Festivalul naţional de poezie „Nicolae Labiş”, ediţia a 51-a

Cea de-a 51-a ediţie a Festivalului naţional de poezie „Nicolae Labiş”, cel mai longeviv festival de gen din ţară (n. 1968), a debutat vineri, 27 septembrie a.c., la Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”, în sala „Elena Greculesi”, avându-i ca invitaţi, la prezidiu, pe Margareta Labiş, sora marelui dispărut, prorectorul Mircea A. Diaconu de la Universitatea „Ştefan cel Mare” Suceava, Alexandru Ovidiu Vintilă, preşedintele Societăţii Scriitorilor Bucovineni (SSB) şi totodată redactorul-şef al revistei „Bucovina Literară”, scriitorii Nichita Danilov, Gellu Dorian, Ioan Mateiciuc şi Paul Gorban de la Editura Cartea Românească Educaţional. În cuvântul de deschidere al manifestării, managerul bibliotecii, dr. Gabriel Cărăbuş a apreciat, printre altele, implicarea în organizarea festivalului a Consiliului Judeţean Suceava, Centrului Cultural „Bucovina”, nu în ultimul rând a Societăţii Scriitorilor Bucovineni, apreciind efortul depus de poetul Ioan Manole pentru perpetuarea manifestării anuale. Scriitorul Ovidiu Vintilă a rugat invitaţii şi participanţii să ţină un moment de reculegere în memoria unor membri SSB strămutaţi recent la cele veşnice: C. Boboc, pr. Florin Bucescu, universitara Sabina Fînaru şi profesorul Ion Prelipcean.

Advertisements

Amfitrionul manifestării, poetul Ioan Manole a vorbit audienţei despre „simbolistica” Festivalului „Nicolae Labiş” şi conexiunile sale spaţio-temporale: „De 51 de ani, cam în septembrie-octombrie, după ticăitul obsedant al ceasului cosmic, toamnele răscolesc, nevrotic şi resemnate în acelaşi timp, memoria sacră a literaturii române. Labiş evadează din statui şi vine acasă să se ascundă în noi şi printre noi. Un joc necruţător cu timpul şi cu trufia crudă a trecerii sale. După atâţia ani am încercat să inversăm paradigma: să-l căutăm, să-l vedem, să-l intuim la ceas aniversar pe Nicolae Labiş în puţinele statui care au îndrăznit să crească în umbra luminată a ochilor săi în flăcări. Reîntâlnirea cu Nicolae la Mălini şi la Suceava, întru memoria sacră a literaturii române, este un imperativ, o rugăciune şi o simfonie. Este cântecul glonţului care a ucis căprioara şi scrâşnetul metalic, friguros, îngheţat şi morbid al şinelor de tramvai care-i biciuiau tâmplele într-un decembrie al celui mai întunecat, negru şi blestemat deceniu al acestei ţări. Această nefericită boltă temporală este tragedia literaturii române”. Ioan Manole a mai punctat că: „Festivalul este o punte între generaţii, fiind primul care a consacrat poeţi, scriitori, având-o ca preşedintă pe Margareta Labiş”.

