Lumea in vremea Mantuitorului Hristos (I)

Partea I

Advertisements

LA APROAPE 2000 de ani de când Cuvântul Întrupat (Ioan 1: 14) a început să se facă auzit până în cele mai îndepărtate şi inaccesibile zone ale planetei noastre, când nu există loc de îndoială privind viaţa şi activitatea Mântuitorului Hristos, două discipline care se completează reciproc în tezaurul omenirii, istoria şi geografia, vin să întregească realităţile contemporane mântuirii neamului omenesc. Chiar dacă mai persistă idei preconcepute şi persoane sceptice, rău voitoare, care neagă vehement însăşi personalitatea complexă a lui Iisus Hristos, dovezile ştiinţifice de netăgăduit răstoarnă orice teorie nihilistă.

Atât pentru sceptici, cât şi pentru cei care doresc să cunoască în ansamblu lumea în care a trăit Mântuitorul Hristos, vom face o incursiune spaţio-temporală în zona siro-palestineană [1], supranumită şi „Cornul abundenţei”, precum şi în teritoriile vecine, aşa cum arătau ele ca entităţi geografice şi politice, în urmă cu aproape 2000 de ani…

Etimologia numelui Palestina desemnează Ţara Filistenilor [2], mai precis definirea latină a regiunii [3] ce se afla sub stăpânire romană când S-a născut, a trăit şi a propovăduit Mântuitorul, o zonă complexă din mai multe puncte de vedere, pe care le vom sistematiza în cele ce urmează [4]. Se naşte întrebarea firească: ce însemna lumea cunoscută, ca spaţiu geografic palpabil, în timpul lui Iisus Hristos?

Aparent, daca prin prisma realităţilor din lumea contemporană a mileniului III, când datorită calculatorului avem acces nelimitat la tot ceea ce înseamnă Orientul Mijlociu şi Apropiat, istoric – geografic – politic, ne este foarte uşor să definim zona în cauză; este dificil să înţelegem cum şi ce anume îşi imaginau oamenii din vremea Mântuitorului despre lumea cunoscută lor, pe care o disciplină la fel de veche şi nobilă: arheologia [5], încearcă să ne-o decripteze de prin sec. al XIX-lea.

Indicii scripturistice Nou–Testamentare de netăgăduit ne dau informaţii preţioase, care aruncă o alta lumină asupra geografiei sfinte din sec. I-II după Hristos, epocă de glorie a creştinismului primar, prin prisma Evangheliilor sinoptice [6] şi a Faptelor Apostolilor.

Evanghelistul Matei, vameşul convertit, ne relatează o întâmplare stranie şi plină de tâlc: „Iar dacă S-a născut Iisus în Bethleemul Iudeii, iată Magii de la Răsărit au venit în Ierusalim, întrebând: „unde este regele Iudeilor, Cel Care S-a născut?” (Mat. 2- 1.2). Atât pentru el însuşi cât şi pentru auditorii săi, iudeii naturalizaţi la Ierusalim şi cei care locuiau în diaspora, Matei se exprimă clar şi concis asupra unor realităţi geografice existente în vremea sa cunoscute ca atare, dar pentru noi cei din timpul prezent situaţia se prezintă diferit. Un termen cheie ne ridică o întrebare fundamentală: Magii de la Răsărit, de unde veneau ei de fapt? Ce se înţelegea atunci prin Răsărit? Un punct cardinal, o noţiune astronomică, o întindere teritorială de mai multe state sau o exprimare frazeologică, privind mentalitatea unor oameni?

Popoarele semitice [7], implicit evreii, au lăsat umanităţii un mod amplu de gândire, o filosofie proprie, un alt fel de a percepe lumea din jur, greu de pătruns, deosebit faţă de popoarele indo-europene. Probabil astfel au apărut barierele şi diferenţierile culturale. Prin originile creştinismului, Biserica lui Hristos se apropie de câteva aspecte esenţiale în a înţelege percepţia lumii semitice, cel puţin semantic. [8]

Răsăritul putea însemna în accepţiunea iudaică, nu atât un reper cardinal, cât mai ales unul profund filosofic, adică: „luminat”, „raţional”, „răsărit la minte” [9], cu alte cuvinte acei magi erau oameni foarte citiţi, savanţi în arta descifrării misterelor cereşti sau „fii ai Răsăritului”, ultima expresie fiind adesea citată în Sfânta Scriptură atunci când se face referire directă la personalităţi ilustre, cucernice mult deasupra muritorilor de rând. Ca să putem vedea de unde veneau ei, cu exactitate, vom arunca o privire dincolo de hotarele naturale ale Iudeii, spre Nord, Sud şi spre „Soare Răsare”, poate până în adâncurile Asiei.

