Mantuitorul Hristos – Chipul din Icoana (II)

Motto:Cuvântule, Bunule, Ziditorule, Unule!
Uneste-ne Simtirea Întru Nepatimirea!…
si curata-ne, Unule, Ne Chipul, Bunule!
Albeste-ne Pata si iarta-ne Plata!
Iubirea ‘ncalzeasca-ne si Vrerea Treimii Re Zideasca-ne! (Inv. Iacob Dumitru)

Si venind in patria Sa, ii invata pe ei in sinagoga lor, incat ei erau uimiti si ziceau: De unde are El intelepciunea aceasta si puterile?
Au nu este Acesta fiul teslarului? Au nu se numeste mama Lui Maria si fratii (verii) Lui: Iacov si Iosif si Simon si Iuda?
Si surorile (verisoarele) Lui au nu sunt toate la noi? Deci, de unde are El toate acestea?
Si se sminteau intru El. Iar Iisus le-a zis: Nu este prooroc dispretuit decat in patria lui si in casa lui.
Si n-a facut acolo multe minuni, din pricina necredintei lor. (Mat.Cap.13, vers.54-58)

Cuvantul inainte

Faptul ca imi desfasor activitatea de ceva vreme intr-un seminar liceal teologic ortodox, m-a determinat ca din proprie convingere sa studiez si disciplinele teologice de specialitate. Am gasit lucruri noi si inedite, mi s-au deschis porti nebanuite si am redescoperit intr-o lumina deplina raspunsurile la toate intrebarile legate de credinta adevarata: in Cine cred?, cum cred?, de ce cred? Am meditat mult asupra lor, dar mai ales asupra Chipului din icoana, despre care vreau sa va vorbesc in continuarea disertatiei pe care am inceput-o saptamana trecuta.Invatatura de credinta ortodoxa este sistematizata integral intr-o disciplina speciala din aria curriculara a invatamantului teologic romanesc. Aceasta disciplina fundamentala este Dogmatica.Ca sa nu ingreunez puterea de intelegere a cititorilor nostri, voi spune pe scurt ca in Dogmatica gasesti toate raspunsurile necesare aprofundarii corespunzatoare a credintei ortodoxe, ca de pilda: Ce este Dumnezeu? Ce este Sfanta Treime? Care au fost ereziile antitrinitare si antihristologice? Care au fost cele 7 Sinoade Ecumenice si de ce s-au convocat? Credinciosul aude la Sfanta Liturghie, Crezul sau formula de credinta ortodoxa. Analiza sistematica a lui o regasim fireste in materia de invatamant mai sus citata.

Disciplinele teologice din aria curriculara au o logica aparte, toate sunt menite sa aduca omul pe calea cea dreapta a credintei ortodoxe si ceea ce este de un real folos, sa raspunda tuturor dilemelor si provocarilor care vin din afara, precum ispitele la adresa credinciosilor nostri ortodocsi: erezii, secte, culte orientale asiatice. Mai sunt si alte discipline, la fel de captivante, care completeaza si intregesc arborele vast al Teologiei, precum ramurile desprinse frumos din trunchiul unui copac. Ele se intrepatrund si le vom trece in revista. Omiletica-despre predici, Istoria Bisericii Universale, Istoria Bisericii Ortodoxe Romane, Patrologia sau Operele Sfintilor Parinti Bisericesti, Patristica, care studiaza Vietile Sfintilor Parinti, temeiurile bunei lor vietuiri si pildele crestine autentice pe care le-au aplicat, Tipicul sau etapele cronologice ale desfasurarii serviciilor divine (Sfintele Taine, Ierugiile, Sfanta Liturghie), Indrumari misionare-misiunea preotului in viata de zi cu zi, Morala, Formarea duhovniceasca sau dobandirea calitatii de duhovnic al preotului, al calugarului, dupa caz, nu in ultimul rand Catehismul sau modalitatea de a-i invata pe altii adevarurile de credinta. Materii similare sau asemanatoare se predau si in seminariile si institutiile de profil care tin de Biserica Romano-Catolica sau Biserica sora a Marii Biserici a Rasaritului. Dupa cum probabil stiti, Biserica Romano-Catolica, parte componenta a Bisericii Universale pana la nedorita Mare Schisma de la 16 Iulie 1054, recunoaste toate cele 7 mari Sinoade Ecumenice, desi episcopii romani nu au participat personal la lucrarile sinodale ci au trimis legati apostolici sau reprezentanti papali.

La fel, in Bisericile istorice Vechi Orientale sau cele care se opresc cu invataturile de credinta la Sinodul Ecumenic de la Calcedon (8 octombrie 451), al IV-lea in ordinea cronologica, se studiaza in scolile, seminariile si institutiile de profil, disciplinele mai sus amintite cu anumite amendamente asupra carora vom reveni pe parcurs. O disciplina fara cealalta nu poate fi abordata satisfacator. Ele au o logica aparte prin care se completeaza reciproc.

