Doi creatori de destine: Rejenda Prasad şi Alfred Alessandrescu

Trăind mereu în preajma liderului său politic şi spiritual, Mohandas Ghandi, Rajenda Prasad (1884-1963), primul preşedinte indian ales, l-ar fi auzit zicându-i: « Orice lucru pe care îl faci în viaţă va fi nesemnificativ, dar este foarte important să îl faci. Deoarece nimeni nu îl va mai face ».
prasad
Prietenia lor data din fatidicul an 1917, care a răsturnat lumea cu susul în jos, când imperiile se prăbuşeau ca într-un joc de domino, iar Prasad se gândi să lase baroul de avocaţi, pentru a deveni membru al Congresului Naţional Indian şi mai târziu, preşedinte al acestuia, între 1934-1939.

Advertisements

Britanicii, care-şi pierdeau „Perla Coroanei”, nu l-au iertat, întemniţându-l în Cel De-Al Doilea Război Mondial, fără succes, însă, Rajenda Prasad devenind în 1950 primul conducător al Republicii India, independentă şi suverană, ca şi al său preşedinte ales democratic. Dacă unora li s-a dat de Sus harul de a conduce ţări şi destine unite, altora li s-a dat darul de a compune muzică spre a încânta auzul şi a elibera spiritul. Aşa se face că, un contemporan de-al preşedintelui Rajenda, Alfred Alessandrescu (1893-1959), întrunea mai multe calităţi şi aptitudini muzicale, fiind, în acelaşi timp, pianist, compozitor şi dirijor. Muzica de cameră de un lirism profund i se scurgea prin sânge de la creier, trecând prin inimă şi valorificând piese precum, „Amurg de toamnă”, „Didona” şi „Acteon”. Astfel a reuşit, într-o epocă cam tulbure a României, să obţină un premiu de stat, deşi nu a slujit decât arta, prin muzică.

Te-ar mai putea interesa...