Doua povesti despre demnitate

Ziua Sfântului Nicolae arhiepiscopul Mirei Lichiei, 6 decembrie reprezintă o bucurie, cu precădere pentru cei mici, dar şi pentru adulţii cu sufletul de copil. Numai că în anul 1991, acea zi a fost una de plânset şi mare jale pentru oraşul-port croat Dubrovnik de la Marea Adriatică, cândva Republica Raguzza, o mare putere maritimă a bătrânului continent. Pe fondul destrămării colosului iugoslav, Armata Populară Sârbă a asediat fără milă turisticul port Dubrovnik, ucigând în acea sfântă zi 19 oameni, iar peste 2.000 de obuze de mortiere trase din ordinul lui Slobodan Miloşevic au distrus şi incendiat clădiri de patrimoniu UNESCO ale vechilor raguzzani.
Niciunui croat „raguzzan” nu i-a mai tihnit acea zi memorabilă care a rămas definitiv înscrisă cu sânge rece în istoria Croaţiei, azi stat membru UE. La un capăt al oraşului, încântate de „victoria” asupra civililor nevinovaţi cătanele sârbeşti cântau un cântec, al cărui viers suna premonitoriu: „Săriţi, să aruncăm în aer Europa!”. Ceea ce au şi reuşit s-o facă, cu succes, până în 1999.

Danezii sunt şi ei urmaşii vikingilor, constituindu-şi un regat de sine stătător în Peninsula Iutlanda (sau Ţara iuţilor) către anul 900 d.Hr. sub conducerea lui Gorm cel Bătrân. Se pare că este cel mai vechi regat de sine stătător al bătrânului continent, dar şi primul stat al Europei medievale care a folosit primul drapel naţional numit Dannebrog, cu o cruce albă pe fundal roşu, aşa după cum îl recunoaştem cu toţii. Care este însă originea acestuia şi de când a fost utilizat ca simbol naţional al Regatului Danemarcei? Adeseori într-o legendă avem ascuns un adânc adevăr. Drapelul de luptă se pare că a fost introdus de împăratul Constantin cel Mare, la puţin timp după Bătălia de la Pons Milvius. În ceea ce priveşte Dannebrog-ul se pare că acesta are o origine la fel de „divină” ca şi celebra Bătălie de la Lindanise (azi Tallinn, capitala Estoniei) din 15 iunie 1219, subînscrisă Cruciadelor Nordice în care regii danezi, binecuvântaţi de Suveranul Pontif, au fost pe deplin implicaţi, ei trebuind să convertească forţat la catolicism populaţiile baltice, încă păgâne. În timpul acelei bătălii, soldaţii regelui Valdemar al II-lea au primit un steag „căzut din cer” pe care l-au adoptat la scurt timp ca stindard de luptă. Însuşi regele, spune legenda, văzându-şi trupele încercuite de estonieni, s-a retras pe un deal din apropiere rugându-se pentru victorie când, din cer, i-a căzut la picioare un steag roşu cu o cruce albă. Atunci, Valdemar al II-lea l-a ridicat în faţa soldaţilor, mobilizându-i spre victorie. Apoi, mai târziu, şi celelalte state nordice au adoptat modelul stindardului danez, dar diferind culorile.

You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed.Both comments and pings are currently closed.

Comments are closed.