Civilizaţii vechi, care au fost în contact cu evreii de atunci, ne pot oferi un răspuns plauzibil asupra originii magilor şi din ce ţări veneau să se închine Pruncului Iisus, căci acelaşi Evanghelist Matei ne relatează motivaţia sau scopul pentru care ei au venit de la mari depărtări: „Căci am văzut la Răsărit steaua Lui şi am venit să ne închinăm Lui.” Apoi, textul scripturistic Nou Testamentar precizează: „Şi căzând la pământ, s-au închinat Lui; şi deschizând visteriile lor, I-au adus Lui daruri: aur, tămâie şi smirnă.” (Mat. 2 – 2, idem 2 – 11).

O privire atentă, aruncată asupra hărţii politice a Orientului Apropiat în vremea lui Iisus Hristos ne ajută să descifrăm şi să elucidăm misterul venirii magilor, care potrivit Sfintei Tradiţii şi acceptată de Biserică, ar fi fost trei la număr. Primele hărţi geografice ale zonei sus amintite, de o exactitate greu egalată astăzi, au fost întocmite pe teren, la faţa locului, în urma săpăturilor efectuate de arheologii englezi începând de prin anii 1926 –1929, pe vremea când Palestina se afla sub mandat Britanic.

Înainte de această dată, cercetările de teren erau aproape imposibile, deoarece regimul politic otoman interzicea „amestecul” străinilor într-un stat musulman. Apărute la lumină din adâncurile fierbinţi ale Orientului, civilizaţiile dispărute astăzi ne oferă detalii extraordinare ale realităţilor cotidiene de atunci…
Ca o curiozitate, vom reaminti în treacăt că aceste descoperiri au generat legenda exploratorului şi a arheologului Indiana Jones, erou preţuit de adolescenţi şi nu numai.

Vom purcede acum la o călătorie imaginară, dând timpul înapoi cu două milenii…

În partea de sud-est a Palestinei propriu-zise, dincolo de graniţele sudice ale Iudeii, între Marea Moartă (Nord) şi Marea Roşie (Sud), se afla regiunea Idumeea – o prelungire a marelui deşert arabic spre Nord. Fostul teritoriu al edomiţilor (urmaşii lui Esau) obligaţi să migreze spre Nord-Vest, aparţine noilor cuceritori, nabateei, care vor dezvolta în regiune una dintre cele mai măreţe civilizaţii ale Antichităţii Orientului Apropiat, care de altfel a atins apogeul în vremea Mântuitorului Hristos. Capitala regatului nabateean se afla la Petra [10], un important nod caravanier al Orientului, situat într-o depresiune tectonică alungită, un canion modelat de scurgerea erelor geologice.

Oraşul capitală, cu palate somptuoase, clădite în granitul roşu al depresiunii, a stârnit curiozitatea multor şcoli arhelogice de renume. Azi, este o zonă turistică unică în patrimoniul universal, aflându-se pe teritoriul Iordaniei. Acum două milenii, romanii au incorporat teritoriul nabateean în provincia imperială Arabia Petraea [11]. Erau originari magii din Petra? [12]

Adăugăm faptul că nabateenii cunoşteau temeinic arta scrisului, având un alafbet propriu [13], din care ulterior se va naşte cel arabic convenţional, în care a fost scris Coranul, cartea sfântă a Islamului. Se pare că apogeul acestei civilizaţii unice a fost atins pe vremea Întrupării Mântuitorului Hristos. Drumul comercial şi de negoţ al tămâei, mirodenia Orientului, trecea prin Petra. Aici negustorii nabateeni vămuiau preţioasa mirodenie, adusă din colţul sudic al Arabiei, azi Republica Yemen.

(va urma)

—–
NOTE:

[1]. Zona siro-palestineana, cu precadere fâsia litorala dintre Gaza si Jaffa, ce are iesire directa al Marea Mediterana (cunoscuta în Antichitate sub denumirea de Mare Internum). Datorita bogatiilor naturale existente aici tinutul a fost râvnit înca din vechime de catre puterile politice ale Orientului Mijlociu. În epoca contemporana a devenit butoiul cu pulbere care a generat conflictul arabo-israelian, dupa 1948 – înfiintarea oficiala a statului Israel. (a se consulta pe larg lucrarea: Palestina – istorie si prezent , de prof. univ. doc. Ilie Puia, Bucuresti 1992, carte aparuta sub egida Ambasadei Iordaniei în România)

[2]. Termenul deriva de la populatia stabilita în jurul anului 1200 î.Hr. în zona de coasta a Marii Mediterane.

[3]. Romanii i-au spus regiunii Palaestina, iar grecii Palaistine. În vremea marelui Herodot – parintele istoriei – zona era cuprinsa pe un areal geografic între litoralul mediteraneean si Desertul Sinai (Peninsula Sinai).

