La Alba-Iulia si Marasesti

Un pelerinaj istoric pe urmele făuritorilor Marii Uniri

      Peste alţi o sută de ani, când noi vom fi deja „oale şi ulcele”, semenii noştri, cu siguranţă, vor fi curioşi să citească în arhive cum vor fi sărbătorit românii de azi, Centenarul Marii Uniri. Nu ştim dacă va mai exista internetul pe atunci, însă informaţia pe un suport scris o vor găsi cu siguranţă, cum şi noi am descoperit în arhive ce s-a întâmplat acum un secol şi ce au făcut înaintaşii noştri.

      Or, pentru a le satisface curiozitatea celor din viitor, vom consemna pe viu o mărturie a unuia dintre miile de participanţi adunaţi din toate colţurile ţării şi de peste graniţe la manifestările de la 1 decembrie a.c. de la Alba- Iulia, acolo unde, acum un secol alţi români se adunau pe Câmpul lui Horea pentru a-şi exprima necondiţionat, printr-o mare Adunare Naţională, dorinţa de unitate a tuturor într-un singur stat, vis care a prins contur, după 1918 şi care a durat numai 21 de ani. Cel ale cărui mărturii vii le vom reda în materialul nostru este de loc din Bârlad, fiind un împătimit de istorie naţională, şi a pornit într-un „pelerinaj” istoric chiar de Ziua Naţională pe un itinerariu bătut cu talpa acum un secol de eroii neamului.

