Mantuitorul Hristos-Chipul din Icoana (III)

Motto: “O multitudine de cuvinte nu face dovada unei minti prudente.” – Thales

Advertisements

“Si venind Iisus in partile Cezareii lui Filip, ii intreba pe ucenicii Sai, zicand: Cine zic oamenii ca sunt Eu, Fiul Omului?
Iar ei au raspuns: Unii, Ioan Botezatorul, altii Ilie, altii Ieremia sau unul dintre prooroci.
Si le-a zis: Dar voi cine ziceti ca sunt?
Raspunzand Simon Petru a zis: Tu esti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu Celui viu.
Iar Iisus, raspunzand, i-a zis: Fericit esti Simone, fiul lui Iona, ca nu trup si sange ti-au descoperit tie aceasta, ci Tatal Meu, Cel din ceruri.”
(Matei 16, vers.13-17)

Despre originile icoanei si doctrinele iconoclaste (I)

Pentru a le descoperi ucenicilor Sai relatia Sa cu Dumnezeu Tatal, Mantuitorul Hristos le adreseaza o intrebare simpla, in timp ce se afla, dupa cum precizeaza pericopa evanghelica sus citata, in orasul Cezareii lui Filip. Inca de pe vremea activitatii Sale mesianice in mijlocul poporului Sau, incep din stiinta sau din nestiinta sa se propage diverse eresuri sau greseli de credinta, care vor continua si in secolele ulterioare, o data cu extinderea geografica a Bisericii Universale. Eresurile s-au nascut din dorinta unor oameni sau grupuri separatiste de a raspunde pe cai rationale unor intrebari care tin de credinta si nu au nimic de a face cu stiinta. Majoritatea acestor eresuri sau greseli doctrinare s-au nascut in Rasarit. De ce? Tocmai pentru ca acolo au existat scoli filosofice eline sau grecesti care au venit in contact cu Biserica, de timpuriu, incercand sa-si converteasca invataturile pagane in cele crestine, cu rezultate dintre cele mai dezastruoase pentru binecredinciosii crestini.

Unele erezii negau Invierea Mantuitorului, spunand ca ucenicii I-au furat noaptea trupul, altele negau dogma sau invatatura despre Sfanta Treime. Acestea din urma s-au numit erezii anti-trinitare. Amintim aici pe erezia lui Arie, cea mai periculoasa, care afirma ca Mantuitorul Hristos este doar o creatura a Tatalui. Erezia ariana a fost condamnata la lucrarile Primului Sinod Ecumenic de la Niceea din anul 325, prezidat de insusi imparatul Constantin cel Mare. Cateva miscari se opuneau invataturii despre cea de-a treia persoana a Sfintei Treimi, Duhul Sfant, ca de pilda macedonienii (denumire data dupa “parintele” ereziei, episcopul Macedonie) sau pnevmatomahi (sau luptatorii contra Duhului Sfant). Cele mai periculoase erezii cu urmari care se mentin pana in ziua de azi au fost cele de factura hristologica. Ele au framantat Biserica intre secolele IV-V d. Hr. De ce sunt importante ultimele erezii amintite? Deoarece de acestea se leaga subiectul disertatiei noastre.
Mai intai ce este Hristologia? Este stiinta cu si despre Hristos, ramura esentiala a disciplinelor dogmatice sau acele discipline care sintetizeaza invataturile de credinta.

Hristologia se studiaza ca disciplina distincta de invatamant in cadrul facultatilor de teologie ortodoxa. O erezie combatuta exagerat atrage dupa sine o alta, mai periculoasa, potrivit cuvintelor Mantuitorului Hristos:

Si cand duhul necurat a iesit din om, umbla prin locuri fara apa, cautand odihna si nu gaseste.
Atunci zice: Ma voi intoarce la casa mea de unde am iesit; si venind, o afla golita, maturata si impodobita.
Atunci se duce si ia cu sine alte sapte duhuri mai rele decat el si, intrand, salasluiesc aici si se fac cele de pe urma ale omului aceluia mai rele decat cele dintai. Asa va fi si cu acest neam viclean. (Matei 12, vers.43-45)
.

