Epoca Sinoadelor Ecumenice (I)

“Sa nu socotiti ca am venit sa stric Legea sau proorocii; n-am venit sa stric, ci sa implinesc.
Caci adevarat zic voua: Inainte de a trece cerul si pamantul, o iota sau o cirta din Lege nu va trece, pana ce se vor face toate.
Deci, cel ce va strica una din aceste porunci, foarte mici, si va invata asa pe oameni, foarte mic se va chema in imparatia cerurilor; iar cel ce va face si va invata, acesta mare se va chema in imparatia cerurilor.” – Matei, Cap. V, vers. 17-19

“Feriti-va de proorocii mincinosi, care vin la voi in haine de oi, iar pe dinauntru sunt lupi rapitori.
Dupa roadele lor ii veti cunoaste. Au doara culeg oamenii struguri din spini sau smochine din maracini?
Asa ca orice pom bun face roade bune, iar pomul rau face roade rele.
Nu poate pom bun sa faca roade rele, nici pom rau sa faca roade bune.
Iar orice pom care nu face roada buna se taie si se arunca in foc.
De aceea, dupa roadele lor ii veti cunoaste.” – Matei, Cap. VII, vers.15-20

In loc de Introducere

Fiecaruia dintre noi ii place sa admire pomii si florile dintr-o gradina oarecare, al caror colorit incanta ochii si desigur ca si-ar dori la un moment dat sa aiba si el ceva asemanator pe langa casa sa. Merge la un gradinar si acesta ii da sfaturi, dar, il avertizeaza ca anumite plante cu un colorit peste masura de frumos, la exterior, otravesc pamantul si, la un moment dat, pot pagubi gradina aceea edenica, care ii aduce aminte de Raiul pierdut prin neascultarea fata de Dumnezeu a protoparintilor neamului omenesc, Adam si Eva. Curios, omul nostru se intereseaza mai intai care sunt acele plante pagubitoare, apoi cum sa le inlature, pentru ca gradina lui sa straluceasca si, acelasi gradinar ii recomanda ce masuri ameliorative sa ia: plivirea buruienilor, ingrasarea constanta a pamantului, spre intarirea sa. Medicamentatia amara, o indulcesti cu miere si ea devine placuta.Cand vrei sa explici o problema de interes general, pornesti de la un joc de cuvinte, de la simplu la complex si apoi construiesti problema in sine. Pe principiul acesta am initiat rubrica noastra. Dumnezeu a dat omului cateva daruri: vorbirea sanatoasa si exprimarea in scris si astfel ne-am raspandit gandurile. De ce acest articol? Pentru ca in ultima vreme se vehiculeaza tot mai mult termenul sau notiunea de ecumenism, dar fara sa fie aprofundat suficient. In egala masura, unii asa zisi “invatati” sau cititi, considera ca Biserica isi pastreaza invataturile sale intr-un spatiu inchis, destinat fie clerului, ca pregatire profesionala, fie acelor oameni care sunt ceva mai apropiati fata de acestia. Nimic mai neadevarat. In Biserica Ortodoxa, foarte multe notiuni fundamentale de credinta si termenii care le insotesc cumulativ, sunt din greaca veche sau elina, in timp ce in Biserica Romano-Catolica, acestia sunt de provenienta latina. Ori, ca sa intelegeti mai usor disertatia mea saptamanala, voi porni tocmai cu lexiconul sau dictionarul. Textele Nou Testamentare ale Bibliei, alaturi de traducerea din ebraica in greaca a Vechiului Testament, au circulat in elina veche, la fel ca si scrierile filozofilor pagani si operele Sfintilor Parinti. Tot in elina veche se slujeste azi, prin traditie, in Biserica Ortodoxa Greaca. Greaca noua este limba oficiala, literara, comuna, a Republicii Elene. Alfabetul grecesc l-a dat pe cel slavon, al fratilor Chiril si Metodiu, cei care au adus invatatura de carte la neamurile slave. Iata de ce, elina se studiaza in seminariile teologice ortodoxe si in cadrul institutiilor superioare de profil, de asemenea in anumite licee cu profil filologic din tara. Alaturi de latina, elina este situata in categoria limbilor clasice sau vechi. Unii filologi le-au numit moarte, in sensul ca in societatile europene de astazi, ele nu se folosesc ca limbi uzuale, de comunicare, ci, intr-un cadru restrans, al specialistilor dintr-un anumit domeniu: teologie, arheologie, istorie veche, paleografie.

