> Prof. Gheorghe Fecioru lucrează la alcătuirea unei monografii a localităţii

Comuna Fântânele este o unitate administrativ-teritorială (UAT) a judeţului Suceava, aflată azi în zona limitrofă dintre Vechiul Regat şi Bucovina austriacă, care a apărut relativ târziu consemnată în izvoadele vremii. Satul Fântânele se află în partea de sud a comunei, la est de râul Suceava, pe şesul din dreapta râului Siret.

’

Dintr-un document de cancelarie domnească emis la 22 martie 1621, aflăm că Alexandru Iliaş Vodă (bunic fiindu-i Alexandru Lăpuşneanu), domn al Moldovei, întăreşte un schimb de moşii. Conform hrisovului domnesc, Mitropolia Sucevei dă satul Stîrceni din ţinutul Sucevei şi primeşte, la schimb, satul Uideşti de la boierul Ionaşco Gheghea care, la rându-i, îl cumpărase de la portarul Sucevei Dumitraşco.

Apoi, la 16 octombrie 1662, marele vistier Iordache Cantacuzino obţine de la Mănăstirea Neamţului săliştea Fântânele, obligându-se să facă trapeze (sală de mese într-un aşezământ monahal) la mănăstire.

La anul 1774, moşia Fântânele se afla în proprietatea medelnicerului (cel care servea bucatele la masa domnului) Iordache Cănănău, armean de neam. Apoi, urmând şirul vremurilor, aflăm că, în 1803, satul Fântânele se afla în proprietatea aceluiaşi armean numit Iordache Cănănău, de astă dată îndeplinind la Domnie funcţia de pitar (sau cel care distribuia pâinea la curtea domnească).   Prin urmare, acest „funcţionar domnesc” l-a stăpânit vreme de 29 de ani. Peste câţiva ani, în 1816, „Condica vistieriei” menţionează: „Fîntînele i Roşcani (formula de adresare juridică) – 160 locuitori birnici (contribuabili), 25 de oameni fără bir ai comisului (cel ce avea în grijă caii şi grajdurile Curţii domneşti) Costache Cănănău”. În 1828, satul Fântânele are 81 de curţi, gospodării. Abia la 1 ianuarie 1871 Fântânele devine din punct de vedere administrativ comună, având în componenţa sa cătunele Băluşeni (Stamate), Băneşti, Buştiucu (Slobozia) Dobei (Cotu Dobei), Joldeşti, Râşcani (Roşcani) şi Vercicani – în total, 2.760 de locuitori. Din datele pe care le deţinem prin amabilitatea prof. Gheorghe Fecioru – care se osârduieşte la alcătuirea unei monografii a localităţii –, mai suntem încredinţaţi că, la 1894, apar nemulţumiri în legătură cu aplicarea legilor Jandarmeriei şi Maximului (lege referitoare, în epocă, la taxe şi contribuţii) intrate în vigoare cu un an înainte. Răscoala ţărănească de la 1907 nu ocoleşte nici Fântânele, ţăranii devastând conacul şi incendiind arhiva. În luna decembrie a anului 1912, satul Fântânele avea 155 de clădiri locuite şi 7 nelocuite. Conform datelor statistice ale vremii, satul avea 684 de locuitori (337 de bărbaţi şi 347 de femei). După instaurarea comunismului în România, în 1956, s-a constituit Cooperativa de Credit, iar în 1962 s-a fondat Cooperativa Agricolă.

„Fiecare sat, prin trecutul său, a înscris o pagină în istoria neamului care nu poate şi nu trebuie să dispară. Este bine cunoscut faptul că satele au existat cu mult înainte de data atestării lor istorice” ne-a scris Gheorghe Fecioru în documentarul pe care ni l-a propus spre publicare, adăugând, la ceas aniversar, urarea: „Rămâne, când te rogi, române în rugăciune şi satul tău!”.