Doua misterioase muzee in aer liber – Nara si Tikal

Vorbim astăzi despre miracolul japonez şi despre o ţară de la Soare răsare care l-a făcut posibil. Acesta s-a datorat uimitorului dar al niponilor de a învăţa de la străini şi de a adapta tradiţiile altor culturi. Cu mult înaintea sosirii europenilor, chinezii au trimis în Ţara Soarelui Răsare călugări care au adus Budhismul, noua religie devenind apanajul curţii imperiale, alături de mai vechea religie autohtonă Shintoismul sau „Calea Zeilor”. Tot de la chinezi, niponii preiau scrierea şi multe particularităţi de civilizaţie. În străvechea capitală imperială Nara impactul chinezilor a lăsat amprente adânci. Printre clădirile notabile ale oraşului chinez din inima Japoniei se află Shosoin-ul, cunoscut şi atestat ca fiind cel mai vechi muzeu din lume, construit în anul 756 de văduva împăratului Shomu (724-749 d.Hr.).
Peste 3.000 de preţioase exponate oferă vizitatorului o imagine amplă a vieţii curţii imperiale de secol VIII. Shosoin-ul cuprinde manuscrise sacre, scrieri ştiinţifice, brocarturi, mătăsuri, mobilă intarsiată, instrumente muzicale, toate de factură niponă ca şi daruri ale unor solii din afară oferite împăraţilor de la Nara, cu alte cuvinte tot ce se află într-un muzeu care se respectă. Pereţii muzeului au fost iniţial construiţi din bucăţi de lemn secţionate transversal şi suprapuse orizontal, fapt ce permitea scurgerea pluviometrică, absorbind umiditatea şi, totodată prin procesul de contractare permitea o foarte bună ventilaţie atunci când aerul era uscat. Iată deci o minune inginerească de acum 13 secole care merită a fi vizitată, Shosoin-ul gazduind şi exponate aduse în dar din citadela Bizanţului sau din străvechea împărăţie a perşilor.

Nordul Guatemalei este un tărâm inospitalier, desprins parcă din basmele cele de demult. Pentru biologi, jungla reprezintă încă o comoară de explorat. Însă în 1848, un grup de exploratori şi arheologi care lucrau pentru guvernatorul provinciei Peten a făcut o descoperire, dând la iveală, sufocată de pădurea tropicală, capitala mayaşilor, oraşul Tikal. De la Tikal influenţele mayaşe s-au resimţit pe o suprafaţă de 650 km de la est la vestşi pe o lungime de 17.000 km de la nord la sud, adică Caraibe, Mexic şi Honduras. În concepţiile lor religioase credeau cu tărie că strămoşii lor au fost zămisliţi de zei din zeamă de porumb, o plantă pe care au cultivat-o cu succes şi pe care, ulterior, după Epoca Marilor Descoperiri Geografice europenii au importat-o pe bătrânul continent. La mayaşi, porumbul era o plantă sacră. Buni astronomi şi matematicieni deopotrivă, mayaşii au inventat noţiunea de zero cu multe secole înainte ca ea să ajungă în Europa prin filieră indiană. Calendarul lor a stârnit în mintea unor naivi ideea unui apropiat sfârşit al lumii şi a unor teorii conspiraţioniste. Matematicienii maya socoteau scurgerea anilor în multipli de 20. Aşadar, fiecare an numit tun era împărţit în 18 luni de câte 20 de zile fiecare, plus alte „zile nenorocoase”. La rândul lor anii erau grupaţi în kutun sau perioade de 20 de ani fiecare, apoi în baktun, adică 400 de ani şi perioada cea mare, alautun, adică una geologică care număra 63 milioane de ani. Lumea cu siguranţă se va sfârşi, dar nu conform calculelor mayaşe asupra cărora vom reveni.

You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed.Both comments and pings are currently closed.

Comments are closed.