      „Cu emoţii nemaîntâlnite am plecat, pe 30 noiembrie a.c., spre Alba-Iulia. În jurul orei 19.30 am ajuns în gara Burdujeni (aici se afla înainte şi în Primul Război Mondial fosta graniţă dintre Vechiul Regat şi Austro-Ungaria – n.n.), unde un grup de adevăraţi români din judeţ aşteptau nerăbdători trenul InterRegio Iaşi – Timişoara. M-am întâlnit cu un fost coleg, Vasile Gavrilovici, arbitru de fotbal, îmbrăcat într-un frumos costum popular. Prietenul mi-a mărturisit că costumul pe care-l purta avea peste o sută de ani, deci contemporan cu Războiul de Reîntregire a Neamului. Apoi, în sala de aşteptare, mi-a atras atenţia un domn în jur de vreo 75 de ani, din Milişăuţi care avea cu dânsul o frumoasă coroană de flori, pe care «o ducea drept omagiu, la Alba Carolina (Alba-Iulia), marelui nostru Mihai Viteazul, cel care, efemer, pentru un an, a reuşit să unească cele trei ţări româneşti sub acelaşi sceptru»” ne-a mărturisit, vizibil entuziasmat şi marcat de cele trăite la Centenar, Dorin Potolea, un cititor al ziarului nostru. Trenul Iaşi – Timişoara şi aşa plin de pasageri în zile obişnuite, acesta legând estul de vestul ţării, a fost supraaglomerat în mini-vacanţa de 1 Decembrie, după cum am aflat de la interlocutorul nostru: „În tren era foarte multă lume, care fără să se cunoască în prealabil, intrau în vorbă şi se împrieteneau repede de parcă s-ar fi cunoscut de-o veşnicie. La Alba-Iulia am sosit în dimineaţa zilei următoare. Am coborât din tren într-o mare adunare de oameni care-şi manifestau bucuria şi cântau cântece patriotice, fluturând drapele tricolore. În sala de aşteptare şi pe holurile gării s-au format grupuri de toate vârstele, cu oameni veniţi din întreaga ţară, care parcă veniseră la o nuntă, iar mirele şi mireasa erau iubita noastră ţară greu încercată acum un veac. În jurul orei 8, după două ceasuri de bucurie, cântece patriotice, interviuri şi fotografii s-a format un «detaşament patriotic» dintre cei sosiţi cu trenurile din toate colţurile ţării, şi un altul dintre compatrioţii noştri veniţi cu autobuzele. Eram cam vreo 3000 de persoane care ne-am desfăşurat pe o distanţă de o jumătate de kilometru. Ni s-au alăturat grupuri de români din Basarabia. Am mărşăluit ca la paradă, strigând, împreună cu oamenii aflaţi pe trotuare, care agitau steguleţe tricolore: «Trăiască România!». Eram îmbrăcat cu o bundiţă populară peste palton şi legat peste cu un brâu tricolor. Afară erau –10 grade Celsius. Pe piept purtam un afiş color cu fotografiile unora dintre cele mai importante personalităţi care au participat activ la Războiul de Reîntregire: Regele Ferdinand I, Regina Maria, gen. Alexandru Averescu, gen. Eremia Grigorescu, cpt. Grigore Ignat şi slt. Ecaterina Teodoroiu. Familia regală a României a intrat în Bucureşti pe sub Arcul de Triumf, anunţând victoria Armatei Române, în aceeaşi zi de 1 Decembrie 1918. Eu şi colegul meu am fost intervievaţi şi filmaţi de diferiţi jurnalişti din Alba. La 9.30 am asistat cu toţii în faţa Catedralei Reîntregirii Neamului la un Te Deum dedicat Centenarului, oficiat de un numeros sobor de preoţi în frunte cu PF Daniel, Patriarhul BOR. Am asistat apoi, de pe trotuar, la parada militară aero-terestră desfăşurată cu prilejul Zilei Naţionale. Seara am vizitat trenul regal de epocă. Aceasta a fost experienţa de la Alba-Iulia” a încheiat Dorin Potolea. Pentru a-şi cinsti eroii şi înaintaşii, cei doi prieteni,  Dorin Potolea şi Vasile Gavrilovici, şi-au continuat „pelerinajul Centenar” la Mărăşeşti unde au rememorat celebrele bătălii din 1917, cunoscute ca ducându-se în Triunghiul Morţii (Mărăşti – Mărăşeşti – Oituz). „Dacă Armata Română nu rezista la Mărăşeşti, germanii ar fi cucerit toată Moldova, cu inclusiv capitala acestei provincii istorice, unde guvernul român se afla în exil. În şirul dureroaselor zile şi nopţi ale bătăliei s-au înscris cu litere de foc următoarele câmpuri de operaţii: Mărăşeşti, Doaga Străjescu, Moara Albă, Moara Roşie, Pădurea Răzoare. Pe 6 august 1917 în faţa colosului german pornit la atac în 4 – 6 valuri succesive pe direcţia Răzoare – Mărăşeşti s-a aşezat Divizia a 13-a Infanterie condusă de generalul Ion Popescu formată din Regimentele 47, 51 şi 50, celelalte sectoare ale frontului fiind operate de Diviziile 9, 14 şi 10. Luptele s-au dat sub comanda generalului Eremia Grigorescu, după planul tactic întocmit de generalul Cristescu, cel care, printr-o mare nedreptate a istoriei, a fost înmormântat la Cimitirul Bellu din Capitală” ne-a mai spus Dorin Potolea. Cu o retină a datelor istorice demnă de invidiat, el ne-a oferit şi o statistică a jertfelor Armatei Române: „Pe câmpurile de luptă şi-au dat viaţa peste 480 de ofiţeri, alături de 21000 de soldaţi şi gradaţi. La datorie a căzut eroic şi cpt. Grigorie Ignat, originar din Bârlad,  împreună cu cei 170 de mitraliori de elită care au spart frontul la Răzoare.”

     Interlocutorul nostru are multe de povestit ziarului nostru, mai ales căunul dintre bunicii lui a luptat în armata imperială austro-ungară contraruşilor, fără să tragă niciun foc de armă asupra conaţionalilor săi, iar unaltul a pus bazele revistei „Ţara Fagilor”. „Cât au trăit, bunicii mei au făcutla rându-le posibilă existenţa noastră astăzi, la Centenar, fiind mândru deînaintaşii mei” a încheiat Dorin Potolea.