Disputele anti-trinitare au generat pe cele de factura hristologica. Prima a fost erezia nestoriana. Nestorie, patriarh al Constantinopolelui (428-431), originar din Siria, a inceput prin a declansa un atac deschis tuturor ereziilor, fiind supranumit la un moment dat “mancatorul de eretici” si a sfarsit prin a propaga o invatatura foarte periculoasa, separand cele doua naturi ale Mantuitorului Hristos. El nu vedea divinitatea Mantuitorului, ci omenitatea sa, dupa cum rezulta din frazele sale:

Carnea nu poate sa nasca decat carne, iar Dumnezeu care este spirit pur n-a putut fi nascut de o femeie, caci creatura n-a putut naste pe Creatorul.

Prin urmare, Fecioara Maria nu era vazuta ca Nascatoare de Dumnezeu, ci de Om, cel mult de Hristos. Erezia a fost condamnata la cel de-al treilea Sinod Ecumenic, tinut la Efes, in Asia Mica la anul 431.

Cativa ani mai tarziu, pledand cu infocare contra nestorianismului, arhimandritul constantinopolitan Eutihie, amesteca cele doua naturi, ajungand sa sustina ca in Hristos se afla o singura fire, cea Dumnezeiasca. Doctrina sa a fost numita monofizita, de la monos fisis=o singura fire. Iata ce sustinea acest Eutihie, pentru curiozitatea cititorilor nostri:

La Intruparea din Fecioara Maria, firea omeneasca a Mantuitorului a fost absorbita complet de firea dumnezeiasca, asa cum se pierde o picatura in imensitatea marii.

Ori, daca analizam logic erezia enuntata anterior, Mantuitorul a suferit pe Cruce ca Dumnezeu, nu ca Fiul Omului sau Fiul lui Dumnezeu, deci fara suferinte anatomice, de unde nefinalitatea iconomiei mantuirii noastre, in viziunea adeptilor ereziei, printre care se numara si credinciosii de azi ai Bisericii Armene. Erezia eutihiana sau monofizita a fost denuntata ca falsa la Sinodul al IV Ecumenic de la Calcedon, din toamna anului 451 d.Hr.

De ce anume stau dogmele noastre ortodoxe in picioare? Pentru ca au ramas nealterate veacuri intregi si au un fundament solid in invataturile Sfintilor Parinti, doctori ai Bisericii, sau acei oameni alesi de Dumnezeu care au cristalizat invatatura de credinta ortodoxa in operele lor nemuritoare care s-au pastrat pana la noi. Ele ne sunt armele duhovnicesti in lupta cu ereziile, miscarile sectare si alte rele ce vin de la Diavolul, cum este discutatul caz al profesorului buzoian Emil Moise, precum si calauze luminoase in intunericul spiritual apostatic al zilelor noastre. Fragmente din operele lor am avut ocazia sa le citesc inainte de a initia diferite subiecte de credinta dezbatute in cadrul rubricii mele saptamanale. Nu puteam intelege adancimile invataturii de credinta ortodoxa, fara a studia macar din curiozitate scrierile Sfintilor Parinti precum: Ioan Gura de Aur, Vasile cel Mare, Grigorie Teologul.

Ce este icoana? Avem in mai toate limbile europene de azi termeni de origine greaca sau latina. Fapt explicabil prin faptul ca insasi civilizatia europeana este o sinteza la scara a vechilor mari civilizatii mediteraneene, cea a Greciei Antice si cea a Romei Antice. Acesti termeni compusi se utilizeaza pe scara larga in diverse domenii de activitate: medicina, filozofie, istorie sau geografie. Stim sintaxa: nume stiinta+Logos sau Cuvantul, ca in exemplul: Teologia, unde Teos=Dumnezeu si Logos=Stiinta, Cuvant. Greaca veche se mai numeste si elina. In aceasta limba, care astazi se vorbeste la Muntele Athos, in tara de origine si se preda in mai toate institutiile teologice de profil, seminarii liceale sau facultati de teologie, s-au scris marile carti ale Rasaritului european dinainte si dupa Alexandru cel Mare. Septuaginta si Noul Testament le utilizam astazi dupa versiunea elina. Reforma Protestanta din veacul al XVI-lea si mai tarziu miscarile sectare care s-au afirmat peste Ocean, in Statele Unite, au eliminat limba greaca din studiul teologic al Vechiului Testament, inlocuind-o cu ebraica, iar textelor nou testamentare le-au atribuit alte intelesuri false, intentionat, spre a-si propaga cu succes eresurile.

