Doua lumi disparute: Dinozaurii si Neanderthalienii

Cu 65 de milioane de ani în urmă, un punct albastru sferoid, al treilea de la Soare părea neajutorat în vidul rece cosmic. Şi totuşi, apropiindu-ne de acel punct, cu ochiul minţii azi, zărim o planetă plină de viaţă, o viaţă net diferită de formele evolutive din prezent. Totul în Cretacic era o lagună de verdeaţă şi un climat cald uniform, continentele fiind aproape unite, iar calotele glaciare aproape că nu existau la poli.
Într-un ostrov cald şi umed din zona de azi numită North-West Pacific câteva specii de reptile uriaşe, carnivore şi ierbivore, dinozaurii îşi disputau teritoriile, regele lor fiind uriaşul T-Rex. Dar, într-o zi, ei observă speriaţi, pe cer, o lumină de zece ori mai strălucitoare ca a soarelui. Ce era oare? Cu numai 100 de milioane de ani în urmă un asteroid cu diametrul de 10 km. porni o goană spaţială cu 330.000 km./oră.

Atras de gravitaţia planetei albastre „bolovanul stelar” îşi dublează viteza la 771.000 km./oră şi loveşte Pământul în plin cu forţa şi echivalentul a 60.000 de bombe atomice aruncate de Aviaţia americană asupra oraşelor Hiroşhima şi Naghasaki. Planeta fierbe şi uriaşele reptile terane dispar absorbite şi încremenite în timpul geologic. Zona impactului: Golful Mexic, craterul Chicxulub. Un specialist român, stabilit în Colorado, Daniel Durda, împreună cu ai săi colegi, la începutul anilor 90 ai secolului trecut dau verdictul zis mai sus.
Cu puţin timp înainte ca Charles Darwin să-şi expună teoria evoluţionistă, o altă descoperire avea să zguduie din temelii omenirea. Într-o zi caniculară de august 1856 doi pietrari germani care dinamitau o carieră de calcar din Valea Neander de lângă Dusseldorf descoperă uimiţi intrarea într-o peşteră de mici dimensiuni. Când unul dintre ei, ceva mai cu iniţiativă intră şi răscoleşte prin molozul exploziei găseşte calota superioară a unui craniu cu o arcadă foarte proeminentă. Muncitorii în neştiinţa lor au crezut că e vreun urs de peşteră, iar dirigintele de şantier i-a predat oasele lui Johann C. Fuhlrott, un localnic pasionat de antropologie. El a fost primul, de fapt, care a emis ipoteza parţial valabilă şi în prezent că oasele aparţin unui „reprezentant foarte vechi al rasei umane”. Dezbateri ştiinţifice îndelungate au stabilit ulterior faptul că Omul de Neanderthal a fost o specie de hominizi care a trăit în Era Glaciară într-o perioadă cuprinsă între 200.000-30.000 î.Hr. ocupând o parte din Emisfera Nordică. Comunităţile trăiau în peşteri şi vânau animale gigant azi dispărute, precum mamutul sau elefantul lânos. Mult mai ingenios, Homo Sapiens în expansiunea sa euro-asiatică a căsăpit, din păcate, specia neanderthalienilor. Foarte probabil, în Neandher, la gura peşterii cu pricina a avut loc o astfel de confruntare dramatică între un hominid şi un om, probabil din cauza vânatului şi a teritoriului mult râvnit de Homo Sapiens.

eXTReMe Tracker