Ce inseamna Sinod? Sinodos, reprezinta, intr-o traducere libera, comuna, cale impreuna de urmat sau acelasi drum. In intelesul contextului disertatiei noastre, Sinodul reprezinta cumulul sau totalitatea deciziilor luate de catre adunarea episcopilor din intreg Imperiul Roman, la un moment dat, si insusirea acestora de catre toate comunitatile si bisericile crestine regionale, intru apararea dreptei credinte in fata atacurilor din partea ereticilor. In ceea ce priveste ecumenos, acesta defineste universalul, lumea locuita, cunoscuta de atunci. Intr-un inteles geografic, grecii utilizau oecumena sau spatii comune, tinand cont de aria mare a expansiunii teritoriale grecesti, diferita net de ceea ce intelegem astazi prin Republica Elena, ca entitate politico-geografica.

Cum este corect: Sinod Ecumenic sau Conciliu Ecumenic?Pana la marea si nedorita Schisma de la 16 iulie 1054, Biserica Romano-Catolica a recunoscut hotararile dogmatice ale celor 7 Sinoade Ecumenice, cu specificarea ca la lucrarile lor episcopii sau papii de la Roma nu au participat in mod direct, ci, prin trimisii acestora, ca legati, deci indirect. Tot Biserica Apusului initiaza Conciliile sau adunari episcopale locale, regionale, dar ale caror decizii nu s-au rasfrant si in Rasarit, Sinoadele Ecumenice ramanand sapte la numar, in continuare. Conciliile initiate de Biserica Romano Catolica aveau ca obiective: stavilirea unor erezii locale si combaterea lor, incercari de reconciliere si de uniatie cu Marea Biserica Ortodoxa, atragerea catre catolicism a unor popoare si state din Rasarit, cu precadere in Evul Mediu, combaterea Reformei, modalitati de initiere a unor cruciade tarzii antiotomane. Nu aveau un caracter dogmatic, de autoritate canonica, disciplinara. Biserica Romano-Catolica a urcat numarul lor la 21, asupra carora vom reveni. In orice caz, din cele mentionate mai sus, nu s-a cautat, subversiv, ca in ziua de astazi si in vremurile tulburi pe care le traim, sa se aplice ecumenismul in sensul unirii tuturor religiilor, caci, dupa ecumenistii din zilele noastre, fiecare religie, cult sau forma de manifestare, ar duce prin universalism la acelasi Dumnezeu, doctrine total gresite. De ce? Pentru ca exista o singura Invatatura, o singura Lege, un singur Dumnezeu, un singur Mantuitor si o singura Sfanta Traditie, deci nu mai multi dumnezei sau mai multe invataturi. Iata asadar si intelesul primei noastre pericope evanghelice din Matei.

De ce si cand s-au convocat Sinoadele Ecumenice? Inca de pe vremea propovaduirii Adevarului Vesnic, Mantuitorul Hristos ii atentioneaza pe ucenici si pe contemporanii Sai, ca vor veni vremuri tulburi, de dezbinare, de denaturare a Adevarului, ca se vor ridica hristosi si proroci mincinosi in stare sa clatine si pe cei foarte credinciosi. Si, precum in gradina frumoasa de la inceputul dizertatiei noastre, unde alaturi de pomii minunati la privire, cu rod bun, se afla si alte plante aparent frumoase pe dinafara, astfel si in cadrul Bisericii lui Hristos, intemeiata aici, pe pamant, ca un ogor al credintei, ca o gradina a desavarsirii, au inceput sa apara, inca din primele veacuri ale crestinismului, plante ucigatoare sau invataturi gresite, menite sa denatureze adevarata credinta a omului, sa-l intoarca, cu alte cuvinte, de la calea cea dreapta. Acestea s-au numit erezii, iar cei care le-au propagat au fost ereziarhii. Incercand oamenii sa-si explice pe cale rationala cele mai presus de intelegerea omeneasca sau de legile firii, ereziarhii au cazut in extrema speculatiilor periculoase, separandu-se total de invatatura apostolica si a Bisericii. Este si motivul pentru care s-au convocat cele 7 Sinoade Ecumenice in Antichitatea Tarzie, toate tinute fiind in Imperiul Roman de Rasarit, intre anii 325-787.

