Doi cuceritori pe val: Francisco Pizarro şi Radu de la Afumaţi

O aglomerată metropolă andină, Ciudad de Lima, se leagă de numele fondatorului ei, conquistadorul spaniol Francisco Pizarro (c. 1475-1541), un om neînfricat, crud cu băştinaşii şi fără scrupule faţă de ai săi aliaţi, chiar. De la început l-a însoţit pe vestitul căpitan Vasco Nunez Balboa în expediţia sa de la 1513 când, prin Istmul Panama, au văzut pentru prima dată Oceanul Pacific întins şi calm cât vezi cu ochii până-n depărtata zare. Dar, nesăţioasa-i poftă auriferă, l-a făcut să coboare de-a lungul Anzilor, spre Sud, în Imperiul Incaşilor ce domina Peru-ul de azi, aliindu-se în acest scop cu un alt tovarăş pus pe rele, în numele Spaniei, Diego de Almagro, căruia i-a promis statul Chile, fără a se ţine vreodată de cuvânt.

Advertisements

În anul de graţie 1533, Pizarro cucereşte definitiv Perul incas şi a lui capitală Cuzco, înnobilat fiind de împăratul Carol Quintul cu titlul de marchiz. Curând între Almagro şi Pizarro izbucni conflictul, când primul cuceri Cuzco, iar fratele vitreg al lui Pizarro, Hernando, recuceri metropola incaşă. Hernando l-a prins şi executat pe Almagro, iar tovarăşii celui din urmă i-au răzbunat moartea, ucigându-l pe capul răutăţilor, Pizarro, chiar la Lima, în cel sângeros an 1541. Sigur, nu s-au cunoscut deloc şi îndoi-m-aş să fi auzit pe atunci unul de celălalt, însă, ca şi contemporanul său din Peru, Radu de la Afumaţi (1522-1529), domn al Ţării Româneşti se putea mândri, în numai trei ani de domnie efectivă, cu intermitenţe, că a stabilit un record de douăzeci de bătălii cu otomanii, încât până şi pe Soliman Magnificul, celebru la noi printr-o telenovelă de succes, l-a pus în încurcătură. I se spunea Radu de la Afumaţi după o moşie din Ilfov, azi comuna Radu de la Afumaţi, moştenită de la al său bunic Vlad Călugărul, Radu fiind fiul legitim al lui Radu cel Mare şi, cronologic purta numele de Radu al V-lea. Luptele lui Radu de la Afumaţi cu turcii, care sunt rememorate pe a sa piatră de mormânt de la Curtea de Argeş, unde-şi doarme somnul de veci, au ferit Muntenia de a deveni Paşalâc turcesc, inamicul său fiind Mehmet-bey. Când nu putea face faţă otomanilor se refugia la Braşov şi iarăşi revenea cu forţe proaspete de la Ioan Zapolja, domnul transilvan. Boierii Craioveşti însă, i-au venit de hac decapitându-l chiar în faţa preotului, în Biserica „Sfântul Gheorghe” într-o geroasă zi de 2 ianuarie 1529, lângă Râmnicu Vâlcea, devenind astfel istorie şi intrând pe uşa din faţă a istoriei, muntenii fiindu-i recunoscători şi azi că a lor ţară n-a fost cuprinsă teritorial în Imperiul Semilunei.

Te-ar mai putea interesa...