Epoca Sinoadelor Ecumenice (II)

“Cred Intr-Unul Dumnezeu, Tatal Atotiitorul,
Facatorul cerului si al pamantului, vazutelor tuturor si nevazutelor.
Si întru Unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu,
Unul-Nascut, Care din Tatal S-a nascut, mai inainte de toti vecii.
Lumina din Lumina, Dumnezeu adevarat din Dumnezeu adevarat,
Nascut, nu facut, Cel de o fiinta cu Tatal, prin Care toate s-au facut.
Care pentru noi oamenii si pentru a noastra mantuire
S-a pogorât din ceruri
Si S-a întrupat de la Duhul Sfânt si din Maria Fecioara
Si S-a facut om.
Si S-a rastignit pentru noi în zilele lui Pilat din Pont,
Si a patimit si S-a îngropat.
Si a înviat a treia zi, dupa Scripturi.
Si S-a suit la ceruri si sade de-a dreapta Tatalui.
Si iarasi va sa vina cu slava, sa judece viii si mortii,
A carui Împaratie nu va avea sfârsit.
si întru Duhul Sfânt, Domnul de viata Facatorul,
Care din Tatal purcede,
Cela ce împreuna cu Tatal si cu Fiul Este închinat si slavit,
Care a grait prin prooroci.
Întru-una Sfânta Soborniceasca si apostoleasca Biserica,
Marturisesc un botez întru iertarea pacatelor,
Astept învierea mortilor si viata veacului ce va sa fie. Amin.”

Advertisements

Sinodul de la Niceea si Arianismul

Am auzit la toate duminicile de peste an si la sarbatorile mari imparatesti, Simbolul Credintei sau Niceo-Constantinopolitan, rostit de preot si de soborul credinciosilor, in timpul savarsirii Liturghiei Darurilor si, fireste, ne-am intrebat adeseori ce reprezinta? O rugaciune sau o formula prescurtata de marturisire a credintei? Despre aceste lucruri am sa va vorbesc in disertatia mea. Edictul de la Mediolanum din 313 acorda libertate deplina Crestinismului, tolerat la fel ca si celelalte religii si culte pagane din Imperiu. Inceteaza persecutiile anticrestine, sunt redeschise locasurile de cult sau basilicile, crestinii pot accede chiar in aparatul de stat, ocupand functii, Biserica triumfa si se parea ca nimic nu mai poate tulbura apele credintei celei drepte. Imparatul Constantin cel Mare, cel intru totul cu Apostolii, isi doreste o domnie linistita si este convins ca victoria de la Pons Milvius sau Podul Vulturului, asupra rivalului sau Maxentius, s-a datorat interventiei divine, prin aratarea semnului Sfintei Cruci, impreuna cu acele cuvinte memorabile: Prin acest semn vei invinge!
Imparatul avea drepturi depline, ca suveran, asupra supusilor din intreg Imperiul si putea decide soarta acestora, chiar in probleme de credinta, daca interese religioase si politice dictau acest lucru. Provinciile rasaritene, apropiate de capitala nou inaugurata pe malurile Bosforului, Constantinopole sau orasul lui Constantin, erau ferite de migratorii barbari, nu si de ostilitatea unor culte pagane, la adresa Crestinismului, lansandu-se in speculatii filozofice extrem de periculoase, denaturand sensul mantuirii omului.

Cand unii dintre invatatii elini au aderat la noua credinta, formal, s-au strecurat si primele crezuri gresite. Ereziile au fost de mai multe feluri. Unele antitrinitare, care negau una sau doua dintre persoanele Sfintei Treimi, micsorandu-le ca valoare sau facand doar o egalitate, alte eresuri negau Sfantul Duh, in cele din urma au venit si cele antihristologice, fie prin exagerarea omenitatii Mantuitorului Hristos, precum nestorianismul, fie prin exagerarea divinitatii Fiului lui Dumnezeu, precum monofizitii. Ereziile mari poarta numele intemeietorilor sau a acelora care au propagat invatatura sau crezul gresit, ca atare, sau sunt denumite dupa consubstantialitatea doctrinei in sine.

