora. Aceasta femeie declara valabile toate hotararile celor sapte Sinoade Ecumenice, in cadrul unui Sinod local, tinut la Constantinopol. Restabileste definitiv cultul icoanelor pentru ca nu care cumva:..sa cadem din nou in aceeasi ratacire…

Putem considera ca anul 843 este anul biruintei icoanei. Au trecut 12 secole, dar mentalitatile au ramas aceleasi de dinainte de Sinod si culmea, intr-un stat ortodox. Am vazut emisiuni multe pe aceasta tema, chiar inainte de Noul An, toate fara raspuns…
Am sa inchei dizertatia mea cu o poveste, asupra careia vreau sa meditati. Zice legenda cum ca Sfantul Petru vroia sa paraseasca Roma Caesarilor, acolo unde crestinii erau martirizati cu miile. Dar, iata ca la portile Cetatii Il intampina Insusi Mantuitorul, care intra. Rusinat, Petru Il intreaba: Quo vadis, Domine? sau Unde mergi Doamne? Intrebarea a nascut unul dintre cele mai frumoase romane create de Henrik Sienchiewicz, marele scriitor polonez, laureat al Premiului Nobel in anul 1912. Povestea mea se incheie aici, cu aceeasi intrebare: Quo vadis, Domine?

(Sfarsit)

 

Te-ar mai putea interesa...