Despre biserica parohiala cu hramul “Sfantul Dimitrie Izvoratorul de Mir”

Despre natura locurilor udeştene, scurte precizări

Comuna Udești este localizată în partea de est a județului Suceava, la o distanță de 16 km de municipiul Suceava. Teritoriul comunei este străbătut de drumul județean DJ 209A Suceava – Liteni.
Așezările rurale au evoluat, în principal sub acțiunea factorilor social-economici, dar s-au dezvoltat și sub influența mediului natural, a localizării în raport cu existența unor resurse, a unor microclimate de adăpostire, a terenurilor prielnice pentru extinderea vetrelor. Referitor la formarea și evoluția așezarilor rurale, menționăm că actuala rețea este rezultatul unui proces istoric, multisecular care atestă continuitatea de locuire a acestui teritoriu din cel mai vechi timpuri.
În documentele moldovenești găsim o referire la Alexandru cel Bun, domnul Moldovei, cel care a dat Mitropoliei din Suceava doua sate: Pascarii și Zabolotineii. Satul Pascari și-a schimbat numele în Udești în a doua jumătate a sec. al XVI-lea.
Ștefan cel Mare a dăruit slugii sale, Șteful Cernat, mai multe sate din Moldova și Saliștea lui Petir Tataru și poiana care era pe Suceava în jos, mai jos de Rusciori și Raușeni, din apropierea Pascarilor și Zabalotenilor, proprietatea Mitropoliei din Suceava.
Pe la 1580, domnul Moldovei, Iancu Sasu-Vodă întărește lui Ionașco Ghenghea partea din satul Udești pe care a cumpărat-o de la urmașii lui Ștefan Cernat. Atunci apare pentru prima oară numele satului Udești, în locul satului Pascari.
Pe la 1619, acelaș boier Ionașco Ghenghea cumpăra de la Dumitrașco, portarul de Suceava, parte din satul Udești.
În anul 1621, satele Pascarii-Udești și Zabalotenii din cuprinsul Siliștei lui Petir Tataru, au fost numai proprietatea Mitropoliei.
La data de 2 iulie 1776, dupa convenția dintre turci și austrieci, a fost ruptă din trupul Moldovei o fâșie de teritoriu de cca. 290 de sate și dată hasburgilor. Acest teritoriu s-a numit Bucovina și a intrat sub dominație austriacă, din care a scăpat după 142 de ani, când s-a prăbușit Imperiul Austriac (1918). După anul 1918 şi până în prezent, satul Udești face parte din județul Suceava.

Biserica satului, câteva considerente istorice

Se spune pe drept cuvânt că în viaţa românului cea de toate zilele, biserica şi slujitorii Sfântului Altar au jucat şi joacă un rol de frunte în socio-etica comunităţilor locale.
Biserica veche a satului Udeşti – relatează foarte frumos vrednicul de pomenire arhimandrit Dionisie Udişteanu în a sa monografie „Udeştii de pe Suceavă”, de a cărei apariţie editorială s-a ocupat regretatul om de radio Mircea Motrici – „se găsea mai pe deal, în apropiere de Căminul Cultural, şi avea hramul «Învierea Domnului». În jurul bisericii a fost şi cimitirul satului, care acum este scos afară din sat. Biserica satului Udeşti a fost construită din piatră cu dimensiunile mai jos arătate: lungimea de 6 stânjeni, lăţimea de 4 stânjeni şi înălţimea de 2 stânjeni. Ea a fost construită la 1764 în locul altei biserici, construită din lemn. Biserica de piatră s-a lungit cu încă 3 stânjeni prin îndemnul preotului paroh Vasile Popovici, cu cheltuiala sa.
Biserica nouă, cu hramul «Sf. Dumitru», s-a început a se zidi în septembrie 1892 şi s-a terminat în noiembrie 1900, când s-a făcut şi sfinţirea ei, după cum cunoaştem din două ordine ale Mitropoliei:
a. Mitropolia Bucovinei, cu Ordinul Nr. 3860 din 24 septembrie/6 octombrie 1892, aprobă ca preotul Vasile Popovici, parohul bisericii din Udeşti, să facă sfinţirea punerii pietrei fundamentale la noua biserică de zid de la Udeşti. Ordinul este semnat de mitropolitul Silvestru Moraru şi de consilierul Bejan (o.c., pg. 12, Cronica parohială).
b. Mitropolia din Cernăuţi, cu Ord. Nr. 159.102/1900 din 4/17 noiembrie 1900, comunică parohiei Udeşti că miercuri, 8/21 noiembrie, PS Episcop dr. Vladimir Repta, delegatul mitropolitului, asistat de predicatorul dr. Orest Popescu şi de diac. Mihail Boca, vor sfinţi biserica nouă din acea parohie. Ordinul este semnat de mitropolitul Arcadie Ciupercovici al Bucovinei (o.c., pg.13)”.

