Din culisele Operatiunii Furtuna Desertului (IX)

Motto: “Secretul de a fi plictisitor este sa spui totul.” Voltaire

Advertisements

J.R. merse la bar si isi turna niste scotch cu gheata. Sa fie singur, in biroul lui, in timpul noptii nu era ceva neobisnuit pentru el si cu toate acestea un sentiment nedefinit si iritabil il macina, de parca i-ar fi scapat ceva. Parca ar fi fost in pragul comiterii unei gafe monumentale. Isi arunca din nou privirea pe hartiile de pe birou. Era o problema de care trebuia sa se ocupe dimineata. Nu era ceva prea complicat. Un apel telefonic, o scurta conversatie si problema era rezolvata. Senzatia de indispozitie reveni. Si senzatia de dorinta sexuala. Se opri un moment, apuca telefonul si forma un numar. Suna de 12 ori. Duca-se la dracu! Unde era femeia?

[…]Singurul raspuns fura doua impuscaturi al caror zgomot reverbera in birourile goale. Se simti doborat la pamant, lumea aspirandu-l printr-un tunel amortizat, din care nici o scapare nu era posibila. Pana cand nu a mai fost decat tacere fara de sfarsit si noapte eterna. (Burt Hirschfeld – Dallas)

Ultima numaratoare inversa…

Stress-ul face parte din cotidianul nostru, mai ales in secolul al XX-lea, ce tocmai a trecut, cu bune si rele. O astfel de situatie descrie si scenaristul sus citat in renumitul serial de televiziune Dallas, care a avut si la noi succesul scontat, inainte si dupa “89. Ce viata, ce opulenta, ce lux, exclamau la un moment dat entuziastii telespectatori romani. J.R. este un caz unic, desigur, dar ce te faci daca portam persoana si o transpunem in pielea unui alt personaj celebru, situat la polul opus anilor “80, chiar la inceputul ultimei decade a secolului al XX-lea, George W. Herbert Bush, care era tot petrolist, asa cum am avut ocazia sa vorbim. Insa, ce poate fi mai relaxant decat o binemeritata odihna, dupa o zi incarcata de lucru la Casa Alba? Peste Ocean, in insulele Hiperboreeilor, vesnic in ceata, regii danezi obisnuiau sa faca din aceasta un obicei, pe care marele Will il surprinde in nemuritorul Hamlet.Putini isi mai permit astazi un asemenea ragaz, intr-o lume tot mai stresanta. Dar, destinderea celor doua emisfere dupa Caderea Cortinei de Fier si a valului de revolutii europene ale anului ce tocmai trecuse, incheind Era Razboiului Rece, ii ingaduia, la inceputul lunii august 1990, celui de-al 41-lea locatar al Casei Albe o relaxare benefica, intr-o capitala tot mai asaltata de turisti, unde, fireste, un loc de seama il ocupau: Casa Alba, renumita constructie in stil neocolonial, acolo unde s-au succedat toti sefii executivului american de la G. Washington, primul presedinte, Capitoliul sau Parcul La Fayette, ceea ce, pe buna dreptate facea din metropola est americana, Washington, Noua Roma de peste Ocean.

Aceste monumente ale capitalei americane sunt asaltate anual de mii de turisti. Casa Alba beneficiaza de o atentie speciala, fiind vizitata zilnic dupa un program bine stabilit si doar anumite incaperi destinate ca sali de muzeu. Aripa vestica, in schimb, nu poate fi vizitata, aici aflandu-se renumitul Birou Oval, de unde presedintele si staff-ul sau coordoneaza toate problemele majore, atat din interiorul Confederatiei Americane, cat si directive la scara planetara, astfel dupa cum vom vedea in cele ce urmeaza. Sub aceasta incapere, se afla o alta, Situation Room, unde se centralizeaza informatizat toate datele de prima importanta pentru incunostintarea de urgenta a sefului administratiei americane. Sa-i lasam asadar pe turistii nostri curiosi sa admire metropola de pe Potomac River si sa ne intoarcem privirile spre camerele de mai sus… Presedintele Bush se retrage spre apartamentele sale pentru bine meritata odihna de dupa amiaza. Soarele se pregateste sa apuna peste Washington dar, la extremitatea Estica vs. Greenwich, incepea o noua zi, nu tocmai senina peste Golful Persic.