In mare, ereziile vechi, au aparut in comunitatea crestina iudaica primara, datorita incapacitatii grupului iudaizant de a se pastra in liniile sau coordonatele noii credinte, incercand sa pastreze concepte si obiceiuri preluate din Legea Veche si adoptate in cea Noua. Ma refer la tinerea Sabatului, la consumul jertfelor dupa ritualul de la Templu sau cel de la Sinagoga. Acestea s-au numit erezii iudeo-gnostice sau pe intelesul dumneavoastra, cunoasterea rationala a Legii Noi, prin intermediul celei Vechi. De aici si termenul de gnosis sau cunoastere. O astfel de erezie, amintita in Cartea Faptele Apostolilor, a fost cea a lui Simon Magul. Era de loc din Samaria si a primit noua religie prin Sfantul Apostol Filip. Pana atunci, se pare, ca prin puteri malefice, paranormale, am zice azi, atragea pe multi nestiutori prin magiile sale, de unde si supranumele sau, Magul. Vazand minunile dumnezeiesti ce se savarseau prin mainile si faptele Sfintilor Apostoli, acelasi Simon Magul a incercat sa “cumpere” puterea Duhului Sfant de la Sfantul Apostol Petru, fiind reprobat sau caterisit de comunitatea crestina primara din Samaria. De aici deriva si termenul de simonie sau cumpararea uneia sau a mai multor functii laice si ecclesiastice, fara ca persoana in cauza sa le merite cu adevarat. Au fost si alte erezii vechi, care insa nu au avut o durata mare in timp, disparand o data cu intemeietorii acestora sau au fost absorbite in altele noi. Ne retine atentia Marcionismul, al carei nume deriva de la Marcion, ereziarh stabilit la Roma, catre anul 140 d. Hr. Interesanta este doctrina lui, deoarece ea a fost perpetuata sub o alta forma de catre bogomili si cathari. Aceasta erezie pretindea existenta a doi dumnezei, unul al Vechiului Testament si celalalt al Noului Testament. Primul era imperfect si razbunator, al doilea Tatal lui Iisus Hristos, Rascumparatorul. Marcion si adeptii sai considerau materia rea in sine. Este condamnat in anul 144 d. Hr.

Iata deci, ca ereziile vechi dispar, dar nu definitiv, ci apar altele mai periculoase, cu efecte indelungate de aceasta data, care puneau in pericol chiar existenta Bisericii. Va voi vorbi in cele ce urmeaza despre erezia lui Arie (256-336). Cine era acesta? Un oarecare preot, originar din Libia de astazi, dar care se stabileste ulterior la Alexandria, in Egipt. Rob al interpretarii literare a unor pasaje scripturistice, la fel precum in ziua de astazi sectarii, Arie incepe sa-si propage invatatura sa, atragand multi aderenti si, cum vom vedea pe parcurs, chiar din randurile episcopilor, tulburand grav Biserica. De ce a avut credibilitate invatatura sa si cum s-a extins?

Arie, era discipolul lui Lucian de Antiohia, din scoala lui Origen (185-254), iar “dogma” sa era concretizata prin faptul ca cea de-a doua Persoana a Sfintei Treimi, Fiul, n-ar fi de aceeasi fire cu Tatal, fiind creat in timp, deci inferior Tatalui, dar diferit de celelalte creaturi. Ca sa-si raspandeasca aceste invataturi, fiind si foarte siret, Arie alcatuieste o lucrare, intitulata Thalia, scrisa “dupa felul cuvintelor muieresti”, asa cum avea s-o defineasca Sfantul Atanasie cel Mare. Lucrarea avea rolul de a raspandi mai repede si mai usor ideile sale eretice, acceptate si aparate chiar de Eusebiu, episcop de Nicomidia. In paralel, Arie calatoreste prin Palestina, in cautare de noi aderenti, insa actiunile sale sunt subminate, mai intai printr-un sinod local, tinut la Alexandria in 320 sau 321, fiind prezidat de insusi episcopul cetatii, Alexandru, praznuit si el in randurile sfintilor, pe 30 August.

