Doi principi suverani de tip modern în Evul Mediu: Filip al III-lea de Burgundia şi Vladislav al II-lea

Probabil că memoria istorică l-a eternizat „cel Bun” prin prisma de protector al artelor frumoase, în vremea domniei sale, el, Filip al III-lea duce de Burgundia (1396-1467), protejându-i la curtea sa cu onorurile cuvenite pe marii pictori Roger van de Weyden şi Jan van Eyck. În realitate însă, era un jucător politic destul de periculos la două extreme, înclinând balanţa politică când spre Anglia, când spre Franţa, două rivale de temut în lungul Război al celor 100 de ani şi asta spre a-şi proteja patria lui ameninţată de ambele puteri. dukeA devenit în scurt timp şi un colecţionar de teritorii, alipindu-şi prin cuceriri ţinuturile Olandei, Zeelandei, Namurului şi Luxemburgului, prefigurându-se la orizont ceea ce definim azi prin Ţările de Jos, el fiind de facto creatorul acestora. În mod cert ar fi fost mândru, dacă ar mai fi trăit câteva sute de ani, să-şi vadă visul realizat în Benelux. A numit în jocul succesiunii la tronul francez, doi regi, un englez, în persoana lui Henric al V-lea, prin Tratatul de la Troyes şi un francez, pe care-l va recunoaşte în persoana lui Carol al VII-lea, intrând astfel în istorie şi ca un numitor de regi. Întru aceeaşi vreme, o altă luptă se ducea la toate fruntariile Ţării Româneşti, în toate cele patru vânturi, contra Semilunii şi nu numai.

Advertisements

În intersectarea de teritorii şi destine, se urcă pe tronul Valahiei, un domn, Vladislav al II-lea, o dată între 1447-1448, a doua ceva mai lungă perioadă ca domnie, 1448-1456. Nu avea deloc încredere în vecini şi prieteni, preferând o politică personală precum cea a burgundului. Deşi intuia un pericol din partea aliatului său tradiţional Iancu de Hunedoara, care cam râvnea la tronul Basarabilor, i-a fost alături în campaniile sale, reuşind performanţa, în schimbul unui tribut plătit Înaltei Porţi, ca Muntenia să fie integră teritorial, Vladislav introducând-o în circuitul politic al momentului. Tot el a ridicat ţara la un nivel economic de invidiat pentru acele vremuri destul de tulburi, dând şi un cod de legi numit „Zaconicul de la Târgovişte”. Deşi a întâmpinat câteva piedici din partea lui Iancu de Hunedoara, a rămas în bune relaţii cu ai săi vecini din nord, trecând astfel în cărţile de istorie ca un vrednic os de Basarab, nemuritor în timp.

Te-ar mai putea interesa...