Petrolul starnise multe convulsiuni si rasturnari majore de situatii in zona fierbinte a Orientului Mijlociu. De aceste tensiuni, oficialii de la Washington stiau prea bine, dar ignoranta de care au dat dovada, avea sa-i ia total pe nepregatite. Criza mondiala a aurului negru din anul 1974 a exacerbat interesul Marilor Puteri in Zona Golfului Persic, intr-o Epoca la fel de fierbinte ca si focul din adancuri: Razboiul Rece. Din zona Asiei de Sud-Est, centrul de confruntari diplomatice si militare se muta in Mesopotamia, acolo unde sub nisipurile sale se afla mai mult de jumatate din bogatiile planetei. Mai intai s-a incercat o apropiere diplomatica, din culise, intre USA si petromonarhiile care s-au afirmat in topul mondial al tarilor cu nivelul de trai cel mai ridicat precum: Oman, Qatar, Kuweit, Arabia Saudita si Emiratele Arabe Unite. S-a adoptat tacit modelul “democratiei americane” necunoscut pana atunci. Principalul cumparator al petrolului devin Statele Unite. Investitiile occidentale se inmultesc. Din grupuri etnice nomade in cautare de pasuni, aurul negru face sa rasara din adancuri si de nicaieri, o lume noua, exotica, care aducea aminte de Raiul pierdut prin neascultarea primilor oameni, protoparintii Adam si Eva.

Ceva mai la nord, pe malurile Tigrului si Eufratului, situatia devenea alarmanta pentru celalalt competitor si furnizor al petrolului, Irak-ul. Copierea modelului vestic in societatile islamice a nemultumit Casta Islamului sau acele state traditionaliste care doreau mentinerea conservatorismului, cel putin intr-o alta maniera, cea a “democratiei” islamice, precum cazul Iranului. La apogeul expansiunii coloniale occidentale, secolul XIX si sfarsitul Marelui Razboi, civilizatia islamica era destul de bine aprofundata si insusita de Marile Puteri. Dar anul 1948 schimba radical increderea lumii arabe fata de Occident, prin fondarea Statului Israel, in aprilie, acelasi an. Intre Israel si tarile arabe se instituie o stare conflictuala care arunca in aer Orientul Mijlociu si determina o neincredere permanenta a lumii arabe fata de extinderea economica a Occidentului in regiune.

Pentru a-si proteja interesele economice, USA si aliatii occidentali si-au plasat nave militare de protectie in zona Golfului Persic. In paralel USA a deschis baze militare in Arabia Saudita, la Riadh si Dahran, capete importante de pod in eventualitatea unui atac maritim, aerian sau terestru. In timpul conflictului dintre Iran si Irak, Occidentul a aratat o oarecare rezerva politico-diplomatica. S-au inregistrat, pe drept cuvant, doua incidente grave de natura tehnologica. Aflat in misiune de lupta, un Mirage F-1 irakian trimite dintr-o eroare de calcul o racheta aer-sol Exocet spre distrugatorul american al US Navy…provoaca moartea a catorva zeci de membri din echipaj, confundat fiind cu o tinta iraniana. O alta eroare, dar de data aceasta cu implicatii grave asupra partilor civile implicate, are loc in stramtoarea Ormuz, in iulie 1988, unde crucisatorul american Vincennes (vezi foto), lanseaza o racheta sol-aer asupra unui avion civil iranian, marca Airbus, incident nedorit care a cauzat moartea a 290 persoane, femei si copii, in majoritate. Motivul? Inregistrarea avionului iranian pe radarul american de la bordul crucisatorului ca aparat de lupta cu intentii agresive. Nu au rezultat, in ambele accidente sau incidente, urmari politice majore, ci doar scuze diplomatice si despagabiri materiale, spre a detensiona partile implicate.

