In loc de introducere

La cei 44 de ani, Adrian-Ioan Popovici este încă un tânăr visător incurabil, jovial, energic, căutând mirat şi înţelegător la semenii din preajmă şi părând să le spună cu glas tăcut: sunt unul dintre voi care face numai ceea ce-i place, după acel aforism al Apostolului Pavel, că, „unde dragoste nu e, nimic nu e”!

Advertisements

Născut într-o familie de intelectuali, Marcel şi Adriana Popovici – care au fost de profesie învăţători, oameni vrednici şi iubitori ai slovei scrise şi ai cuvântului rostit pentru cei dornici să înveţe şi să afle tot ce-a fost înaintea lor şi trebuie să urmeze după noi – el a urmat o direcţie înrudită cu cea a părinţilor, care, dintr-o anumită perspectivă a şi fost depăşită. A studiat încă din faza şcolii gimnaziale şi liceale specializarea de Filologie – Istorie apoi s-a îndreptat spre Istorie-Geografie, la Alma Mater Sucevensis, de curând înfiinţată, în această străveche vatră de istorie românească. Această specializare este printre cele mai ingenioase şi armonioase, poate, decât toate celelalte. Fiindcă, aşa cum arăta odinioară marele geograf Simion Mehedinţi, istoria este cea care oferă actorii, oamenii, membrii societăţii în necontenită mişcare, iar geografia – scena, pe care se „joacă” această evoluţie a vieţii, de la primele ei începuturi până în viitorime.

Înamorat de litera cărţii tipărite, Adrian-Ioan Popovici a elaborat şi publicat lucrarea “Armenia – O Geografie sacră” (Editura Zamca, 2013). A mai colaborat apoi la colecţia „Restituiri”, la reconstituirea şi definirea vieţii şi personalităţii arhimandritului Dionisie Udişteanu, o amplă lucrare, coordonată de regretatul Mircea Motrici.

Acum, Adrian-Ioan Popovici, s-a angajat de curând la cotidianul Crai nou şi ne oferă o carte specială: „O istorie altfel – Mozaic radiofonic”.

Cartea e un nonşalant şi captivant caleidoscop istoriografic, istorico-literar, interdisciplinar, cu idei, oameni, preocupări, încercări şi realizări, domenii şi îndeletniciri diverse de activitate, pe cât de variate pe atât de neaşteptate, într-o continuă înşirare rară, fragmentară, şprinţară, ademenitoare, părând să-l cheme şi să-l îndemne pe cititor să „intre” în paginile sale stufoase, frumoase, cu bogate comentarii şi varii aprecieri, judecăţi şi sublinieri personale ori influenţate de o bogată şi neaşteptată listă bibliografică, finală, voind, fără a ne spune deschis, să-l parafrazeze pe filosoful, pe patriarhul gânditorilor iluminismului Epocii Moderne, Voltaire, că, scrisul din preajma noastră, nu e decât „un fragment al fragmentelor”, fiindcă „foarte puţin s-a scris despre tot ce s-a întâmplat, şi, foarte puţin s-a păstrat din tot ce s-a scris”.

Iar noi, cititorii, parcurgând şi meditând la rândurile şi gândurile sale, disparate, dezordonate, înşirate cum i-au venit şi s-au ivit la îndemână, nu putem decât să încercăm să adăugăm, să dezvoltăm, să completăm, să corectăm sau să câştigăm din toate câte aflăm, să ne bucurăm că, în realitate, dintr-o astfel de zăbavnică activitate, nu putem decât să ieşim mai câştigaţi, mai bogaţi, cu ce am adăugat, completat în gând sau corectat, şi că, în fond, cultura generală nu este decât ceea ce am încorporat în noi înşine, după ce am uitat tot ce-am învăţat de-a lungul unei vieţi. Fiindcă, orice carte – şi cea de faţă este şi ea supusă acestei reguli nescrise – trece prin filiera propriei noastre fiinţe şi iese mai bogată, mai completată, mai corectată sau mai adăugată de această trecere şi lucrare nevăzută, trecută prin fiinţa noastră. Într-un fel sau altul, fiecare carte iese prelucrată, îmbogăţită, privită şi completată, cu vibraţiile şi adăugirile noastre. Fapt pentru care oricare ar fi această carte, ne îndeamnă să-i mulţumim autorului, să-l felicităm şi să-l iubim pe cel pe care a scris-o.

 

Prof. univ. dr. Mihai Iacobescu,

 

Suceava 2018, Anul Centenar

 

 

 

 

)

Te-ar mai putea interesa...