Din culisele Operatiunii Furtuna Desertului (I)

Motto: “Nimeni nu poate avea mereu dreptate, dar e bine sa ai dreptate aproape mereu.” – Robert Half

Advertisements

Scurta introducere

“Si din Eden iesea un rau, care uda raiul, iar de acolo se impartea in patru brate.
Numele unuia era Fison. Acesta inconjura toata tara Havila, in care se afla aur.
Aurul din tara aceea este bun; tot acolo se gaseste bdeliu si piatra de onix.
Numele raului al doilea este Gihon. Acesta inconjura toata tara Cus. Numele raului al treilea este Tigru. Acesta curge prin fata Asiriei; iar raul al patrulea este Eufratul.
Si a luat Domnul Dumnezeu pe omul pe care-l facuse si l-a pus in gradina cea din Eden, ca s-o lucreze si s-o pazeasca. (Fac., Cap. II, vers.10-15)

Generatiile trecute au studiat in scoala romaneasca marile civilizatii ale Orientului Antic precum: Akkadul, Summerul, Assiria sau Babilonia, adica imperii mari care s-au perindat prin Istorie lasandu-si amprenta civilizationala asupra omenirii, in ansamblu, supravietuind pana astazi prin mituri si legende orale de un farmec aparte, care au un sambure de adevar, dincolo de imaginarul ancestral. Tot in scoala elevii de ieri au cunoscut aceste frumoase mituri si legende orale nascute in Orient si plasmuite literar de imaginatia febrila a omului: Epopeea lui Ghilgames, Gradinile suspendate ale Semiramidei sau Cultul zeitei Istar. Din Orient s-au ridicat oameni alesi de Dumnezeu sa scrie Sfintele Scripturi sau Biblia, cu precadere Vechiul Testament, din care am ales sa redau fragmentul de inceput al studiului. Unele dintre aceste carti sacre ale Orientului, ca gen literar aparte, au beneficiat de o atentie deosebita din partea filologilor romani fiind traduse la noi cu acuratetea literara necesara chiar si in vremurile tulburi ale regimului comunist. S-au studiat o perioada in cadrul disciplinei Literatura Universala, scoasa ulterior din Programa de Invatamant din motive care nu fac obiectul articolului de fata.

Pentru tinutul dintre rauri s-au batut civilizatii azi disparute, descoperite de arheologi si studiate de istorici, s-au confruntat puteri celeste sau ingerii lui Dumnezeu, asa dupa cum ne demonstreaza un pasaj din Cartea Profetului Daniel: “Si ingerul pazitor al Persiei mi-a stat impotriva douazeci si una de zile, dar iata ca Mihail, cel dintai dintre ingerii pazitori, a venit in ajutorul meu si eu l-am lasat acolo la ingerul pazitor al regelui Persilor.”

S-a aratat Insusi Dumnezeu intru slava Sa, dupa cum ne marturiseste Profetul Iezechiel:

“In ziua a cincea a lunii a patra, in anul al cincilea ai robirii regelui Ioiachim,
A fost cuvantul Domnului catre mine, preotul Iezechiel, fiul lui Buzi, preotul, la raul Chebar, in tara Caldeilor. Acolo a fost peste mine mana Domnului.
Eu priveam si iata venea dinspre miazanoapte un vant vijelios, un nor mare si un val de foc, care raspandea in toate partile raze stralucitoare; iar in mijlocul focului stralucea ca un metal in vapaie.
Si in mijloc am vazut ceva ca patru fiare, a caror infatisare semana cu chipul omenesc.
Fiecare din ele avea patru fete si fiecare din ele avea patru aripi.
Picioarele lor erau drepte, iar copitele picioarelor lor erau cum sunt copitele picioarelor de vitel si scanteiau ca arama stralucitoare, iar aripile lor erau sprintene.
De cele patru parti ele aveau sub aripi maini de om si toate patru isi aveau fetele lor si aripile lor.
Aripile lor se atingeau una de alta, si cand mergeau, fiarele nu se intorceau, ci fiecare mergea drept inainte.
Fetele lor? – Toate patru aveau cate o fata de om inainte, toate patru aveau cate o fata de leu la dreapta, toate patru aveau cate o fata de bou la stanga si toate patru mai aveau si cate o fata de vultur in spate. (Iez.Cap.I, vers.1-10)”

