Doi naivi întru ale politicii: Marie Antoinette şi Grigore Calimachi

Gurile rele ale istoriografiei spun că regina a fost urâtă de poporul de rând, în realitate însă lucrurile au stat cu totul inversate. Soţia lui Ludovic al XVI-lea, Maria Antoaneta sau Marie Antoinette (1755-1793) părăsi definitiv Austria-i natală la numai 14 ani, pentru a se căsători cu al său consort Ludovic. A îndrăgit ţara adoptivă Franţa, dar era total străină de politicile externe şi interne ale statului şi avea prea multă încredere în favoriţii extravagantei Curţi franceze de la Versailles. V-aţi închipuit vreodată că regina francezilor nu a văzut nici o dată marea? Şi totuşi, de ce a decăzut în faţa supuşilor săi? Era vioaie, frumoasă, inocentă şi, poate prea naivă pentru timpul său, motiv pentru care Curtea coruptă o privea ca pe o Lady Di a epocii. Acele pamflete răutăcioase, libelles, distribuite parizienilor de către cumnaţii reginei, conţii de Artois şi Provence, respectiv fraţii regelui, i-au grăbit pieirea. În acele fiţuici regăsim sintagma: „parizienii să mănânce cozonaci”.

Pe fundalul masonicei Revoluţii Franceze, reginei i s-a retezat capul în fatidica zi de 16 octombrie 1793, pictorul Jacques Luois David, făcându-i o schiţă simplistă, în creion, în drumul ei spre calvarul ghilotinei, pe care şi l-a asumat cu demnitate în faţa morţii. Întru acea vreme iluministă, pe tronul Moldovei se afla Grigore Calimachi (1761-1769) a cărui fanariotă domnie a înclinat balanţa când către ruşi, când către turci. Într-o primă etapă a reuşit să stopeze influenţa rusească în ţara-i adoptivă, însă, s-a împotmolit în nişte datorii, căci, banul este ochiul dracului, nu-i aşa? Turcii i-au dat bani în aur ca să poată plăti ostaşi contra ruşilor, însă, domnul, ca mai toţi grecii din Fanar, crezu că e mai înţelept să-şi plătească nişte datorii mai vechi, uitând de rostul final al galbenilor primiţi. Poarta, simţind la mijloc o trădare, iute l-au chemat pe domn la Constantinopol, unde l-au şi decapitat, precum regina noastră franceză, iar capul i-a fost expus în public drept pildă ca nimeni să nu se pună în veac de-a curmezişul semilunii otomane. Sub domnia sa apare „Condica obiceiurilor la Curtea Moldovei” din care citim cum era viaţa de curte odinioară la români.