Istoricul ridicării şi mai apoi al târnosirii sfântului locaş din „Udeştii de pe Suceava” s-a desfăşurat sub stăpânirea, iniţial habsburgică a Bucovinei, iar, ulterior, de la 1867, anul dualismului austro-ungar, sub cea a Imperiului Austro-Ungar, locaşurile de cult ortodox din Bucovina fiind supuse jurisdicţional-canonic Mitropoliei Bucovinei – inițial Mitropolia Bucovinei și Dalmației –, cu sediul la Cernăuți. Aceasta a fost înființată la 23 ianuarie 1873, prin ridicarea Episcopiei de Cernăuți la rang de arhiepiscopie. Sediul episcopal fusese mutat de la Rădăuți la Cernăuți în anul 1781. Primul arhiepiscop-mitropolit de Cernăuți a fost Teofil Bendela. Jurisdicția arhiepiscopului de Cernăuți se întindea asupra întregului teritoriu al Ducatului Bucovinei și, nominal, asupra teritoriului Regatului Galiției și Lodomeriei. Tot arhiepiscopului de Cernăuți îi erau subordonate începând cu anul 1883 două parohii ortodoxe din Viena: Biserica Sf. Treime și Biserica Sf. Gheorghe, respectiv parohia ortodoxă din Praga. De la ridicarea Episcopiei de Cernăuți la rang de arhiepiscopie, în anul 1873, arhiepiscopului-mitropolit de Cernăuți i-au fost subordonate ca episcopii sufragane episcopiile de Zadar și Kotor în Dalmația (Croaţia de azi – n.n.).
În vatra satului Udeşti s-au strămutat din Ardeal, pe fondul persecuţiilor religioase ale habsburgilor asupra românilor ortodocşi, mai multe familii, printre care şi preotul Andrei, venit din Transilvania, pe la 1760. El s-a opus hotărârii împăratului Austriei, Iosif al II-lea, de a jura supunere pe Sf. Evanghelie, în anul 1777, decembrie 12. Se găseşte preot al satului Udeşti din 1760 şi până aproape de 1790, când se strămută la Domnul. Despre acest foarte popular preot Andrei, cunoscut şi devenit legendă printre udeşteni, numit fiind şi Popa Andrei, acelaşi arhim. Udişteanu ne narează în monografia sus-citată: „… Preotul Andrei, pentru îndrăzneala lui de a se opune depunerii jurământului de credinţă faţă de guvernul austriac, a fost pedepsit împreună cu alţi preoţi din judeţul Suceava cu doi ani închisoare la Liov sau Lemberg, după care a fost eliberat din închisoare, reîntorcându-se din nou la satul Udeşti, unde a păstorit până la moartea sa.
La biserica din Udeşti, între cărţile vechi ale bisericii, am întâlnit cărţi bisericeşti cumpărate de Părintele Andrei pentru biserica satului Udeşti, împreună cu sătenii de acolo, purtând data de 1784. Iar la biserica din Răuseni se găseşte un octoih românesc (carte de cântări bisericeşti – n.n.) cumpărat de preotul Andrei pentru învăţătura copiilor săi, datat cu 1786. Preotul Andrei din Udeşti încetează din viaţă la 1790 şi este trecut în rândul preoţilor din Udeşti, ceea ce ne îndreptăţeşte să credem că el n-a părăsit satul Udeşti”.

Rolul bisericii parohiale Udeşti în păstrarea fiinţei şi identităţii naţionale

Deoarece suntem în Anul Centenar şi pentru a arăta că şi oamenii Bisericii au luptat contra stăpânirii austriece sub o formă sau alta, mi-am permis, ca un adaos despre opoziţia Popii Andrei, să redau un fragment din recentul studiu „Bucovina, între idilizare şi demonizare. Cum e cu putinţă identitatea?” al prof. univ. Mircea A. Diaconu, prorectorul Universităţii „Ştefan cel Mare” Suceava, apărut recent şi în paginile cotidianului “Crai nou”.

„Astfel, «moldovenii se împăcară îndată cu stăpânirea cea nouă, deşi nu puteau pricepe cum de au venit sub cârma împărăţiei austriece, căci nici învălmăşeală de oşti n-au văzut, nici sânge să curgă ori măcar pârjol să se plimbe, ca alte dăţi, pustiitor prin ţară» (Grămadă 2002: 195-196).
Destul însă cu petrecerea; Ion Grămadă numeşte această serbare un „uriaş praznic la mormântul ţării” (Grămadă 2002: 209). De fapt, se pare că o singură voce, un preot, s-a opus depunerii jurământului de supunere; e vorba despre preotul Andrei (Popovici). Dar să cităm mai bine din textul lui Ion Grămadă:
«Pretutindeni s-a făcut jurământul în linişte, numai în U(i)deşti, un sat lângă Suceava, s-a răsculat popa Andrei şi a răsculat poporul împotriva stăpânirii. Sublocotenentul Iohann Dorfmeister povesteşte, în raportul său cu data, din Sf. Ilie, 4 octombrie 1777, că, adunându-se poporul din Uideşti în ograda bisericii, popa Andrei n-a voit să intre în biserică şi, de aceea, a fost dus pe sus înăuntru de către un husar. Poporul, tulburat tare, intră în sfântul locaş ca să vadă ce se va face cu popa Andrei, care stătea, acum, lângă altar, cu mâinile împreunate.
Deodată se făcu tăcere adâncă în biserică şi tălmaciul începu să citească jurământul.
Poporul asculta dus pe gânduri, în vreme ce popa Andrei, cuprins de o întristare mare, pleca mereu capul, mai jos, tot mai jos, ca şi cum l-ar fi apăsat o greutate uriaşă. Când îi veni rândul să depună jurământul, ridică capul în sus, păşi încet în sfântul altar, de unde se întoarse cu Sfânta Scriptură în mână, pe care o arătă ofiţerului împărătesc, zicând cu glas puternic că el nu cunoaşte alt jurământ decât acela care stă scris în Sfânta Scriptură şi pe care a trebuit să-l jure ca preot, pentru întâia şi cea din urmă dată.
Mulţimea se pregăti să iasă din biserică, dar la uşă stăteau husarii. Spera a o reţine, ofiţerul porunci poporului să nu-l bage în seamă pe popa Andrei şi să jure oamenii singuri, zicând că-l va trage, pentru aceasta, la răspundere pe popă.
Şi oamenii au jurat, însă «foarte necuviincios şi de silă».

