Epoca Sinoadelor Ecumenice (ultimul episod)

“Cugetat-am la toate lucrurile Tale, la faptele mainilor Tale m-am gandit”, zice David (Ps. 142), deplangandu-si intr-un fel neputinta de a nu putea vedea pe Dumnezeu, despre care Insusi Hristos va marturisi mai tarziu: “Multi prooroci si drepti au dorit sa vada cele ce priviti voi, si n-au vazut (Mt. 13-17)”.

Prin Iisus Hristos, acest dor de a vedea pe Dumnezeu s-a implinit. Dumnezeu Cel nevazut S-a facut vazut, deci a avut o prezenta istorica. Si deoarece (si numai pentru ca) Dumnezeu S-a facut vazut, noi Il putem reprezenta in icoane. Iata de ce icoana nu este chip cioplit (Ies. 20, 4), caci nu este asemanare “nici a celor ce sunt in cer – sus, nici a celor ce sunt pe pamant – jos”, ci chip (eicon) al Insusi Facatorului, Care “n-a defaimat nici n-a lepadat ruga saracului, nici n-a intors fata Lui de la El si cand a strigat catre Dansul l-a auzit” (Ps. 21, 27-28).

A refuza posibilitatea reprezentarii lui Dumnezeu in icoane inseamna a tagadui intruparea lui Dumnezeu. Deoarece, ceea ce este cuvantul in Evanghelia scrisa, aceea este culoarea si linia in Evanghelia pictata. Ce a vestit Evanghelia si nu a vestit icoana, sau daca vreti, ce a invatat icoana impotriva si in contradictoriu cu Evanghelia? Icoana nu este altceva decat o teologie in culori.”Savatie Bastovoi, Idol sau icoana?, ed. Marineasa, Timisoara, 2000
“Dumnezeiasca Scriptura insa, acuza pe cei care se inchinau chipurilor cioplite, dar si pe cei care jertfesc demonilor. Jertfeau paganii, dar jertfeau si iudeii. Paganii jertfeau demonilor, iar iudeii lui Dumnezeu. Jertfa paganilor era de dispretuit si condamnat; jertfa dreptilor insa bine-primita de Dumnezeu. Noe a jertfit si “Dumnezeu a mirosit mireasma cea cu bun miros” a bunei lui vointe, primindu-o. Asadar, idolii paganilor erau si de dispretuit si opriti, caci erau inchipuirile demonilor.

Pe langa acestea, cine poate sa faca chipul Lui Dumnezeu nevazut, necorporal, necircumscris si fara de forma? Este culmea nebuniei si a lipsei de credinta sa infatisezi Dumnezeirea. Pentru acest motiv in Testamentul Vechi nu era obisnuita intrebuinatrea icoanelor. Dar cand Dumnezeu, din pricina milostivirii Lui, S-a facut om cu adevarat pentru mantuirea noastra si S-a facut om, nu cum S-a aratat lui Avraam in chip de om si nici cum S-a aratat profetilor, ci S-a facut om in chip substantial si real, a locuit pe pamant, a petrecut cu oamenii, a facut minuni, a suferit, a fost rastignit, a inviat, S-a inaltat, si toate acestea s-au intamplat in chip real si a fost vazut de oameni; deci cand s-au facut acestea s-a infatisat in icoana chipul Lui spre a ne aduce aminte de El si spre a capata invatatura noi, care n-am fost de fata atunci, care fara sa fie vazut, dar auzind si creazand, sa avem parte de fericirea Domnului. Dar pentru ca nu toti stiu carte, si nici nu se ocupa toti cu cititul, Parintii au socotit ca trebuie sa fie pictate acestea in icoane ca niste fapte de vitejie, spre a ne aduce aminte repede de ele. Intr-adevar, de multe ori, neavand in minte patima Domnului, dar vazand icoana rastignirii lui Hristos, ne aducem aminte de patima mantuitoare si, cazand in genunci, ne inchinam. Nu ne inchinam materiei, ci celui ce este infatisat in icoana, dupa cum nu ne inchinam materiei din care este facuta Evanghelia, nici materiei Crucii, ci chipului Crucii. Deci, prin ce se deosebeste Crucea care are chipul Domnuluide una care nu-l are? Tot astfel si cu privire la Maica Domnului. cinstea data ei se urca spre Cel intrupat din ea. Tot astfel si cu ispravile sfintilor barbati, ispravi care ne indeamna spre barbatie, spre ravna, spre imitarea virtutii lor si spre slava lui Dumnezeu. Fiindca, dupa cum am spus, cinstea data de cei impreuna robi catre cei buni este dovada dragostei fata de Stapanul obstesc, si cinstea adusa icoanei se indreapta catre cel infatisat in icoana.” – Sf. Ioan Damaschin, Dogmatica, ed. EIBMBOR, 2001

