Doi corifei în Veacul Naţiunilor: Prinţul Albert şi Dimitrie Bolintineanu

V-aţi închipuit poate vreodată ca o femeie şi regină, pe deasupra, care a conturat o Epocă, Victoria a Regatului Unit, să poarte un văl de doliu timp de un deceniu în capăt după al ei soţ consort, acesta fiind Prinţul Albert (1819-1861) şi văr al ei primar? Englezii l-au privit cu reticenţă, căci era de stirpe germană din Casa de Saxa Coburg-Gotha şi nu prea vedeau cu ochi bun un străin de neam, dar acest prinţ alogen s-a implicat în industrie, comerţ şi graţie lui s-a organizat Expoziţia Internaţională de la Londra din anul 1851, ceea ce l-a ridicat în ochii contemporanilor, deşi, era doar pe post de „secretar” al reginei, dar abil diplomat, din moment ce a temperat coroana în disputele teritoriale de peste mări cu Prusia (1856) şi USA (1861).

Advertisements

Febra tifoidă l-a trimis prematur în lumea celor drepţi, nu înainte de a deveni tatăl regelui Edward al VII-lea al Regatului Unit, singurul suveran care mai visa că Anglia nu va mai purta vreun război pe mare ori pe uscat, vis devenit Utopie. La celălalt antipod, un alt vizionar, român de astă dată, pe al său demn nume Dimitrie Bolintineanu (1819-1872) avea o altă perspectivă asupra lumii în care trăia, revigorând în lirica sa patriotismul demult uitat la români. Întâi a fost participant activ la Revoluţia Paşoptistă, apoi ministru al Cultelor sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza şi redactor al ziarului „Dâmboviţa”. Meditativ în stilu-i epic, aşterne în scris „Conrad”, după model Byronian la modă atunci, apoi „Manoil” şi „Elena”, ca romane de moravuri. Însă, opera sa de căpătâi rămâne peste generaţii „Legende sau basme naţionale în versuri” din care se desprinde figura doamnei Oltea, „muma lui Ştefan cel Mare” care-şi povăţuieşte fiul să nu se lase doborât de ale vieţii valuri.

Te-ar mai putea interesa...