[4]. Regatul elenistic al Iudeii este încorporat teritorial provinciei romane Siria (Syria), din anul 63 î.Hr., în urma ocuparii militare ale acestuia de catre armatele generalului Pompeius, adeverindu-se astfel viziunile profetice din Cartea lui Daniel. (a se consulta pe larg cartile profetice ale Vechiului Testament, versiunea Septuagintei, B.O.R., Bucuresti 1998, Dan. II – 31, 44). Iudeea va deveni un stat clientelar Romei.

[5]. Disciplina de cercetare a trecutului, distincta de Istorie, dar care vine sa completeze informatiile deja existente privind culturile umanitatii, azi disparute sau în ruine. În Antichitate, termenul se confunda cu istoria propriu – zisa. Etimologic provine din greaca veche, unde arche însemna vechi, iar logos stiinta, cuvânt. Grecii întelegeau “stiinta despre trecut”, într-o acceptiune mai larga. În sec. al XIX-lea ea se diferentiaza de istorie. Apar primele scoli arheologice si reviste de specialitate datorita sapaturilor efectuate în teren. Englezii si germanii au pus bazele disciplinei “Arheologie biblica”, de la sfârsitul sec. al XIX-lea. În anii 20 ai secolului trecut, se înfiinteaza la Ierusalim primele Institute de cercetare biblica, deoarece Palestina se afla sub mandat franco-britanic.

[6]. Texte recunoscute oficial de Biserica sau canonice, incluse în Noul Testament, scrise sub insuflarea Duhului Sfânt. De la începuturile crestinismului, în Biserica si comunitatile crestine primare au circulat o perioada de timp si carti necanonice sau apocrife. De exemplu Evanghelia dupa Toma, Evanghelia dupa Iuda, s.a.m.d. (a se consulta pe larg lucrarea de referinta Istoria Evangheliilor de Michel Quesnel, Editura enciclopedica Bucuresti 1996.)

[7]. Conform Cartii Facerea sau Geneza, Patriarhul Noe a avut trei fii: Sem, Ham si Iafet, din care potrivit specialistilor antropologi, descind principalele rase umane. Popoarele semitice sunt descendentii directi ai lui Sem: evreii, arabii, sirienii, edomitii (Fac. 9: 18 – 19)

[8]. Modalitate de exprima gândurile în scris sau prin viu grai. De exemplu expresia iudaica “a scandaliza” trebuie înteleasa ca fiind: “uimit peste masura de un lucru”. Mai sunt definite sub denumirea generica de ebraisme sau expresii populare evreesti frecvent utilizate de evreii din vremea Mântuitorului.

[9]. Pentru iudeul de rând, aparitia unui om cu însusiri alese sau intelectuale, într-o acceptiune mai larga a termenului, fie sub mantia profetica sau în persoana unui rege, precum Solomon, era un semn cert ca respectiva persoana venea de la Dumnezeu. De altfel, în sens moral în spiritualitatea iudeo-crestina, omul a fost creat dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu,dupa cum rezulta din primele capitole ale Cartii Facerea.

[10]. Orasul caravanier Petra a fost redescoperit în anul 1812. În lumea contemporana, monarhia hasemita a Iordaniei a valorificat din plin potentialul turistic al zonei. Capitala nabateenilor se afla în Depresiunea tectonica El Ghor (- 396m, sub nivelul Oceanului Planetar)

[11]. Eveniment petrecut în 106 d.Hr. sub domnia Împaratului Traian, în vremea caruia puternicul stat roman a atins apogeul expansiunii sale teritoriale si contemporan cu finalizarea razboaielor daco-romane.

[12]. Aceasta ipoteza a fost emisa de însusi autorul semnatar al articolului de fata, pornind de la anumite observatii pe baza textului scripturistic Nou Testamentar: 1. Unul dintre darurile aduse de magi a fost tamâia, care nu putea veni decât prin filiera sudica. 2. Drumul tamâei – mirodenia cea mai râvnita a Orientului, trecea prin cetatea nabateenilor, acestia detinând un adevarat monopol. 3. Rasaritul, asa cum aminteam mai sus poate avea un alt înteles, diferit de punct cardinal. Centrul de greutate nu mai apartinea vestitilor astrologi babiloneni, caci Imperiul de pe malurile Eufratului decazuse si odata cu el si gloria de altadata. Când S-a nascut Mântuitorul, rege al nabateenilor era Arethas al IV-lea Philopatris (9 î.Hr. – 40 d.Hr), un protector al mintilor rasarite si luminate.

[13]. Acest lucru este atestat de unele inscriptii din care deducem ca alfabetul nabateean a influentat puternic scrierea araba de mai târziu.

Te-ar mai putea interesa...