In loc de Introducere – Despre importanta si rolul Celui De-Al Saptelea Sobor Ecumenic a toata Ortodoxia

La ceasul in care astern pe hartie aceste randuri, cei sapte ani de seminar s-au scurs si au ramas doar amintirile placute in ceas de rugaciune, datoria chemandu-ma catre alte zari, la lumina zilei. Fiind ultimul examen de credinta, sper sa-l trec cu bine in fata cititorilor nostri si cel putin sa raman cu constiinta impacata ca am slujit Biserica Ortodoxa cum se cuvine unui bun crestin in viata de zi cu zi, acasa sau la serviciu. Sapte este cifra implinirii; in sase zile s-a desavarsit creatia si intr-a saptea Dumnezeu s-a odihnit. Si El a randuit ca in aceasta zi sa ne inchinam Lui, Creatorului, nu creatiei, cum sunt multi semeni tentati sa o faca in ziua de azi. Hristos a Inviat Duminica, nu Sambata pe care o tin sectarii in ratacirea lor voita. Iisus Hristos a fost Dumnezeu desavarsit si Om desavarsit, iar in omenitatea Sa asemenea noua. Legea Veche prefigura pe cea Noua, iar unele legi au fost date poporului ales spre impietrirea inimii lor, dupa cum spune Sfantul Ioan Damaschinul.

Sinodul I Ecumenic a combatut arianismul, care abatea dreapta credinta considerandu-l pe Hristos o creatura a Tatalui, Sinodul al II-lea Ecumenic combatea erezia pneumatomaha care se lega de Duhul Sfant, in timp ce Sinodul al III-lea Ecumenic condamna nestorianismul care nega fecioria Mariei facand-o Nascatoare de Om, cel mult de Hristos. Sinoadele al V-lea si al VI-lea completeaza hristologia de la Calcedon contra monofizitilor lui Eutihie care sustineau sus si tare ca in Hristos exista o singura natura, cea divina, prin urmare, ce rost ar mai fi avut Intruparea omeneasca daca Hristos a suferit pe Cruce ca Dumnezeu. Poate Dumnezeu suferi durere anatomica daca nu isi asuma si firea omeneasca? Despre ceea ce vreau sa va vorbesc astazi in ultimul articol de credinta si inaintea sustinerii disertatiei de master tot cu o tema de crestinism, consider ca acest subiect a fost foarte sumar tratat chiar in manualele de specialitate ale Bisericii Ortodoxe Romane pe care am avut ocazia sa le consult in lungile nopti de umil seminarist. In primul rand, aparitia pe scena istoriei eccleziastice a Celui De-Al Saptelea Sinod Ecumenic, ultimul, se datoreaza intersectarii a trei mari religii monoteiste pe drumurile Orientului: Mozaismul, Crestinismul si Islamismul.

Ultima mare religie monoteista a lumii, Islamismul, aparuta in Peninsula Arabica va influenta in mod matur deciziile unor imparati bizantini in ceea ce priveste cinstirea sfintelor icoane. De ce? Am sa incep cu geografia celei mai mari peninsule a globului, Peninsula Arabica, acolo unde se intersecteaza marile rute comerciale ale Orientului, valabile si astazi cu modificarile de structura economica in sensul miscarii acelor orologiului istorico-economic. Pe rutele comerciale ale Orientului se disperseaza toate cele trei mari religii monoteiste, se vehiculeaza oameni, marfuri, idei si doctrine confesionale.