Preşedintele SSB, Ovidiu Vintilă a spus despre Nicolae Labiş şi creaţia sa poetică: „Să ne gândim la cât este de actual Labiş. Un poet care are prospeţime şi despre care Geo Bogza afirma că «a deschis ochii mari asupra lumii», Nicolae Labiş a pregătit terenul literar pentru generaţiile de poeţi şi scriitori ai anilor ’60-’70, oferind un suflu vital de care avea nevoie literatura română în acele timpuri complicate ale istoriei”. Tot el a prezentat cele mai noi numere ale revistei „Bucovina Literară”. Preşedintele comisiei de jurizare a festivalului, prorectorul USV Mircea A. Diaconu a apreciat că ediţia din acest an a festivalului a avut o exprimare mult mai bună în ceea ce priveşte creaţiile literare care au fost premiate, apoi, cu discursu-i academic şi critic, a prezentat aspecte din viaţa, opera şi publicistica lui Nicolae Labiş, care a reuşit să spargă în acele timpuri tiparele impuse de regimul „sovietic” instalat la noi. Universitarul a subliniat că mulţi poeţi de azi şi de ieri l-au avut ca model pe Nicolae Labiş, unul dintre aceştia fiind chiar Nichita Stănescu, şi despre faptul că, în 1966 îi apare poetului volumul de versuri „Albatrosul ucis”. În viziunea lui Mircea A. Diaconu, pentru literatura română, Nicolae Labiş poate fi comparat cu poeţii francezi François Villon şi Jean Nicolas Arthur Rimbaud. A urmat un recital folk al elevei Iulia Gheorghiu de la Siret pe muzica lui Tudor Gheorghe şi versuri de Nicolae Labiş şi recitarea artistică a poemului „Moartea căprioarei” aparţinând talentatei Adela Şulea, ca şi un moment umoristic ţinut de Constantin Horbovanu. Margareta Labiş, sora poetului, nelipsită de la nicio ediţie a festivalului a povestit, printre altele, despre recenta experienţă trăită ca invitată la emisiunea „Profesioniştii” de la TVR1 moderată de Eugenia Vodă în care a vorbit ţării despre fratele ei, omagiat an de an.     Au mai luat cuvântul poeţii Nichita Danilov, Liviu Ioan Stoiciu Gellu Dorian, monahia Gabriela Platon, stareţa Mănăstirii Voroneţ. Scriitorul Constantin Hrehor a vorbit despre eternitatea lui Labiş în literatura română şi despre perpetuarea festivalului. A fost prezentată de Ioan Mateiciuc, viicepreşedinte al SSB, Antologia „Zece” a Festivalului de Atitudine Culturală „Folk Ever”, urmând apoi lansarea cărţilor „Saşa Pană şi revista avangardistă «Unu»”, autor, Maria Dinu şi „Adrian Marino: (IN) Variante ale discursului critic” de Petrişor Militaru, cel care a prezentat şi revista „Mozaic”, fondată la Craiova în 1838 de Constantin Lecca. Printre cei prezenţi s-au aflat în sală: scriitorii, Theodor Codreanu, L.D. Clement Cezar Straton, vicepreşedinte al SSB, Ioan Ţicalo, Casian Balabasciuc, Liviu Papuc, Liviu Popescu, Constantin Horbovanu, Mihaela Grădinariu, Alexa Paşcu, umoristul Ioan Mugurel Sasu de la Vama, Vlad Sibechi, laureatele Nicoleta Florescu („Rezonanţe udeştene”) şi Sorina Rîndaşu (LicArt). Ioan Manole a mulţumit în mod special Mălinei Aniţoaie, care s-a deplasat la Suceava din partea unei televiziuni regionale spre a imortaliza pe micile ecrane momentele de vineri de la „I.G. Sbiera”. Tot în prima zi a festivalului, la Teatrul „Birlic” din Fălticeni, pe scena sălii „Draga Olteanu Matei”, a avut loc spectacolul de teatru „Aproape Labiş” în regia lui Vlad Rădescu. Manifestarile au continuat, a doua zi, la Malini.

Premiile Festivalului „Nicolae Labiş”, ediţia a 51-a

 

Marele premiu „Nicolae Labiș” – Cristina Maria Crudu, Suceava; premiul I – Dima Gheras, Chișinău; premiul II –Andra Antonia Mihăilescu, Suceava; premiul III – Borcan Cristian, Călărași. Premii speciale – Denisa Arcip, Suceava; Florescu Nicoleta, Salcea; Constantin Andrei Pătrăucean, Falcău Bogdan Alexandru Petcu, Bacău. Premiul familiei Nicolae Labiș – Ailenei Elena, Cornu Luncii. Premii de reviste: premiul revistei „Orașul” din Cluj-Napoca – Bogdan Alexandru Petcu, Bacău; premiul revistei „Bucovina Literară” – Constantin Andrei Pătrăucean; premiul revistei „Hyperion”, Botoșani – Florescu Nicoleta, Salcea; premiul revistei „Mozaicul”, Craiova – Denisa Arcip, Suceava.

(ADRIAN POPOVICI, LAVINIA ŢĂRANU)

 

You may also like...