O sa ma opresc pentru inceput asupra celor doi termeni pe care sectarii sau falsii pocaiti ii confunda cu buna stiinta, pe baza celor afirmate mai sus. Este vorba despre eidolon si eikon. Ambii termeni provin din limba elina si inseamna idol, primul, respectiv icoana, al doilea. Acesti termeni au generat pareri contradictorii de-a lungul evolutiei iconice a Crestinismului si implicit a Bisericii, ca institutie. Intr-adevar, Dumnezeu a interzis poporului Sau, Israel, orice reprezentare imagistica a divinitatii, dupa cum rezulta din Cartea Iesirea, Cap. 20, vers. 4-5. De ce aceasta interdictie? Raspunzand la intrebarea in sine, putem vedea dincolo de aparente. Dumnezeu a interzis inchinarea la idoli sau chipuri cioplite, care reprezentau: plante, animale, insecte, monstri, astre ceresti, prin urmare creatia in general. Deci, omul este dator sa se inchine Creatorului si nu creatiei. Acum sa analizam porunca din Legea Vechiului Asezamant, de care sectarii, in orbirea lor spirituala fac atata caz sau precum pestii din acvariu, dau din gura dar nu spun de fapt nimic:

Sa nu-ti faci chip cioplit (deci eidolon-N.A.) si nici un fel de asemanare a nici unui lucru din cate sunt in cer, sus, si din cate sunt pe pamant, jos, si din cate sunt in apele de sub pamant!
Sa nu te inchini lor, nici sa le slujesti, ca Eu, Domnul Dumnezeul tau, sunt un Dumnezeu zelos, care pedepsesc pe copii pentru vina parintilor ce Ma urasc pe Mine, pana la al treilea si al patrulea neam.

O alta explicatie rationala pentru interzicerea reprezentarii iconice sau imagistice a divinitatii se refera la ferirea poporului evreu de a cadea in idolatria neamurilor din jur, referindu-ne la cele din spatiul geografic al Orientului Antic, ale caror contacte cu evreii au lasat urme nedorite de ipostazie, condamnate de profeti, proroci, dupa cum puteti citi in Vechiul Testament. Insa despre sectari sau neoprotestanti, iata ce zice Mantuitorul:

Iar El, raspunzand, a zis: Orice rasad pe care nu l-a sadit Tatal Meu cel ceresc, va fi smuls din radacina.
Lasatii pe ei; sunt calauze oarbe, orbilor; si daca orb pe orb va calauzi, amandoi vor cadea in groapa. (Mat. 15, vers. 13-14)

Cu toate acestea, Dumnezeu a permis poporului evreu sa aiba cateva reprezentari iconice, ca simboluri ale prezentei Sale, initial in Cortul Marturiei sau acea locatie mobila a Chivotului Legii, si mai tarziu in Templu. Iata ce spune Scriptura:

Apoi sa faci doi heruvimi de aur; si sa-i faci ca dintr-o bucata, ca si cum ar rasari din cele doua capete ale capacului;
Sa pui un heruvim la un capat si un heruvim la celalalt capat al capacului. (Iesirea 25, vers. 18-22)

Aici avem de-a face nu cu reprezentarea divinitatii monoteiste ebraice, un Dumnezeu etern, infinit, ci mai degraba cu manifestarea prezentei Sale in mijlocul poporului ales. Heruvimii sunt fiinte celeste in ierarhia duhurilor, care vad pururea fata lui Dumnezeu. Aceleasi scene le regasim zugravite in fresce, datate in secolul al III-lea d. Hr., de pe peretii unei sinagogi mozaice din orasul Dura Europos, de pe malul apusean al Eufratului, in Mesopotamia. In episodul urmator vom arunca o privire asupra reprezentarii divinului la greci si la romani, etape esentiale in studiul de fata.

(Va urma)

Te-ar mai putea interesa...