Aparitia Islamului coincide cu expansiunea a doua mari erezii:
nestorianismul si monofizismul, pe de o parte, iar pe de alta de confruntarea lor cu Ortodoxia. Monofizitii care negau firea omeneasca a lui Hristos si nestorienii care negau sub o alta forma fecioria Mariei erau la limita teritoriala a expansiunii islamice au influentat foarte multe dintre doctrinele teologiei islamice. Foarte probabil ca insusi Profetul Muhamad si-a insusit o parte dintre invataturile sale prin filiera nestoriana de la negustorii sirieni care tranzitau orasele Mecca si Medinah, importante centre ale Islamului. In aceeasi masura hristologiile necalcedoniene au fost receptate de catre urmasii profetului, ele apropiindu-se foarte mult de conceptiile iudaice de non reprezentare imagistica a divinitatii. Asa se face de pilda ca Yezid al II-lea, califul de la Damasc condamna in 723 cultul icoanelor. Sunt desigur si alte aspecte negative care au dus la denaturarea cultului icoanelor prefigurand Cel De-Al Saptelea Sobor Ecumenic. In secolul al VII-lea, potrivit marturiilor lui Asterie al Amasiei, numerosi membri ai aristocratiei imperiale bizantine din metropola si orasele Bizantului purtau brodate pe vesminte imagini sfinte sau in unele biserici venerarea icoanelor cadea in cealalta extrema: unii preoti savarseau Sfanta Euharistie pe o icoana folosita drept altar, altii razuiau vopselele de pe icoane amestecandu-le continutul in Sfintele Daruri, iar unii slujitori luau icoanele drept nasi de botez. Prin urmare riscul de a cadea in idolatrie completa imaginea deformata despre cultul icoanelor pe care adeptii islamisti si-au facut-o deja. Pe tronul Bizantului se vor succeda in aceasta perioada cativa imparati sau bazilei originari din Siria, cei din dinastia zisa Isauriana si altii din Armenia. Acesti imparati cu siguranta vor avea un rol decisiv in miscarea iconoclasta, termen care, asa cum va spuneam intr-un episod precedent, inseamna spargatori de icoane in opozitie cu iconodulii sau cinstitorii de icoane. Cei care luptau pentru inlaturarea din cult a icoanelor se numeau iconomahi.

Persecutia impotriva cinstitorilor de icoane a inceput sub domnia lui Leon al III-lea Isaurul (717-740), originar din Syria, pe la anul 726. Aici se cuvine ca, inainte de a improsca cu noroi, sa vedem de ce anume s-a ajuns la o asemenea decizie. Acest imparat si-a propus sa realizeze o serie de reforme sociale, politice, legislative, administrative si religioase cu efecte benefice pentru stabilitatea Bizantului. Ori, tocmai edictul pe care-l propaga la 726 se inscrie in reforma religioasa a statului si putine persoane cunosc faptul ca un cutremur marin in zona Marii Egee a dus la decizia imperiala, bazileul considerand ca este un semn al maniei divine. A contat de asemenea pe sprijinul locuitorilor din themele (unitati administrativ teritoriale) asiatice, de confesiune monofizita, pentru a-si duce la indeplinire masura luata. El avea nevoie ca si inaintasii sai de siguranta limes-urilor rasaritene, acele granite invizibile ale imperiului si teoria aceasta a latinistului german Theodor Momsen poate fi aplicata cu succes in contextul de fata. Dorea foarte probabil sa impiedice o expansiune militara a Islamului si a cautat o cale diplomatica, desi a starnit revolta populara in Constantinopole. Incidentul poate fi rezumat astfel: cand slujitorii imperiali au incercat sa dea jos icoana facatoare de minuni a Mantuitorului Hristos care strajuia deasupra portii de arama a unei suburbii din metropola de la malurile Bosforului, cativa credinciosi au tras scara si au ucis pe cel urcat pe ea. Zelul popular l-a determinat pe Leon sa execute pe membrii grupului iconodul.

