Doi creatori de vise: Ferdinand de Lesseps şi Costache Manolache Epureanu

A visa, chiar şi cu ochii deschişi este cel mai frumos lucru ce ţi se poate întâmpla şi, adeseori, visele noastre pot deveni realitate, în timp, unele mai devreme, altele mai târziu. Cândva, un astfel de visător, ca mai noi toţi, de altfel, se gândea la ceva măreţ: o cale navigabilă care să lege trei lumi: Europa, Africa şi Asia. Aplecat deasupra planşetei, Ferdinand viconte de Lesseps (1805-1894) chiar credea cu tărie în visul său, care avea să devină realitate odată ce bunul său prieten, Said Paşa a fost numit vicerege al Egiptului în anul 1854. Lesseps, inginer constructor şi arhitect a preferat să colecteze fondurile necesare proiectului pe cont propriu şi nu pe sponsorizări, iar la 1860, cu toate aprobările necesare, a început să taie Istmul de Suez şi, zece ani mai târziu, pe 17 noiembrie 1869, Canalul de Suez intra în istorie, astăzi fiind tranzitat de mai toate liniile maritime ale lumii, iar pentru Imperiul Britanic, canalul deveni o carte de joc mare în politica regiunii.

Advertisements

Convins de crezul său, vicontele nostru se apucă apoi de un alt proiect ambiţios, către 1881, Canalul de Panama, dar, ceva s-a întâmplat în 1888 şi lucrările au fost sistate. În Franţa-i natală, Lesseps şi ai săi colegi directori au fost puşi sub acuzaţia de „abuz de încredere”, cu sentinţe cuprinse în cinci ani de închisoare, anulate apoi. Iar dacă azi, „părinţii Constituţiei”, visează cai verzi pe pereţi, neştiind cum să pună piesele puzzl-ui cap la cap, un înaintaş contemporan cu visătorul nostru viconte, Costache Manolache Epureanu (1820-1880) se pare că i-a dat de capăt, căci, şcolit fiind în Prusia cea imperială, reveni în Principate cu idei profund naţionaliste pe care şi le-a impus de timpuriu în timpul Revoluţiei Paşoptiste, apoi sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza şi, mult mai târziu, sub vrednicul rege de pomenire Carol I al României. Dacă ar fi văzut zilele regionalizării de azi, cu umoru-i caracteristic sau „egalitatea administrativă” prin neglijarea specificului local, Costache Epureanu ar fi zis, pe bună dreptate că: „acesta este drumul spre servitute”. În perioada cât a fost premier al Moldovei, sub Cuza Vodă, timp de numai un an 1859-1860, Epureanu, deşi naţionalist convins, şcolit la şcoala prusacă de diplomaţie, el a trăit un sentiment de apartenenţă la proprietate, individualism şi liberă iniţiativă, fiind unul dintre părinţii Constituţiei.

Te-ar mai putea interesa...