Pornind de la premizele enuntate mai sus, revin la subiectul disertatiei noastre. Vom incepe cu pericopa evanghelica mentionata in antet-ul articolului. Conationalii Mantuitorului din vremea activitatii Sale sunt scandalizati sau uimiti peste masura de minunile savarsite chiar sub ochii lor, de puterea Cuvantului sau, caci, gasim intr-un alt pasaj scripturistic scris: Si erau uimiti de invatatura Lui, caci El ii invata pe ei ca Cel ce are putere, iar nu in felul carturarilor.(Marcu, cap.I, vers.22)

In nestiinta credintei, obiditi sub asuprirea stapanirii romane, iudeii L-au perceput pe Hristos Imparatul ca pe un simplu om, ca pe unul dintre ai lor. In acelasi mod, multi crestini din ziua de azi, influentati de invataturile sectare, il reneaga pe Mantuitorul Hristos, autodistrugandu-se in ingnoranta. La fel, interpretand Noul Testament ad-literam, fara o pregatire teologica sanatoasa si riguroasa, sectarii se folosesc de versetele evanghelice, de fragmente sau de pericope, precum cea enuntata la inceputul articolului, spre a amagi pe multi, chiar si pe cei alesi. In asemenea imprejurari regretabile, trebuie sa ne mai mire oare faptul ca o seama de profesori de confesiune crestin ortodoxa cad in plasa lor si in cele mai periculoase extreme?

M-am intrebat adesea: cum poti cinsti intr-un mod cuvenit memoria cuiva drag care este plecat dintre noi, fie intr-o lunga calatorie, fie pe un drum fara intoarcere in aceasta vale a plangerii, care reprezinta viata cu bucuriile si necazurile ei trecatoare, precum mosii si stramosii nostri? Vorbesti unui om oarecare despre cineva drag tie, ruda, prieten ori coleg si persoana respectiva te intreaba fireste: Cum arata? Ai o poza sau o fotografie? Ea ii va completa imaginea descrierii tale. Ati vazut prin filme sau daca ati avut prilejul sa calatoriti prin lumea larga, cum oamenii de diverse natii si religii isi cinstesc memoria inaintasilor lor. In Marea Britanie, pe peretii institutiilor de stat sau in locuintele particularilor, se afla la loc de cinste portretul reginei Elisabeta a II-a, in Statele Unite, dupa caz, se afla, alaturi de drapelul instelat al Confederatiei, poza presedintelui in exercitiu, in Japonia, al imparatului si exemplele pot continua. Memoria colectiva retine marile personalitati ale omenirii, indiferent ca au fost leaderi religiosi, politici, alti oameni de seama din diverse categorii sociale. Sunt mereu alaturi de noi, din lumea de aici, din lumea de dincolo. Le ramanem datori pentru ca ne-au lasat ceva, le cinstim memoria. Binecredinciosul popor roman si-a urmat dintotdeauna cu rigurozitate traditiile iconografice si heraldice strabune. Spun aceste lucruri si iarasi ma intreb: oare intamplator regasim Istoria Sfanta frumos intiparita de catre zografii anonimi in chipuri sfinte si icoane, pe peretii din piatra ai manastirilor, bisericilor si a locasurilor nostre de cult ortodox raspandite pe tot cuprinsul patriei strabune, zidite de catre inaintasii nostri, domni, voievozi si boieri?

Simbolurile crestine iconografice si cele heraldice au stat tot timpul la loc de frunte in scoala romaneasca si nu numai. Au dainuit continuu pana la instaurarea oficiala a regimului comunist sovietic de la 30 Decembrie 1947. Anumite personalitati de marca ale neamului romanesc au fost lasate doar pentru propaganda sovietica alaturi de Ana Pauker, I.V. Stalin, Gh.Gheorghiu Dej si sotii Ceausescu. Dupa Decembrie ’89, religia are libertate deplina, dar iata ca se trezesc unii care vor sa reprime constiinta si libertatea religioasa. De ce? La aceasta intrebare incerc sa-mi dau un raspuns si prin urmare am pornit o lunga investigatie, nu inainte de a defini icoana ortodoxa si semnificatia ei unica, in opinia renumitului teolog francez Michel Quenot:

Nici pur estetica, nici pur spirituala, frumusetea icoanei e interioara si are izvorul in arhetipul (modelul) ei. Desigur, aceasta frumusete scapa simplului estetician, caci descoperirea esentei profunde a icoanei solicita celui ce o contempla o luminare interioara. Acesta trebuie sa primeasca Lumina, care este Dumnezeu Insusi (Ioan 1, 9 si 8, 12) ca sa perceapa, cu privirea curatita de patimi, lumina taborica transfigurand materia. Michel Quenot, Icoana-Fereastra spre absolut, Ed. Enciclopedica, Bucuresti 1993, Colectia Orizonturi Spirituale.

Mantuitorul Hristos a existat ca Om, asemenea noua. Apostolii L-au vazut in carne si oase si au transmis Cuvantul Sau datator de viata oamenilor, mai intai oral, prin Sfanta Traditie, apoi faptele le-au consemnat in scris. Istoria Bisericii s-a plamadit pe jertfele a generatii de martiri care nu s-au indoit de temeinicia invataturilor de credinta. Nu toata lumea stie stiinta adanca de carte si poate de aceea reprezentarea iconografica, cel putin in primele secole devine o arta practica pana la rigorile de stil dezvoltate canonic in Rasarit. Despre toate aceste lucruri vom vorbi pe larg in episodul urmator.

(Va urma)