Nu in ultimul rand intre fluviile Tigru si Eufrat s-au impotmolit marile imperii mondiale, precum oarecand Napoleon in fata Moscovei (1812) sau ostile germane in Batalia Stalingradului (1942-1943). Iar Intaia Carte a lui Moise ne spune ca Dumnezeu a hotarnicit frumoasa Gradina a Edenului pe care prima familie o pierduse prin neascultare de cele divine:

“De aceea l-a scos Domnul Dumnezeu din gradina cea din Eden, ca sa lucreze pamantul, din care fusese luat.
Si izgonind pe Adam, l-a asezat in preajma gradinii celei din Eden si a pus heruvimi si sabie de flacara valvaitoare, sa pazeasca drumul catre pomul vietii.
(Fac., Cap. III, vers. 23 – 24)”

Mi-am pus adesea intrebarea fireasca, de ce oare Dumnezeu a ales Sa-si aseze creatia primordiala in tinutul dintre rauri, Mesopotamia, tinand cont de faptul ca unii autori, precum Pavel Corut, au incercat sa faca din spatiul carpato-danubiano-pontic buricul pamantului sau Edenul geto-dacilor, fara absolut nici un fundament stiintific solid, ci doar dintr-o paranoia patriotica nejustificata?

Dar cum in general, Marile Puteri nu invata din greselile Istoriei, care se repeta ciclic, Occidentul se implica orbeste intr-o succesiune de conflicte fara final, dar cu origini diverse si indepartate pe scara Istoriei. Tot scrierile autorilor antici ne atentioneaza apocaliptic ca din tinutul dintre rauri, Mesopotamia, va incepe inceputul sfarsitului sau judecata mondiala. De ce oare? Iata o intrebare la care ma stradui sa va raspund prin cateva repere istorice de actualitate. Azi, o parte dintre elevii constiinciosi care invatau pe bancile scolii, odinioara, despre tinuturile pline de istorie si spiritualitate ale Mesopotamiei deservesc ca militari,departe de tara si de familii, sub culorile patriei romane, interesele ostile occidentalo-americane in regiunea fierbinte a Golfului Persic, acolo unde alta data, inainte de 1989, muncitori romani plecau sa-si faca un viitor luminos, intr-o lume semi-libera.

M-am straduit, inainte de a aborda conflictul din Golf, sa refac imaginea geopolitica a Orientului Mijlociu sau Middle East, asa dupa cum figureaza ca denominatiune data de Colonial Office in toate limbile internationale de circulatie, deoarece fara intelegerea istorica necesara a epocilor trecute de glorie sau dupa caz, de decadenta, nu putem intelege azi convulsiunile politice din regiune cu ample repercusiuni la scara globala.

O geneza istorica a Orientului Mijlociu (I)

Nimic nu parea sa tulbure noua ordine mondiala, instaurata imediat dupa prabusirea Cortinei de Fier, care tinuse aproape izolat Estul comunist de lumea civilizata occidentala, punand capat definitiv confruntarii ideologice Est vs. Vest din timpul Razboiului Rece (1945-1989), cand, in dimineata zilei de 2 august 1990, la mii de kilometri distanta de Europa care respira usurata parca dupa valul revolutiilor din anul ce tocmai a trecut, in zona fierbinte a Golfului Persic sub care se aflau inmagazinate mai mult de jumatate din rezervele de “aur negru” ale planetei, silueta zeului Marte se profila din nou amenintatoare la orizont…

Ca sa intelegem suficient de bine un eveniment istoric subscris unei epoci sau alteia, acesta trebuie raportat unui spatiu sau unor areale geografice, la fel de dinamice ca si evenimentele istorice care se suprapun lor. Fenomenologia istorica a dezvoltat geografia istorica, fara de care nu am intelege complexitatea faptelor trecute.

