Fondul documentar al familiei prof. univ. dr. Mihai şi Veronica Iacobescu
La Biblioteca Universităţii „Ştefan cel Mare” Suceava, miercuri, 21 iunie a.c., într-un cadru festiv, s-a desfăşurat inaugurarea Fondului documentar al familiei prof. univ. dr. Mihai şi Veronica Iacobescu, donaţie ce cuprinde peste 6.000 de volume adunate într-o viaţă de om, cărţi care, după ce au trecut printr-un amplu proces de administrare, pot fi consultate de studenţi şi alţi doritori.
Despre omul şi istoricul Mihai Iacobescu, unul dintre cei care au contribuit la înfiinţarea Universităţii „Ştefan cel Mare” Suceava, în martie 1990, au vorbit prof. univ. dr. Sanda-Maria Ardeleanu, directorul Bibliotecii USV, Mircea A. Diaconu, prorector al instituţiei academice sucevene, şi fostul profesor al USV Horia Bârleanu, un bun prieten al familiei Iacobescu.
Vădit emoţionat, prof. univ. dr. Mihai Iacobescu a spus distinsei audienţe: „Am avut fericirea să trăiesc rare clipe de emoție sufletească, văzându-mi fosta mea bibliotecă, astăzi, ca Fond documentar al familiei profesor univ. dr. Mihai și Veronica Iacobescu în această Cetate a Științei și Culturii, unde am slujit o viață și unde cărțile donate sper să fie citite și de generațiile viitoare!”.
„Ca să nu se risipească munca și agoniseala unei familii, am făcut împreună acest gest cu tot sufletul. Fie ca să se bucure de acest fond cât mai multe persoane tinere și nu numai!” a spus învăţătoarea Veronica Iacobescu.
Manifestarea a fost subscrisă Zilelor Universităţii „Ştefan cel Mare”, instituţie academică care, anul acesta, ]n luna martie, a împlinit 60 de ani de existenţă.