Tulburarile produse de eresul arian, extinse in mai toate provinciile rasaritene ale Imperiului Roman, l-au determinat pe imparatul Constantin cel Mare (vezi fotografia alaturata) sa convoace o adunare a tuturor episcopilor din lumea romana, spre a se pronunta cu privire la dreapta credinta, motivat fiind de faptul ca se dorea pacea si prosperitatea tarii, nu dezbinarea, chiar daca aceasta era de ordin religios. In acelasi timp, imparatul dorea si o stabilire definitiva a sarbatoririi Sfintelor Pasti, fiind neintelegeri si cu privire la acest aspect. Sinodul s-a intrunit la Niceea, o localitate in Asia Mica, cu nume de invingator, de unde si termenul de nikossau cel care invinge, lucrarile sale fiind tinute intre 20 Mai-25 August 325. Pentru a ne face o imagine mai exacta despre numarul mare de participanti, somitati ecclesiatice, conform Traditiei, 318 Parinti, iata un citat semnificativ, extras din Viata Sfantului Pavel, arhiepiscopul Neocezareii Capadocciei:

“Unul isi arata mana taiata, altul, urechile, altul, nasul…isi aratau semnele lasate de loviturile cu vinele de bou sau cu ciomege, zdrobirile si arsurile de pe trupurile lor; pe care le-au indurat in chinurile pentru Hristos”

La lucrarile publice ale sinodului, urmand traditiile imperiale, de respect fata de suveran, insusi imparatul Constantin cel Mare este prezent, atat la sedinta de deschidere, cat si la cea de inchidere a Soborului de la Niceea, primul a toata lumea crestina. Iata ce consemneaza istoricul Sozomen:

“Eu, om fiind, nu mi se cade sa fac aceasta judecata, in care acuzatorii si acuzatii sunt episcopi…asadar, imitand milostivirea lui Dumnezeu, sa ne iertam unii pe altii, renuntand la acuzatii, sa ne impacam si sa examinam cele ale credintei, pentru care ne-am intrunit aici.”

Merita a fi trecuti in revista cativa mari sfinti ai Bisericii noastre, care au luat apararea dreptei credinte, fiind prezenti la lucrarile sinodale: Sfantul Mare Ierarh Nicolae, arhiepiscopul Mirei Lichiei, celebrat la 6 decembrie, anual, ale carui sfinte moaste se afla la Bari, in Italia, Sfantul Spiridon, Sfintii Eustatiu si Iacov, Marcel al Ancirei si binecunoscutul istoric Eusebiu al Caesareii Palestinei, cel care va scrie de altfel opera celebra, Vietile lui Constantin, despre care am mai facut aluzie intr-un articol precedent. Acesta din urma, il completeaza pe Sozomen, scriind ca: nici scitul nu lipsea din ceata, foarte probabil o aluzie la Episcopul Tomisului, cea mai veche eparhie a tarii noastre, desi istoricii rau voitori nu vor sa recunoasca un adevar, ca cel enuntat anterior. Spuneam ca episcopii romani, nu au fost prezenti la Sinoadele Ecumenice, din diferite motive, mai mult sau mai putin obiective, dar ca au trimis la lucrari delegati, cum a fost in cazul de fata cu Papa Silvestru al Romei, care din cauza varstei inaintate a delegat doi preoti, ca reprezentanti directi. Sedintele sinodale sau cumulul dezbaterilor de credinta au fost prezidate sau conduse de catre Episcopii Alexandru al Alexandriei si Eustatiu al Antiohiei.