In ianuarie 730 are loc o intrunire la palat in cadrul careia senatorii si demnitarii curtii imperiale, precum si o parte din episcopi au acceptat propunerea imparatului de a inlatura icoanele. Se starneste o reactie confuza atunci cand Leon il destituie pe Gherman din functia de patriarh si il inlocuieste cu Anastasie, urmand fireste exilarea episcopilor iconoduli printre acestia numarandu-se Cuviosii Teofil (2 octombrie) si Atanasie Marturisitorul (22 februarie). In Apus Papa Grigorie al II-lea sau Episcopul romanilor ia atitudine impotriva deciziei imperiale iconoclaste. Totusi marele aparator al teologiei icoanei ramane fara indoiala ultimul Parinte al Bisericii, Sfantul Ioan Damaschin care scrie Trei tratate contra celor ce ataca sfintele icoane, motiv pentru care sinodul eretic de la Hieria din 754 il acopera cu o ploaie de anateme.

Despre Sinodul eretic de la Hieria si premizele Celui De-Al Saptelea Sobor Ecumenic

Spune Sfantul parintele nostru Ioan Damaschin ca:“Icoana este o asemanare, un model, o intiparitura a cuiva care arata in ea pe cel ce este infatisat in icoana” sau “Cinstirea icoanei se indreapta catre cel infatisat in icoana”. Am meditat mult la aceste citate in timp ce contemplam, impreuna cu cineva drag careia ii este dedicata rubrica, una dintre picturile zografilor anonimi de pe cupola naosului Catedralei Arhiepiscopale Sfantul Ioan cel Nou de la Suceava. Ori, tocmai poate aceasta contemplare, mi-a intarit convingerea despre necesitatea educationala a icoanei pentru cei care nu stiau sau inca poate nu stiu sa citeasca…Cea de-a doua perioada iconoclasta incepe sub imparatul Constantin al V-lea supranumit Copronim sau cel cu nume de gunoi, a carui domnie situata intre 740-775 este pusa sub stigmatul persecutiilor anti-iconodule si a sinodului eretic de la Hieria. In Palatul imperial de la Hieria, la nord de Calcedon, bazileul convoaca un sinod care in opinia lui era al VII-lea ecumenic, desfasurat intre 17 februarie-8 august 754, la care au luat parte peste 300 de episcopi prezidati de arhiepiscopul Teodosie al Efesului, deoarece scaunul patriarhal de Constantinopol era vacant. Orosurile acestui sinod condamnau definitiv cultul icoanelor, zugravirea, posesia si cinstirea lor. Pe de alta parte,in semn de protest, episcopul roman Stefan al II-lea face o procesiune mergand descult impreuna cu poporul, purtand in maini icoana facatoare de minuni a Mantuitorului cea “nefacuta de mana omeneasca” sau in greceste achiropiita. Masurile basileului sunt puse in practica cu strasnicie: picturile si mozaicurile bisericilor sunt acoperite cu scene laice, pomi, pasari, calugarii sunt obligati sa se casatoreasca, iar multi prefera martirajul pentru Hristos. Dar, iata ca o data cu urcarea pe tronul Bizantului a lui Constantin al VI-lea Porfirogenetul (780-797), vremuri bune se intrezaresc pentru Ortodoxie, caci, conducerea imperiului este luata de mama sa imparateasa Irina, o femeie evlavioasa care restabileste cinstirea icoanelor.

