Doi pentru un Stat: Eduard I şi Negru Vodă

Pe piatra sa tomboidală este inscripţionat un mesaj funerar şi un blestem, venit aievea parcă din lumea de dincolo: „Eduardus Primus Scotorum Malleus hic est. Pactum serva” sau „Aici zace Eduard întâiul, sfărâmătorul scoţienilor. Păstrează-ţi legământul.”

Advertisements

neguraCare Eduard? Ce fel de legământ? Evident că Eduard I (1239-1307), rege al Angliei, fiul cel mare al lui Henric al III-lea şi urâtorul de moarte al scoţienilor, vecinii munteni din nord. Reformele sale administrative şi legale, inclusiv crearea Camerei Comunelor, în vremea sa, între 1275-1290, i-au făcut pe contemporanii săi să-l supranumească un „Iustinian al Angliei”. Numai că arbitrajul în chestiunea scoţiană a succesiunii la tron l-a costat un eşec lamentabil, crezând în prietenia scoţienilor spre a-i aduce sub ascultarea engleză. Ungându-l ca rege al scoţilor pe John Balliol, spera să unească Scoţia la Anglia, precum făcuse cu Ţara Galilor, numai că Balliol şi-a trădat stăpânul ce-i întinse mâna. „A făcut smintitul nebunia asta? Dacă nu vine la mine, vom merge noi la el!”-exclamă regele care se şi ţinu de cuvânt, stârnind multe războaie în muntoasa Scoţie, fără succesul scontat însă. Robert Bruce deveni rege al Scoţiei şi Eduard plecă cu coada între picioare, blestemând muntenii din nord, murind bătrân şi infirm.

Reuşi să-i umilească totuşi pe scoţieni, căci, luând cu sine piatra sacră de la Scone, unde se încoronau regii lor o încrustă în jilţul de încoronare al regilor englezi până azi, spre pomenire. Tot întru acea vreme, trăia în Ţara Făgăraşului, înspre munte, un domn de viţă nobilă, Radu, zis Negru Vodă (1290-1310). Probabil că era la fel de carismatic precum oarecând Balliol al scoţienilor. Unii i-au contestat existenţa chiar ca persoană, însă noi ştim cert că a fost, căci nu pot a ne minţi cronicile munteneşti veridice. Către 1290, după alţi cercetători avizaţi mai înainte, Negru Vodă îşi luă casa şi familia şi se strămută la Sud de Munţii cei mari, unde-şi întemeie o ţară, ce va deveni curând Muntenia. Această mişcare strategică descrisă de cronicari se numeşte Descălecat. Probabil că a avut motive serioase să o facă, părăsindu-şi ordonat şi organizat ţinuturile transilvane, la fel cum odinioară Moise ieşi din Egipet cu ai săi fraţi iudei. Vodă se strămută cu neamuri multe, ba şi cu străini aduşi, mai mult ca sigur saşi.

În Balada Meşterului Manole, voievodul nostru îl influenţează pe personaj să înfăptuiască o crimă cu premeditare. Biserica se ridică totuşi. O puteţi vedea la Câmpulung Muscel, pe Argeş în Jos, a sa capitală. Foarte probabil, jupâniţa Ana, soţia lui Manole se odihneşte în zid la verticală aşteptându-şi Învierea cea de obşte. Negru Vodă întemeie un stat, Ţara Românească, un nou nume de familie, Negru, o capitală, iar urmaşii săi îi vor consolida opera statală. Astfel, la fel ca şi Dragoş din Maramureş, Radu Negru Vodă intră definitiv în conştiinţa românească ca un vrednic Descălecător de Ţară.

Te-ar mai putea interesa...