De ce in Rasarit? Mutarea centrului de greutate de la Roma la Bizant, inca de pe vremea lui Constantin cel Mare, a determinat si concentrarea raspunderii Bisericii aici, la Constantinopol. Pe de alta parte, existenta unor renumite scoli filosofice eline, pagane, au dus, fireste, la propagarea si expansiunea ereziilor, stiut fiind faptul ca multi aderenti la invatatura crestina, din paturile inalte ale societatii romane, erau initiati in invatatura pagana a timpului pe care doreau s-o implementeze si in structurile ecclesiastice. Un credincios oarecare, care va aprofunda din curiozitate ereziile, fara sa aiba neaparat pregatirea teologica de specialitate, isi va da seama ca fiecare erezie in parte are ceva din sistemele filosofice pagane, clasice sau tarzii. Cateva caracteristici esentiale definesc Sinodul Ecumenic:

1. Este intrunit la porunca imparateasca, a basileului, titulatura sa oficiala, bizantina
2. Se abordeaza doar subiecte legate de credinta
3. Dogmele si dispozitiile finale, care vor fi comunicate patriarhatelor locale, trebuie sa nu contrazica dumnezeiestile Scripturi sau precedentele sinoade ecumenice
4. Punctul cel mai important este ca sinodul sau soborul, intelegandu-se aici adunarea tuturor episcopilor din Imperiu, sa incuviinteze si sa primeasca hotararile si canoanele date in cadrul sesiunii de lucrari, fie prin prezenta personala a ierarhilor locului, iar daca unul dintre ei nu se poate deplasa la fata locului, sa trimita imputerniciti sau delegati, iar in lipsa acestora sa fie anuntati prin scrisori.

Vedem bine ca Sinodul Ecumenic nu dezbate decat probleme de credinta, nu de unire a confesiunilor, nu de amestec sau de amalgam interconfesional, cum se tinde in ziua de azi. Sinoadele Ecumenice cuprind epoca de afirmare patristica, a operelor Sfintilor Parinti, fara de care cadem cu usurinta in plasa falsului ecumenism. Acum nu vreau sa va mai plictisesc cu dezbaterea mea, lasandu-va sa meditati doar asupra urmatorului text:

“De se va întreba cineva, daca trebuie ca poticnirea sa vina, cum fugi de ea? Raspunsul este acesta: chiar daca poticnirea va fi sa vina, sa nu cadem cu orice chip. Asemeni un doctor poate zice: “E nevoie ca cutare boala sa vina, dar nu ca sa-si aduca numaidecât moartea, daca vom fi cu bagare de seama”.
Când Dumnezeu glasuieste despre “trebuinta” nu intelege, astfel glasuind, sa ne rapeasca neatârnarea lucrarii noastre, nici slobozenia hotarârilor noastre, cum nici a supune viata omeneasca unei constrângeri dinafara. El numai prezice ceea ce nu se poate sa nu vina; ceea ce, cu alte cuvinte, a aratat Luca, atunci când a zis: “Nu se poate ca scandalul sa nu vina…” Nu prezicerea lui Dumnezeu îl aduce, departe de noi acest gând, – nu pentru ca mai dinainte le-a vestit, ele vin, ci el le-a vestit pentru ca nu se putea sa nu vina.”
Daca oamenii care pricinuiesc aceste scandaluri n-ar fi avut voia raului, ele n-ar fi venit – si daca n-ar fi trebuit sa se petreaca, n-ar fi fost vestite. (…)
-Voia libera si stiinta mai dinainte a lui Dumnezeu, Sfantul Ioan Gura de Aur

(Va urma)