Reamintim faptul ca Razboiul Rece a insemnat un progres tehnologic de marca a industriei militare pe toate planurile: rachete balistice intercontinentale lansate computerizat, avionica de varf a avioanelor de vanatoare, inlocuirea oamenilor cu masinile intr-un razboi conventional, pe scara larga, supravegherea si coordonarea operatiunilor militare si terestre prin intermediul satelitilor militari, toate acestea si alte aspecte, pe care le vom supune atentiei cititorilor nostri, in scopul de a intimida potentialii adversari ai unui stat. Tehnologiile de ultima ora au fost dezvoltate si incurajate de catre Statele Unite pe tot parcursul Razboiului Rece, in mod constant, incepand cu operatiunile militare din Vietnam, intre anii 1965-1973, rasturnarea de la putere prin “lovituri de stat” din unele tari latino-americane a unor “regimuri dictatoriale” ce nu corespundeau politicienilor de la Casa Alba, de la finele anilor “80, precum invazia din Panama sau capturarea generalului Noriega in decembrie “89 (Operatiunea Just Cause) si nu in ultimul rand testarea in premiera si folosirea cu succes in timpul Razboiului din Golf a tuturor inventiilor militare, fie in curs de testare, precum tehnologia “invizibila” Stealth, fie eliberarea acelor tipuri de arme folosite pe post de intimidare a adversarului in perioada Razboiului Rece.

Interesele economice din regiunea Golfului au predominat peste litigiile teritoriale dintre state. Aceste aspecte au iesit la iveala in august 1990. In competitia petroliera, Irak-ul a fost dat deoparte, imputand statelor arabe din regiune ca poarta “un razboi economic” la adresa sa, o prima aluzie fiind Kuweitul. Acest emirat era invinuit ca ii fura regimului de la Bagdad o parte din petrolul extras din zona de frontiera de la Roumaylah, furt care era estimat la 2,4 miliarde de dolari americani…Tensiunile ivite s-au incercat a se evita pe cale diplomatica, prin doua conferinte pan-arabe regionale, una la Amman, in capitala Syriei, unde diplomatia irakiana invinuieste Kuweitul si Arabia Saudita de imperialism american, desi contractase credite financiare in vederea sustinerii conflictului cu Iranul, cea de-a doua, preintampinata de un memorandum al premierului irakian, Tarek Aziz, catre secretarul Ligii Arabe, cu aceleasi pretentii, are loc chiar la Baghdad si se incheie cu formula: Daca cuvintele esueaza, noi nu avem alta alegere decat sa ne lansam in actiune pentru a restabili in mod corect lucrurile. O saptamana mai tarziu, primii 30.000 militari irakieni sunt concentrati la frontiera kuwetiana.

CIA sau Central Intelligence Agency nu este deloc straina de aceste manevre, care nu anticipau decat posibilitatea unei invazii. Ca urmare, atentioneaza executivul de la Casa Alba, insa politicienii, in frunte cu subsecretarul de stat John Kelly, informeaza Congresul ca USA nu intentioneaza sa ia apararea micului emirat din Golf (sic!). Dar, poate cea mai interesanta declaratie, a unui oficial american de aceasta data, ne surprinde:

Noi suntem preocupati, desigur, de faptul ca voi, irakienii, concentrati trupe la frontiera kuweitiana, dar n-avem intentia de a interveni si de a sustine vreuna dintre parti. Cuvintele i-au apartinut doamnei ambasador USA la Baghdad, April Glaspie. Pentru a se dezvinovati in fata comisiei de anchete a congresmenilor americani, aceeasi doamna sus citata a afirmat in martie 1991, dupa incheierea operatiunilor, ca l-ar fi avertizat pe Saddam Hussein sa nu invadeze Kuweitul (Sic!). Ultima numaratoare inversa incepuse in Golf. Ce a urmat dupa data de 2 august 1990? Vom vorbi pe larg in ultimul episod al celei mai ample operatiuni militare de la incheierea Celui de-al Doilea Razboi Mondial si pana in zilele noastre, Operatiunea Furtuna Desertului sau The Desert Storm…

(Va urma)

Te-ar mai putea interesa...