Historia Universalis-O dezbatere interdisciplinara (I)

Motto: La sfarsitul fiecarei zile socoteste nu ceea ce altii au facut fata de tine, ci ceea ce tu ai facut fata de altii. (N. Iorga)

Advertisements

Un argument al studiului interdisciplinar

De ceva vreme, prin amabilitatea colegilor de la Altermedia, prezentam cititorilor nostri un grupaj de articole, constituite in rubrica Historia Universalis. Se cuvine sa explicam in mare importanta studiului istoriei universale extins dincolo de granitele spatiului romanesc si care vine sa completeze istoria noastra nationala cu noi argumente, fara a izola teritoriul romanesc de spatiile vecine si de cele globale, implicit.

In acelasi timp, articolul de fata vine ca o justificare si un argument privind universalitatea istoriei ca disciplina raportata la realitatile cotidiene si cele din trecut. De asemenea vom vedea cat si in ce masura geografia istorica romaneasca se incadreaza conceptului de universalitate. De ce anume am abordat in cuprinsul rubricii Historia Universalis diverse subiecte mai mult sau mai putin legate de spatiul romanesc, dar care ofera o imagine de ansamblu asupra relativitatii unor evenimente si fapte din trecut.In vremea regimului comunist de trista amintire istoria era transmisa pe cale orala sau scrisa, fara a se modifica nimic care sa aduca prejudicii guvernantilor si asa au invatat-o generatii la rand.Trunchiata si plina de greseli ea a ajuns sa fie apanajul clasei politice conducatoare de atunci. Ele persista si azi, sub o alta forma.

Desi scoala istoriografica romaneasca a inregistrat nume de marca precum Nicolae Iorga (1871-1940), Vasile Parvan (1882-1927), Constantin C. Giurescu (1901-1977) sau fratii Bratianu ale caror opere au fost recunoscute ca atare la nivel national si mondial, istoria continua din pacate, sa fie scrisa tot dupa tipare politice chiar si dupa decembrie ’89.

 

Premizele unei abordari libere si interdisciplinare

La mijlocul secolului trecut, odata cu saltul tehnologic si informational major la scara planetara, s-a constatat relativitatea tuturor teoriilor istorice aplicate asupra unor realitati trecute si prezente. Dintr-un om atoate stiutor, rolul istoricului devine unul limitat, conventional. Fara o abordare interdisciplinara a istoriei ca disciplina distincta, istoricul, specialistul, poate propaga idei distorsionate despre trecut raportate la un prezent aflat intr-o continua dinamica si schimbare. La fel, orice teorie istorica este limitata in timp.Sa ne aducem aminte de Teoria lui Roesler care nega prezenta romanicilor in Dacia traiana dupa retragerea aureliana (271 d.H.), presupunand stabilirea elementului romanesc in Transilvania dupa cucerirea maghiara.Poate fi acceptata in prezent aceasta teorie? Evident ca nu. Deformarea voita a istoriei se constata cu precadere in perioadele regimurilor dictatoriale: nazismul in Germania, fascismul in Italia si stalinismul in URSS. Istoriografia acelor perioade abunda in imagini mitizate si deformate ale trecutului, menite sa scoata in evidenta gloria regimului totalitar. Cate idei false si-au format generatii intregi de elevi, studenti, intelectuali despre spatiul romanesc? Iata de ce acest articol isi propune o altfel de abordare a dinamicii unor evenimente istorice, in virtutea celor mai noi descoperiri si cercetari de specialitate.

O alta definitie a Muzei Clio (I)

Sistematizarea istoriei ca stiinta despre realitatile trecutului, asa cum o cunoastem astazi, s-a produs prin acumularea unor experiente inter si pluridisciplinare, toate acestea venind sa intregeasca imaginea despre trecut prin aplicarea de metode de cercetare tipice fiecareia, supuse progresului tehnico-stiintific fara de care nu putem vorbi de stiinta istorica propriuzisa. Vechii greci, in cautarea Adevarului, au dezvoltat de timpuriu un amplu sistem de gandire,transmis ulterior si celorlalte neamuri din jur. Lumea greaca si cea latina, abunda de texte istorice, filosofice, literare si religioase, pastrate total sau partial pana la noi. Preocuparea pentru stabilirea adevarului despre cele trecute a dus la nasterea istoriografiei sau consemnarea in scris a faptelor intr-o anumita succesiune cronologica. Istoria, asa cum o intelegem noi astazi ca definitie, era exprimata prin termenul de archeologia, utilizat pentru prima data la Platon in dialogul Hippias Maior, unde avea sensul de stiinta sau discurs asupra trecutului,etimologia fiind data de cumularea celor doi termeni archaios=vechi, trecut si logos=stiinta, cuvant. Logosul pentru greci avea rolul definitoriu in vehicularea unor teze si idei. El s-a nascut in agora polisului grec. Ce era agora?In fiecare oras cetate sau polis, o copie la scara a celei mai frumoase cetati elene, Athena, exista o piata publica, numita agora, locul unde se adunau toti grecii si discutau diverse probleme:politica, religie, filosofie sau se alegea strategul cetatii in aclamatiile multimii.O descriere foarte plastica a ceea ce insemna agora greceasca o regasim in Cartea Faptele Apostolilor, Cap 17, vers.21:“Toti Atenienii si strainii, care locuiau acolo, nu-si petreceau timpul decat spunand sau auzind ceva nou”.Insa de o sistematizare istorica propriuzisa si de stabilirea unui numitor comun pentru succesiunea evenimentelor in timp si spatiu,nu putem vorbi pana la Herodotos din Halicarnas (c.484-c.425i.H).

