Fenomen social care a avut ca punct culminant finele epocii de decădere a feudalismului - haiducia constituia răspunsul unor frământări populare generate de instaurarea dominaţiei otomane. Pe seama haiducilor, poporul a pus nenumarate legende, unele fantastice. De obicei, în aceste legende, multe în versuri, haiducii îi jefuiesc pe cei bogaţi, îndeosebi pe boieri, pe turci şi pe fanarioţi şi îi ajută pe cei săraci dându-le o parte din pradă. Adăpostul acestor pribegi,cum adesea erau cunoscuţi,îl reprezenta codrul, unde se retrăgeau fie singuri, până la găsirea unui tovarăş de luptă, fie împreună cu o ceată. Cele mai multe dintre faptele haiduceşti s-au desfăşurat în condiţiile oferite de codru şi de munte, factori geografici indispensabili. Despre spaţiul românesc călătorul Quiclet povestea că: "este un munte periculos şi greu de traversat din cauza haiducilor care operează pe poteciile lui"1.Acolo, poterele nu se prea încumetau să intre, nici măcar iarna, căci unii haiduci se ascundeau în inima codrului chiar şi în acest anotimp, în adăposturi subterane.
Haiducul cu cea mai veche atestare în istoria noastră este celebrul Baba Novac, născut în jurul anului 1530, în satul Poreci,în Serbia2, foarte aproape de Cetatea Severinului. Pe linie romînească era de viţă voievodală, mama sa fiind din neamul Basarabilor, iar tatăl său, sârb, fusese o vreme pretendent la tronul Serbiei.
Baba Novac a fost un neobosit şi viteaz luptător împotriva turcilor, fiind mai întâi haiduc în Serbia, apoi în Oltenia.
Din cauza sărăciei şi a dărilor pe care nu le putea plătii, precum şi datorită faptului că a muncit din greu timp de 3 ani la ridicarea cetăţii Semendria fără a fi plătit, Novac se gândeşte la pribegie. Baladele populare ne spun că unul dintre motivele care l-au determintat în tinereţe pe Baba Novac să devină haiduc, este faptul că era recunoscut drept un barbat dintr-o bucată care nu “scotea căciula în faţa nimănui”3. Autorităţile turceşti au trimis un grup de 10 ieniceri care l-au prins pe Novac, însă acesta, într-un acces de furie, disperat s-a răzvrătit şi i-a învins.
După o asemenea faptă, tânărul Novac se refugiază pe Valea Timocului unde organizează o ceată de haiduci alcatuită din romanii timoceni, sârbi şi bulgari. Aflat la conducerea acestei cete de luptători dornici de răzbunare, Baba Novac zdrobeşte pe turci la Cladova, cetatea timoceană Florentin şi la Vidin.
O mare parte a activităţii sale o desfăşoara în Bosnia, pe muntele verde al României (U zelenoj gori Romaniji).
B. P. Hasdeu arată cum: “Pe blestematul munte România, Baba Novac a petrecut vreo 40 sau 50 de ani, la care adăugându-se alţi 20 sau 30 din viaţa sa de la Poreci, rezultă că Baba Novac era octogenar”, când victoriile lui Mihai Viteazul au deşteptat speranţa în sufletul său, chemându-l din codrii Bosniei spre un alt câmp de lupta. Când oastea lui Mihai Viteazul a atacat garnizoana otomană din insula Ada Kaleh, Baba Novac a intrat în slujba marelui voievod, căruia i-a rămas credincios până la moarte poate şi pentru că ambii dădeau dovadă de “temperitate în gând şi în fapte,idealuri şi aspiraţii identice şi chiar un destin asemănător”4 .
Însă, ceea ce l-a înălţat în rândul celor mai preţuiţi oameni ai lui Mihai Viteazul a fost incursiunea din primăvara anului 1595, când în fruntea a 700 de haiduci a trecut Dunărea, avansând până la Munţii Balcani. Acolo urma să aştepte armata turcească, condusă de Paşa Hasan, care trecea munţii ca să se întâlnească, la Sofia, cu sultanul. Atacând această oştire, Baba Novac l-a fugărit pe Hasan, luând căruţele, caii, armele şi tot tezaurul. După această izbândă, voinicul a primit toată cinstea voievodului, care l-a avut apoi lângă sine în toate luptele.
Astfel, în bătălia din octombrie 1599, de la Selimbar, nemaiavând răbdare să aştepte finalul negocierilor începute între Mihai şi episcopul Malaspina - solul cardinalului Andrei Bathory - a atacat prin surprindere, contribuind la izbânda oastei Ţării Româneşti. Datorită abilităţilor sale, la acea vreme, Baba Novac i-a fost descris imparatului Rudolf al II-lea ca unul dintre cei mai apreciaţi oşteni valahi.
La leatul 1600, Mihai l-a trimis pe Baba Novac în Banat, prin părţile Lipovei, unde a învins în mai multe lupte. După aceea, l-a însoţit pe Mihai în Moldova, unde voievodul i-a încredinţat urmărirea lui Ieremia Movila. Atunci, Baba Novac a ocupat Moldova, aşezând o garnizoană chiar la Iaşi. A urmat cucerirea teritoriului până la Camenita şi Hotin. Marea căpetenie a fost alături de Mihai Viteazul şi în lupta de la Mirăslău, apoi, în septembrie 1600, la Naieni, lângă Ploieşti, a izbutit să întârzie cu zece zile înaintarea leşilor. Seria luptelor a continuat apoi la Sărata, Năieni şi la Bucov, pe râul Teleajen. La sfârşitul lui brumar se afla la Curtea de Argeş.
Sfârşitul marelui luptător a fost unul tragic. Pe când se afla cu o solie, Baba Novac a fost arestat de Istvan Csaky, la porunca Dietei din Cluj, alcătuită din nemeşi maghiari. Atunci a fost osândit la moarte, fiind mai întâi jupuit de piele, apoi legat de 2 grinzi deasupra rugului bine încins, aruncându-se din când în când apa pe el, pentru a-i prelungi sfârşitul. A murit la 5 februarie 1601 când în cele din urmă trupul i-a fost tras în ţeapă. Cronica adminstrativă a oraşului Cluj, consemnează la rându-i că: “Am dat ţiganilor pentru ca au schingiuit, au torturat, au fript şi au tras în ţeapă pe Baba Novac, şi celor doi călăi, 3 florini. Am plătit lui Luca Aksi pentru ca a cioplit ţeapa pentru Baba Novac, 20 de florini”

Bibleografie:
1.Georgescu,Ion,Baba Novac : Legendă şi realitate istorică ,Editura Albatros,Bucureşti,1980
2.S.I Garleanu,Haiducie si haiduci ,Editura enciclopedica română,Bucureşti,1969.
3.Bălcescu,Nicolae,Romanii supt Mihai Voievod Viteazul,Editura Dacia