Popa Andrei se îndârji şi atunci îl chemă ofiţerul, după jurământ, şi-l întrebă care-i pricina purtării sale necuviincioase, iar el răspuns că cuvântul padanik (supus, vasal) din jurământ nu-i place, şi că tare se teme că poporul nu va ţine jurământul, ci va fugi din ţară.
Chemat să-şi dea seama înaintea Dichiului din Suceava, care era vicarul Mitropolitului din Iaşi, popa Andrei nu se supuse şi, a doua zi, trecu graniţa în Moldova cu mai mulţi uideşteni” (Grămadă 2002: 198-199).
În paranteză fie zis, poate că „înalta ţinută morală” (Bocancea 2018) de care se vorbeşte în legătură cu Eusebie Popovici, unul dintre urmaşii preotului Andrei, trăsătură definitorie pentru spiritul bucovinean, nu-şi are rădăcinile numai în experienţa austriacă, a administraţiei austriece. Deşi cazul e singular, iat-o la unul dintre părinţii spirituali ai poporului din Ţara de Sus. Iar povestea preotului Andrei Popovici din Udeştii de lângă Suceava nu se încheie aici”.
Astăzi, mormântul Popii Andrei este în curtea bisericii, unde îşi doarme somnul de veci.
Viaţa parohială, câteva punctări istoriografice de demult
Dintre însemnările mai importante ca vechime istorică din condica parohială amintim cea a preotului paroh Nicodim Ştefureac (cca. 1912 – 1918, pensionat fiind la cerere în anul Marii Uniri), reţinem următoarele: „La 25 iunie 1907 a repausat parohul din Udeşti, totodată şi protopresviterul Vasile Popovici, născut în anul 1819, hirotonisit preot în anul 1848 şi denumit paroh în anul 1855.
«Pentru biserica din localitate, ca să I se facă rugăciuni pentru morţi, a lăsat protopresviterul Vasile Popovici 2 fălci de pământ pentru ajutorarea copiilor sărmani de la şcoala din localitate, alte două fălci la o baltă, 302 prăjini pământ sub îngrijirea preotului actual.
În urma protopresviterului Vasile Popovici a rămas soţia, preoteasa Maria Popovici, născută Isopescu, care a dăruit pentru biserică un rând de ornate în preţ de 200 coroane şi un potir şi un disc, o capie şi o linguriţă de argint în preţ de 200 coroane.
Copii au rămas 2 fii: unul George, administrator poştal, şi unul Nicolae, paroh în Buninţi, cu Mihovenii, şi 3 fiice, toate măritate după vicari protopresviteriali şi anume: una după fostul vicar Casian Tuşinschi, una după fostul vicar preot Temistocle Vorobchievici şi una după actualul vicar protopresviter Onofrei Mironescu»
„Cronica mai detaliată asupra parohiei Udeşti, cu Poiana Silion şi Chilişeni, voi scrie după ce voi avea datele necesare la îndemână. Udeşti în 31.XII.1907. Nicodim Ştefureac.”».

Viaţa parohială în timpurile cele prezente
După strămutarea la cele veşnice a fostului paroh, pr. Mihai Fădur (+2017, septembrie) ce a păstorit la Biserica „Sf. Dumitru” din Udeşti 40 de ani şi care s-a implicat în viaţa comunităţii, participând inclusiv la manifestările cultural-istorice locale, Festivalul de Literatură „Rezonanţe Udeştene” şi Ziua Eroilor, pr. paroh a fost numit Gheorghe Marişca, care a slujit şi la Plăvălari, un preot tânăr, ataşat de credincioşi, în timp ce fratele regretatului Mihai Fădur, Neculai Fădur a rămas preot pensionar onorific, şi el apropiat udeştenilor.
Biserica parohială aparţine sub raport jurisdicţional şi administrativ-canonic de Protopopiatul Suceava II, credincioşii venind în număr mare la ea, de hram, să-şi cinstească ocrotitorul, pe Sfântul Dimitrie Izvorâtorul de Mir.

You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed.Both comments and pings are currently closed.

Comments are closed.