Tinutul dintre rauri, in acceptiunea anticilor, Mesopotamia (mezos=mijloc, potamos=rauri), locul in care in timpurile primordiale ale umanitatii Dumnezeu l-a ales ca punct central al creatiei sale, asezand aici pe primii oameni, adica pe Adam si Eva, facuti dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu, a constituit unul dintre marile focare civilizationale ale lumii. Poate tocmai pe aceste considerente ale coexistentei divinului cu umanul, in cautarea paradisului edenic, pierdut prin neascultarea proto-parintilor neamului omenesc, miturile si legendele antice din care s-au plasmuit mai apoi religiile umanitatii, situau gradina Edenului in Orient, localizand-o undeva intre fluviile Tigru si Eufrat, care la varsarea lor in Golful Persic formeaza o delta comuna, numita Shatt-El Arab.

Incepand cu cea de-a doua jumatate a secolului al XIX-lea, adica o data cu descoperirea aurului negru al planetei, confluenta celor doua fluvii, Shatt-El Arab, va deveni subiect de dispute intre Marile Puteri occidentale care au venit in regiune, pentru inceput ca o contrapondere a Imperiului Otoman si statele din Golf. Insusi termenul de “tara dintre rauri” este de provenienta semitica, aramaica, ale carui origini se pierd si mai departe in civilizatia Akkadului. Cert este ca Mesopotamia, incepe sa fie folosita ca substantiv comun, initial, inca din vremea lui Alexandru cel Mare. Ea va cunoaste succesiv, pe parcursul a sase milenii i.Hr., momente de maretie si opulenta, dar si de restristi, avand in vedere ca aici a fost leaganul marilor civilizatii ale omenirii, locul unde vazusera lumina istoriei primele organizari statale, orasele-stat si imperiile lumii.

Incepand cu anul 1842, sapaturile arheologice au scos la lumina zilei vestigiile vechilor civilizatii mesopotamiene de la Assur, Babilon, Nippur, Lagas. S-au descoperit o bogata colectie de texte scrise pe tablite de lut in scrierea numita cuneiforma, datand din epoci diferite, surprinse de arheologi intre mileniul al IV-lea i.Hr. si pana in secolul I i.Hr. Aproximativ 20.000 de tablite de lut apartin domniei regelui legislator Assurbanipal si ele se afla acum expuse la British Museum din Londra. Tablite similare sunt exponate ale marilor muzee din Europa de Vest si America de Nord. Alte situri arheologice au intrat in sfera de investigatii dupa implementarea colonialismului britanic in regiunea Golfului Persic, o data cu anii ’20 ai secolului trecut.

Civilizatiile, azi disparute, dezvoltate pe malurile fluviilor Tigru (N) si Eufrat (S), depasesc prin amploare pe cele similare lor de pe Valea Nilului sau pe cele situate in bazinul hidrografic al Fluviului Galben din China. Cea de-a treia dinastie din Ur (2112-2004 i.Hr.) formata prin inlaturarea triburilor gutilor, originari din regiunea Muntilor Zagros, a contribuit decisiv la redobandirea “independentei” summeriene si la o remarcabila inflorire politico-culturala in regiune. Se dezvolta acum orasele-state Ur, Uruk, Eridu, Lagas si Kis. Din Ur-ul Chaldeei, cum mai era numit, Parintele Avraam, este chemat de catre Dumnezeu spre tara Fagaduintei, exod care pare sa fi avut loc in timpul celei de-a treia dinastii din Ur.

Imperiul Summerian se va prabusi la randu-i sub loviturile amoritilor, triburi nomade venite din Desertul Sirian, situat la Vest de Mesopotamia. Acestia asimileaza civilizatia locala urbana si intemeiaza noi formatiuni statale, precum Babilonul si Assiria, care vor deveni adevarate “imperii mondiale” ale Antichitatii dintre Tigru si Eufrat, de pe teritoriul de azi al Irak-ului. Amoritii sunt inlocuiti treptat de populatia kasita, apoi, din secolele XII-XI i.Hr., un alt val de nomazi pastori aflati in transhumanta de la vest la est, arameii, vor coloniza Mesopotamia. In secolul al VII-lea, noii veniti, mezii si persii, rastoarna puternicul stat assirian, cu orasul capitala Ninive, fondand Medo-Persia. Cuceritorii au dat lumii supuse nume mari, dintre care amintim pe Cirus II cel Mare (580-529 i.Hr.) si Darius I Medul (522-486 i.Hr.)

