Doi revoluţionari şi ghinioanele lor: Georges Danton şi Giani Ruset

Îi plăcea adeseori să se laude cum că prin meritele lui, Georges Jacques Danton (1759-1794), i se datorează răsturnarea monarhiei franceze în Sângeroasa Revoluţie de la 1789 şi tot el a dat şi soluţia finală: ghilotinarea regelui Ludovic al XVI-lea. A fost un republican convins şi un avocat notoriu, preferatul păturilor sociale de jos, în speţă a celor numiţi sanculottes sau muncitorii ce trudeau din greu în Epoca Industrială. Acţiunile lui publice manifestate prin discursuri i-au pus în primejdie viaţa, nevoit fiind să părăsească Franţa la 1791, iar când a revenit la puţină vreme din exil a devenit ministru de justiţie. Când armatele contrarevoluţionare ale Austriei şi Prusiei au invadat Franţa în 1792, el a ridicat moralul compatrioţilor săi, ceea ce l-a propulsat ca membru în Comitetul Salvării Publice sau primul Guvern revoluţionar.
Eminamente a condus acest Guvern de tranziţie timp de trei luni, însă când fenomenul Terorii a luat amploare, a păşit la rându-i pe urmele regelui său, fiind decapitat prin ghilotinare, ca inamic al regimului revoluţionar, la 1794, din ordinul colegului său de breaslă, avocatul din Arras, Maximilien Robespierre. Danton a rămas în istorie ca o altă victimă a sângeroasei Revoluţii Franceze, izbucnită la 14 iulie 1789 şi care nu a dus la nici o finalitate pozitivă, iniţiatorii „revoluţiei” regretând pasul din acea vară. În Răsăritul cel valah, ecourile Căderii Bastiliei nu s-au lăsat mult aşteptate. Se sui pe tronul Ţării Româneşti şi mai apoi al Moldovei, un anume Manole Giani-Ruset (1788-1789), născut, ca şi Antihrist, dintr-o femeie uşuratică, Eufrosina Rosetti şi un popă căzut de la credinţă, un anume Giani, în rău pestilenţialul famat cartier Fanar din Constantinopole. Datorită abilelor sale manevre pe lângă Înalta Poartă, ocupă funcţii importante în ierarhia fanariotă din cele două Valahii, precum serdar, spătar ori postelnic şi nu în ultimul rând capuchehaie. Abil ca şi Antihrist, probabil un neam al său, apără Oltenia pe timpul Războiului Ruso-Turc din 1770 şi ajunge domn al Ţării Româneşti cu sprijin nemijlocit turcesc domnind în cetatea banilor de la Craiova. Chiar episcopul de Buzău îl cheamă să asigure ordinea şi liniştea în ţară, iar pentru ataşamentul său, Înalta Poartă îl mirunge domn şi în Moldova, ca s-o apere de austrieci ş ruşi, la 1788, însă ceva îl determină să abandoneze tronul moldav şi să fugă la ruşi, care îi va oferi domnului o pensie viageră şi un binemeritat refugiu în staţiunea Herson, unde va şi muri un an mai târziu la 1789, chiar de Căderea Bastiliei.

Advertisements

Te-ar mai putea interesa...