Am fost intrebat, candva, cu ce am putea compara un Sinod Ecumenic? Are aceeasi valoare cu o sedinta extraordinara a Natiunilor Unite de astazi, ca sa va faceti o idee. Si, la fel cum deciziile ONU se aplica la nivel mondial, prin rezolutii, astfel si in cadrul unui Sinod Ecumenic, deciziile comune sau hotararile dogmatice, in elina oroi, se transmit tuturor bisericilor regionale. In acelasi timp, dupa modul de desfasurare, pare ca un proces, intr-o sala de judecata cu acuzati, Arie, in cazul acesta, si acuzatori, Sfintii Parinti. S-au facut antiteze intre ideile sale eretice si adevarul adeverit al Sfintei Scripturi, in paralel cu literatura teologica a vremii, precum scrierile Sfantului Ignatie al Antiohiei, Iustin Martirul, Tertulian, un mare apologet al Crestinismului, Clement Alexandrinul, Origen si altii.

Acum, ca sa nu ingreunam prea mult puterea de intelegere a cititorilor nostri, voi prezenta, in linii mari, principalele decizii sinodale, de unde rezulta si Crezul sau, daca vreti, Constitutia pe scurt a Marturisirii de Credinta, pe care-l auzim la Sfanta Biserica si pe care l-am redat in paragraf, la inceputul disertatiei noastre. S-a argumentat dumnezeirea celor trei Persoane ale Sfintei Treimi, Tatal, Fiul si Sfantul Duh. De asemenea ca Fiul S-a nascut din Tatal mai inainte de veci, deci nu in timp, ca o creatura, cum sustinea Arie si adeptii sai, de asemenea ca Fiul este Dumnezeu adevarat din Dumnezeu adevarat, nascut, nu facut si, ca este de o fiinta cu Tatal, prin care toate s-au facut. Foarte important, s-a afirmat in punctele Crezului cum ca Hristos este, prin Intrupare, si Om adevarat sau conform credintei din Crez: S-a Intrupat de la Duhul Sfant si din Maria Fecioara si S-a facut Om. Alte decizii importante, de aceasta data pe linie de cult si liturghie, au fost cele referitoare la sarbatoarea Pastilor si data acestora, care s-au hotarat a se celebra in intaia duminica dupa luna plina, care urmeaza Echinoctiului de primavara, cu mentiunea speciala ca ea sa nu coincida cu Pastele iudaic sau cu o saptamana mai tarziu, daca Pastele ar fi coincis cu cel evreiesc.

Ma aflu imaginar in antica cetate Niceea, azi localitatea Iznic, in Turcia de astazi (vezi foto) si incerc sa va dau raspunsul la intrebarea: a disparut definitiv arianismul dupa Primul Sinod Ecumenic? La sedinta de inchidere din 25 August 325, marele imparat Constantin a cerut celor prezenti sa pastreze unitatea dreptei credinte si sa evite pe cat posibil disputele doctrinare. Tot o data, a confirmat oficial hotararile sinodului, trimitand scrisori Bisericilor regionale din intreg Imperiul Roman, spre a fi respectate. Arie si doi sustinatori aderenti ai sai, Teonas si Secund, sunt condamnati si exilati in Iliric, in Yugoslavia de azi…Spre sfarsitul domniei, Constantin cel Mare ii permite lui Arie sa se intoarca in capitala Imperiului, Constantinopole, dar, aproape de Forul lui Constantin, cade de pe cal, traznit de mania divina si moare in acelasi an, 336, in chip groaznic. Erezia a fost perpetuata de aderentii sai, mai ales sub urmasii lui Constantin cel Mare , Constant(353-362) si Valens(364-378), botezati fiind arieni. Sfintii vor alege calea operelor de aur si a noului martiraj pentru Hristos. Eu ma opresc aici, asteptandu-va la un nou episod, sambata viitoare, numai pe Historia Universalis.

(Va urma)

Te-ar mai putea interesa...