Două bătălii indecise: Bătălia Iutlandei şi dezastrul „ideologic” de la Turtucaia

În toiul Marelui Război, când ordinea mondială a fost cu desăvârşire răsturnată, când vechile valori morale seculare se prăbuşeau în tranşee lungi de mii de kilometri, pe ape şi în aer, în fierbintele an 1916, al doilea de la cataclism, în largul Pen. Iutlanda (Danemarca de azi) în apele cele mai mereu reci ale Mării Nordului, flota britanică şi cea a Germaniei kaiserului Wilhelm al II-lea aveau să se înfrunte indecis, din păcate. Combatanţii au aruncat în luptă două escadre de crucişătoare, comandate de doi celebri amirali David Bearry de partea engleză şi Franz von Hipper de cea germană. Pe timp de zi, eficacitatea crucişătoarelor germane a pus în impas mica flotă a Majestăţii Sale George al V-lea, care a fost nevoită să se alăture Marii Flote Britanice, comandate de John Hellicoe. Rezultatul confruntării navale: 14 nave pierdute de britanici şi doar 11 de nemţi. Cu toate acestea, flota britanică net superioară celei germane a deţinut supremaţia în Marea Nordului.

În acelaşi fatidic an 1916, la fruntariile dinspre Răsărit ale bătrânului continent, micul Regat al României era presat de ambele tabere beligerante să „adere” la conflictul devenit mondial. De Sfânta Marie Mare, bravii ostaşi români se avântă în Războiul pentru reîntregirea naţională. Dar, la zece zile de la începerea ostilităţilor, în dreptul Olteniţei, la Turtucaia incapacitatea „fanfaronică” a gen. C. Teodorescu şi Aslan faţă în faţă cu armatele germano-bulgare strunite cu mână de fier de temutul general August von Mackenzen, a costat Armata Română vieţi nevinovate. Cifrele dezastrului spun totul: inamicii au capturat de la români 100 de tunuri, 62 de mitraliere, 480 de ofiţeri şi 28.000 de prizonieri! Aceste două adevăruri de front adeveresc zicala: „Nimeni nu câştigă dintre combatanţi, toată lumea pierde….”