Un prim sinod local convocat de Irina revoca orosurile sinodului eretic de la Hieria, eliberandu-l din functie pe patriarhul iconoclast Paul, si este premergator Celui De-Al Saptelea Sobor Ecumenic ale carui lucrari se vor desfasura intre 24 septembrie-13 octombrie 787 la Niceea in provincia Bitinia din Asia Mica. Mai este cunoscut si sub numele de Sinodul al II-lea de la Niceea. La lucrarile sinodale au participat 367 de Parinti care au decis in unanimitate urmatoarele:

“…Hotaram cu toata precizia si grija ca, dupa cum se cinsteste chipul cinstitei si de viata facatoarei Cruci, tot asa sa se zugraveasca sfintele icoane in culori, mozaic si pe alta materie potrivita, in sfintele lui Dumnezeu biserici, pe vasele si vesmintele sfinte, pe ziduri si scanduri, in case si pe drumuri, atat icoana Domnului Dumnezeului si Mantuitorului nostru Iisus Hristos, a preacuratei Stapanei noastre Nascatoare de Dumnezeu, cat si icoanele ingerilor si ale tuturor sfintilor.” Orosul mai adauga ca:

“…cei ce le privesc se ridica cu mintea la amintirea si dorirea prototipurilor, deoarece cinstirea icoanei trece la prototipul ei, iar cel ce se inchina icoanei se inchina, prin ea, sfantului al carui chip este zugravit pe ea”

Acum tragem concluzia Sfantului Ioan Damaschin, ultimul mare Parinte al Bisericii:

“Cinstirea icoanei se reflecta asupra celui pe care il reprezinta” si “Cine cinsteste un chip cinstete pe acela pe care-l reprezinta. Rostul icoanei nu rezida in ea insasi, ci in aceea ca ea ni-l aminteste pe Hristos sau pe sfintii pe care-i reprezinta”

Amintirea ultimului Mare Sobor Ecumenic a toata lumea se comemoreaza de catre Marea Biserica Ortodoxa a Rasaritului in duminica a 21 dupa Rusalii. O neintelegere ivita intre imparateasa Irina si Carol cel Mare (768-814) datorita faptului ca acesta din urma nu a fost invitat la lucrarile sinodale, precum si traducerea defectuoasa a oros-ului a dus la o schisma politico-religioasa in sensul in care francii au adus acuze rasaritenilor ca adora icoanele, adorarea fiind rezervata numai lui Dumnezeu. Desigur ca aceste contradictii doctrinare se vor aplana in timp. A incetat oare prigoana iconoclasta dupa Cel De-Al Saptelea Sobor Ecumenic? Raspunsul il aflam sub domnia lui Leon al V-lea Armeanul “cel cu numele de fiara”, care reia persecutiile o data cu anul 814. Insusi obarsia numelui de familie ne spune ca apartinea populatiei microasiatice de confesiune monofizita. In contextul unui sinod local tinut la Constantinopol in anul 815 el va repune in vigoare deciziile Pseudosinodului de la Hieria din 754.

Un aparator infocat al icoanei este Sfantul Teodor Studitul. Numele de Studitul vine de la Manastirea Studion de la Constantinopol. El a declarat ca nu va avea odihna intru apararea icoanei chiar daca ar trebui sa-si foloseasca “pielea drept pergament si sangele in loc de cerneala.” Este exilat de imparat dar sfantul va continua sa indemne la cinstirea icoanei. Leon al V-lea este asasinat in altarul Bisericii Sfanta Sofia din Constantinopol sau Aghia Sofia in anul 820, locul sau fiind luat de Mihail al II-lea (820-829), un bazileu ceva mai moderat in represalii. Cultul icoanelor si buna oranduire a Ortodoxiei vor ajunge pe fagasul normal la 11 martie 843 in prima duminica a Postului Mare sub domnia imparatesei Teodora care organizeaza atunci o procesiune cu sfintele icoane si moaste insotite de cler si suita imperiala sprea a fi asezate la locul cuvenit in Biserica Sfanta Sofia pentru ca: “nu cumva sa cadem din nou in aceeasi ratacire” dupa cum ne spun Sinaxarele Triodului la duminica I din Postul Mare.
Aici eu ma retrag cu povestea mea si va astept la noi episoade de Historia Universalis, numai pe Altermedia Romania, in fiecare sambata.

(Sfarsit)

eXTReMe Tracker