„Mai aproape unii de alţii” – Zilele Culturii Polone, a XXI editie
Sub deviza „Mai aproape unii de alţii”, sub auspiciile Uniunii Polonezilor din România (Dom Polski), la Muzeul Bucovinei au debutat, ieri, 29 august a.c., Zilele Culturii Polone, aflate la cea de-a XXI-a ediţie, şi simpozionul „Despre relaţiile româno-polone de-a lungul timpului în anul centenarului stabilirii relaţiilor diplomatice”. La eveniment au fost prezenţi, din partea Uniunii Polonezilor din România, ex-deputatul Ghervazen Longher, amfitrionul manifestării, prefectul Mirela-Elena Adomnicăi, vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Marin-Gheorghe Niţă, viceprimarul Lucian Harşovschi, alături de invitaţi de marcă veniţi din statul prieten nouă, Polonia: reprezentantul Ministerului de Externe al Republicii Polone, Iwona Fraczek, consulul Republicii Polone acreditat la Bucureşti, ES Andrej Kalinowski, maiorul Jacek Cwiek, şeful Contingentului Militar Polonez Schimbul V staţionat la Craiova în cadrul Batalionului 26 Infanterie „Neagoe Basarab” (parteneriatul strategic NATO – n.red.), delegaţia oraşului Zakopane, directoarea Institutului Polonez din Bucureşti, Agnieszka Skieterska, delegaţia voievodatului Podkarpackie, reprezentată de Władysław Ortyl, ca şi secretarul de stat Amet Aledin de la Departamentul de Relaţii Interetnice (DRI) pe lângă Guvernul României.
„Ediţia a XXI-a a Zilelor Culturii este una aniversară, evocând centenarul de la momentul din 9 februarie 1919, când, la Bucureşti, s-a stabilit prima reprezentanţă diplomatică poloneză. Tot anul acesta se împlinesc 10 ani de la semnarea unei înţelegeri între Guvernul Republicii Polone şi Guvernul României pentru înfiinţarea Institutului Cultural Român (ICR) la Varşovia, capitala Poloniei (…). Este destul de greu să faci din evenimentul de astăzi o tradiţie. «Zilele Culturii Polone» au debutat în anul 1999 când se împlineau 60 de ani de la debutul celui de-al Doilea Război Mondial (1 septembrie 1939). De-a lungul anilor, evenimentul a devenit mult mai diversificat şi datorită efortului depus de conducerea Uniunii Poloneze din România (…). Am participat la multe evenimente organizate de comunitatea poloneză din Suceava. Tradiţiile culturale poloneze nu sunt diferite de ale noastre. Popoarele noastre sunt apropiate, suntem calmi, ne place să ascultăm muzică, să dansăm şi să probăm capacitatea noastră de adaptare la toate condiţiile prin care a trebuit să trecem de-a lungul istoriei” a spus, în alocuţiunea de deschidere, Mirela-Elena Adomnicăi, reprezentantul Guvernului României în teritoriu.
La pupitru au urmat apoi reprezentanţii poloni din ţară şi din Polonia care au transmis mesaje din partea preşedintelui Republicii Polone, Andrzej Duda, a mareşalului Seimului Republicii Polone (Camera inferioară a Parlamentului polon), Marek Kuchciński, nu în ultimul rând fiind citit mesajul ambasadorului Poloniei la Bucureşti, ES Marcin Wilczek care, pe 31 august a.c., adică în ultima zi de desfăşurare a ediţiei din acest an a „Zilelor Culturii Polone”, îşi va încheia misiunea diplomatică în ţara noastră, după cum a ţinut să sublinieze consulul Kalinowski. Distinşii invitaţi au apreciat faptul că prin această manifestare din Bucovina se promovează valorile istorice, culturale, morale ale Poloniei în lume, oferindu-le posibilitatea etnicilor poloni stabiliţi în diaspora sau născuţi în afara Poloniei să-şi cunoască istoria şi neamul.
Cei prezenţi la Muzeul Bucovinei au avut ocazia de a viziona expoziţia foto-document „Luptă şi suferinţă. Polonezii în timpul celui de-al Doilea Război Mondial”. Pe parcursul zilei de ieri au avut loc şi dezbateri în secţiunea „În lumea istoriei”, la care au luat cuvântul universitari din Polonia şi România, ca şi polonişti de renume. Fiind mai cunoscuţi nouă, am să-i nominalizez doar pe prof. dr. Ion Filipciuc cu „Maior Octav Vorobchievici despre Polonia şi armata ei, după 1918”, prof. univ. dr. Olimpia Mitric, prof. univ. dr. Florin Pintescu de la USV şi alţii.
Astăzi, de la 18.30 se va proiecta filmul documentar „Războiul Rece”, urmând ca „Zilele Culturii Polone” să se încheie cu „Sărbătoarea Roadelor” de la Soloneţul Nou, mâine.