Doi făuritori de destine: Carol al VII-lea de Valois şi Iosif I Muşat

La intersecţia de destine şi teritorii care au generat lungul Război continental al Celor 100 de Ani, Carol al VII-lea de Valois (1403-1461), rege al Franţei, se pare că s-a născut sub o zodie norocoasă, spre deosebire de al său tată, predispus la crize de nebunie, ca mai toţi membrii familiei, dealtfel. Când s-a urcat pe tron, la 1422, o mare parte din teritoriul francez era pierdut în favoarea Angliei, iar o tânără fecioară din popor pe numele-i Jeanne D’Arc, l-a convins pe regele credul în „viziuni” să recucerească întregul regat, exceptând bastionul englez de la Calais, şi să domnească mulţi ani în pace în ţara-i natală moştenită din moşi strămoşi. I-a oferit Bisericii franceze o independenţă aproape totală faţă de Scaunul Apostolic, prin Pragmatica Sancţiune de la Bourges, încât clerul francez, scăpat de sub control, a început să-şi administreze proprietăţile şi să-şi cumpere funcţiile în stat. Sub a sa domnie se încheie o parte din Războiul celor 100 de ani dintre rivalele Franţa şi Anglia.
Întru acea vreme, în mult încercata Ţară a Moldovei, un ierarh din spiţa nobilă a Muşatinilor, Iosif (1387-1415), episcop de Cetatea Albă, a fost hirotonit, prin mâna lui Antonie, mitropolitul de Halici, la rugămintea lui Petru al Muşatei şi ca episcop al Moldovlahiei, stârnind indignarea Patriarhiei de Constantinopol, care dorea doar arhierei greci în scaunele episcopale aservite Bizanţului. Dar, sub domnia lui Alexandru cel Bun (1400-1432) se ajunge la un compromis cu patriarhul Matei I şi astfel, la 26 iulie 1401, Iosif Muşat devine Întâi Stătătorul Scaunului Mitropolitan al Moldovei, cu reşedinţa în capitala moldavă Suceava, la Biserica „Sfântul Gheorghe”-Mirăuţi. În vremea păstoririi sale sunt strămutate la Suceava, de la Cetatea Albă moaştele făcătoare de minuni ale Sfântului Ioan cel Nou, ocrotitorul pământurilor moldave.

Advertisements

Te-ar mai putea interesa...