In Memoriam in luna lui Undrea

În preajma sfintelor sărbători ale Naşterii Domnului, editorii revistei de opinie şi renaştere moral spirituală „In Memoriam” surprind din nou cititorii, în cel de-al 85-lea număr, cu noi titluri de actualitate.
Capul de afiş al publicaţiei este „Pastorala la Naşterea Domnului 2017” a ÎPS Pimen, arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, urmând mesajul PF Daniel, Patriarhul BOR cu un cuvânt de învăţătură despre „Europa între matricea sa creştină, secularism şi fenomenul imigraţiei”.

Cum, îndeobşte este cunoscut faptul că publicaţia tratează subiecte despre martirajul creştin în perioada „prigoanei roşii”, ne mai reţin atenţia articole precum: „Vina de a-ţi iubi ţara. Istoriile lui Alex Ştefănescu”, material semnat chiar de autor, „Căutarea lui Dumnezeu în carcera unei dictaturi” (Teodor Baconschi), „Părintele Grigorie Băbuş, cărturarul care a suferit în temniţele comuniste” (Adrian Nicolae Petcu) şi, nu în ultimul rând, la acest capitol, articolul colegei noastre Mirela Butnariu, „Sângele martirilor, sămânţa creştinilor”. Alte titluri: „Revoluţia din octombrie şi Rusia anului 1917” (prof. dr. Dorin Stănescu) sau „Timpul” – un ziar al clasicilor noştri”, fac din revista „In Memoriam” o publicaţie care merită a fi citită cap coadă.

eXTReMe Tracker