Herodot a fost considerat Pater Historiae sau Parintele Istoriei. Cat de adevarata poate fi aceasta teorie? Adeseori suntem tentati sa judecam realitatile trecute prin prisma a ceea ce gandim noi astazi sau sa aplicam imaginile contemporane noua la timpul trecut. In primul rand se cuvine sa raspundem la intrebarea: Cat de constient era Herodot de calitatea atribuita lui mai tarziu, aceea de istoric? Pentru aceasta vom apela la o disciplina auxiliara:Om si societate in antichitatea greco-romana, care ne va indruma spre un posibil raspuns, la fel, relativ.Este vorba de a percepe mentalul colectiv grec sau ce imagine isi formau grecii despre ei insisi ca cetateni ai polisului grec raportata evident la realitatile cotidiene de atunci. Grecii antici puneau foarte mult pret pe cultura si pe rolul educatiei in raspandirea culturii, dincolo de lumea elena, de hotarele bazinului mediteraneean… Din generatie in generatie cultura hellenistica absoarbe tot mai multi adepti, incat dupa cuceririle lui Alexandru Macedon rolul ei este capital. Civilizatia hellenistica-asa dupa cum remarca H.Marrou in cartea Istoria educatiei in antichitate, vol II“…pune atata pret pe cultura, incat in ochii ei fericirea suprema nu poate fi conceputa altfel decat sub forma vietii de literat sau artist”. Pentru oamenii acelei epoci, implicit pentru Herodotos din Halicarnas, cultura personala, empirica, adica cea pe care educatia clasica le permite s-o dobandeasca, apare ca fiind “bunul cel mai de pret daruit muritorilor”. In valtoarea conflictelor dintre cetatile antice grecesti,vom retine o anecdota potrivita in demonstrarea tezei amintita mai sus:dupa cucerirea Megarei de catre strategul Demetrios Poliorcetul, dorind sa-l despagubeasca pe filosoful, Stilpon pentru daunele suferite de acesta in urma jafului, i-a cerut sa-i faca un sumar estimativ, la care Stilpon ii da raspunsul: “nu a pierdut nimic din ceea ce-i apartinea, caci nimeni nu a ravnit la cultura sa, din moment ce-si pastra elocventa si stiinta”.

Grecul este un calator, un cautator de adevar, un filosof. Herodot poate fi incadrat acestui context al rafinamentului cultural elen, care in cele din urma va asimila barbarismul roman intr-o convertire ce va avea drept consecinta crearea celei mai originale forme de civilizatie a Antichitatii europene: lumea greco-romana.

Originar din Halicarnas (gr.HALIKARNASSOS), un oras-stat grec situat pe litoralul de SV al Asiei Mici (azi localitatea Bodrum, in Turcia), mandrindu-se cu una dintre cele sapte minuni ale lumii antice Mausoleul, Herodot s-a nascut intr-o familie aristocratica, dar, implicata in luptele civile de mai tarziu,va fi nevoit sa-si paraseasca patria, stabilindu-se temporar la Atena.Va fi prietenul lui Sofocle si un apropiat al cercului lui Pericle. Dorinta de a vedea lumea cunoscuta atunci, l-a determinat sa calatoreasca mult: Egipt, Cirenaica, Babilon, insulele din Marea Egee si la Olbia unde afla stiri despre tinuturile nord-pontice. Fiecare calatorie va insemna o experienta noua care va contribui decisiv la monumentala sa opera Historia (Istorii): cerceteaza inscriptii, oracole, cronici locale. Aduna datele si le sistematizeaza, facand trecerea de la logografie (logos= cuvant, grafos=scriere, gr. N.A.) la critica istorica. Opera sa se va bucura de o reala apreciere in epoca elenistica,cand va fi redactata in 9 carti. Descoperirile arheologice ulterioare, au confirmat veridicitatea multora dintre afirmatiile marelui istoric. (Va urma)

Te-ar mai putea interesa...