Am facut in randurile de mai sus o scurta trecere in revista a civilizatiilor Mesopotamiei Antice care s-au succedat de-a lungul Istoriei pe malurile celor doua mari fluvii, Tigru si Eufrat. Ne retine atentia in mod deosebit una dintre acestea si anume civilizatia babiloniana. Prin Babilonia, denumire data de catre greci si generalizata ulterior in perioada elenistica, se intelege, in context geografic, jumatatea meridionala sau de mijloc a Mesopotamiei cuprinsa intre Baghdad si Golful Persic, care a gravitat intre secolele XX-VI i.Hr. in sfera de influenta politica, culturala si administrativa a Babilonului, parte componenta teritoriala situata astazi in partea de sud a Republicii Irak.

Aici, pe malurile Eufratului inferior, oamenii L-au contemplat impreuna pe Dumnezeu si tot aici s-au nascut frumoasele zigurate sau piramidele in trepte (vezi fotografia de mai sus), in acelasi timp cu dezvoltarea astrologiei si a semnelor zodiacale comune:

“In vremea aceea era in tot pamantul o singura limba si un singur grai la toti.
Purcezand de la rasarit, oamenii au gasit in tara Senaar un ses si au descalecat acolo.
Apoi au zis unul catre altul: “Haidem sa facem caramizi si sa le ardem cu foc!” Si au folosit caramida in loc de piatra, iar smoala in loc de var.
Si au zis iarasi: “Haidem sa ne facem un oras si un turn al carui varf sa ajunga la cer si sa ne facem faima inainte de a ne imprastia pe fata a tot pamantul!”
Atunci S-a pogorat Domnul sa vada cetatea si turnul pe care-l zideau fiii oamenilor.
Si a zis Domnul: “Iata, toti sunt de un neam si o limba au si iata ce s-au apucat sa faca si nu se vor opri de la ceea ce si-au pus in gand sa faca.
Haidem, dar, sa Ne pogoram si sa amestecam limbile lor, ca sa nu se mai inteleaga unul cu altul”.
Si i-a imprastiat Domnul de acolo in tot pamantul si au incetat de a mai zidi cetatea si turnul.
De aceea s-a numit cetatea aceea Babilon, pentru ca acolo a amestecat Domnul limbile a tot pamantul si de acolo i-a imprastiat Domnul pe toata fata pamantului.
(Fac. Cap. XI, vers.1-9)”

Textul redat releva faptul ca tot din acest tinut s-au format si au evoluat din timpuri imemoriale limbile si dialectele lumii, raspandite apoi pe toate emisferele Pamantului, dumnezeu Insusi coborandu-Se in Mesopotamia. Etimologia termenului de Babilon s-a considerat multa vreme a insemna amestec sau amestecatura, dupa verbul ebraic balal, in realitate el vine din substantivul semitic Babilim sau in traducere Poarta Divinitatii. Babilonul, cunoaste sub prima dinastie amorita o rapida ascensiune pe scena politica a Mesopotamiei. Sub Hammurabi (1792-1749 i.Hr.) se emit primele legi civile, militare sau politice. In vremea sa sunt compuse Poemul Creatiunii, Epopeea lui Ghilgames. Este Istoria Vechiului Babilon. Mult mai tarziu, Nabucodonosor al II-lea ( 605-562 i.Hr.), va transforma Babilonul in cea mai stralucitoare capitala a Orientului. Zidurile orasului se intindeau pe 18 km. lungime si avea opt porti de intrare monumentale. Evreii deportati la Babilon, vor fi cuceriti de noua civilizatie orientala, caci Templul solomonic este uitat, iar in vremea Mantuitorului Hristos este adoptata sinagoga si un dialect nou, aramaica. Mesopotamia sau tinutul dintre rauri, cheia stapanirii Orientului, renaste azi de sub ruinele recentelor bombardamente aeriene americane, declansate fara o motivatie serioasa, in martie 2003, deoarece civilizatiile nu mor niciodata si nu suporta sa fie distruse, caci pana si oficialii din cadrul lui US Army s-au decis recent sa restaureze Muzeul de Istorie din Baghdad, prezentand chiar si o emisiune de succes pe Discovery Civilizations despre acest subiect incitant. Istoria Mesopotamiei nu se incheie din fericire in Antichitate, ci continua pana in zilele noastre, aspecte asupra carora ne vom opri in episodul urmator.

Te-ar mai putea interesa...