Crestinism vs. Islam (IX)

In ultimul episod am vazut cum o mare civilizatie mediteraneeana acapara puterea in Cornul Abundentei, aducand cu sine obiceiuri noi, “democratice” aflate intr-o vizibila contradictie cu rigurozitatea religiei iudaice.
Seductia elenismului, termen care defineste totalitatea conceptelor grecesti asumate de un alt popor, ii prinde incet dar sigur si pe israeliti care se integreaza vrand-nevrand in noua lume. Mii de familii evreiesti se stabilesc in acea perioada in comunitatile elenistice riverane Marii Mediterane precum in Siria, Corint, Grecia continentala. O comunitate aparte de expatriati isi gaseste refugiul la Alexandria, in Egipt unde intemeiaza una dintre cele mai vechi sinagogi din afara Palestinei.
Aici, un grup de saptezeci de batrani sau de intelepti, traduc din ebraica in elina sau greaca veche scrierile vechi testamentare, versiune numita Septuaginta adica de la cei saptezeci de invatati traducatori, chemati special de la Ierusalim de catre regele Ptolemeu al II-lea Philadelful. De aici desprindem o concluzie, evreii din diaspora alexandrina isi uitasera aproape limba materna si aceste scrieri sacre traduse in greaca veche, limba a Imperiului alexandrin, pe care si-au insusit-o in captivitatea autoimpusa i-a ajutat foarte mult sa-si conserve identitatea religioasa, ca si pe cea nationala, deopotriva. Pe langa Pentateuh sau primele cinci carti sacre atribuite lui Moise si pe care se bazeaza cultul mozaic, s-au tradus Cartile Regilor, Cronicile, Profetii si o succesiune de carti necanonice sau populare care nu sunt inspirate de divinitate, dar sunt bune de citit, numite in greaca Anaghiskomena. Septuaginta este folosita si azi ca traducere ale Bibliei de catre Biserica Ortodoxa, cea Catolica si Bisericile Vechi Orientale sau cele care au refuzat hotararile dogmatice ale Sinoadelor Ecumenice (din cele sapte, pe care le recunoatem noi si catolicii) ori care le pastreaza partial (Biserica Nestoriana, primele doua, Biserica Armeana, primele trei). Septuaginta a fost respinsa din codexurile biblice reformate si neoprotestante, care merg pe diferite traduceri ebraice ale Pentateuhului. Conform unei traditii vechi a Bisericii unul dintre intelepti ar fi fost Dreptul Simeon, cel care L-a intampinat pe Pruncul Iisus la Templu. Se pare ca a fost pedepsit deoarece se indoia de textul din Isaia in care se spunea: “Iata, Fecioara va lua in pantece”(…)

Advertisements

Opulenta elenistica nu-i impiedica pe practicantii cultului mozaic sa-si exercite liber credinta. Datoria religioasa impunea fiecarui barbat adult, adica de peste 20 de ani, indiferent din ce parte a Palestinei era sau se afla la un moment dat sa contribuie cu o jumatate de sekel (aprox. 50 euro) la intretinerea luxosului Templu din Ierusalim. Cum o minune nu dureaza mult, lumea elenistica a fost zguduita din nou de un conflict pornit de asta data din sanul familiei Selgiucizilor. In ultimii ani ai secolului al III-lea i.Hr. regele Antioh al III-lea a incercat sa ocupe Samaria (vechea capitala a Regatului Israel) si Iudeea, coborand de-a lungul fasiei litorale (Gaza) spre a ocupa foarte probabil Egiptul, un alt fief alexandrin. Ptolemeu cel din Egipt a incercat sa-l alunge, fara succesul scontat, astfel ca Antioh incearca o noua manevra incununata de succes la anul 198 i.Hr., impunandu-si stapanirea asupra Palestinei, implicit a Ierusalimului, orasul sfant al Iudaismului, o capitala cosmopolita care nu se deosebea prea mult de “orasul pelerinajelor” de azi. Framantarile geopolitice ale momentului si permanenta amenintare a unui razboi intestin intre urmasii lui Alexandru cel Mare pareau, pe moment, a nu-si pune amprenta pe trairea cotidiana a evreului de rand care putea sa se manifeste liber religios. E drept ca noii stapani au mutat tributurile si impozitele de la Alexandria in nord, in Antiohia. O eroare fatala avea insa sa intoarca situatia cu 180 de grade in defavoarea ambitiosului monarh Antioh al III-lea cand acesta s-a hotarat sa invadeze Grecia, neluand in calcul o putere care va ajunge curand un imperiu, Roma. Trupele romane calite si ele in razboaie civile si de expansiune au reactionat prompt in infruntarea de la Magnezia in anul 190 i.Hr. Odata cu infrangerea Selgiucizilor au inceput pentru acestia adevarata povara a tributului care trebuia sa se scurga in vistieriile statului de pe malurile Tibrului. Ca sa-si poata achita darile fata de Roma, Selgiucizii au marit taxele si impozitele in teritoriile cucerite, situatie care se va rasfrange si asupra Sfantului Oras. Daca multi iudei au acceptat la inceput cu inima deschisa improvizatiile elenistice in societate, curand aveau sa regrete acest lucru. Faptele au degenerat atunci cand urmasul lui Antioh al III-lea, Antioh al IV-lea si-a arogat supranumele de Epifanul, adica “Dumnezeul revelat”. Era o jigna cum nu se poate mai mare la constiinta religioasa a evreului, pana si a celui care s-a lasat amagit de fatada siropoasa a elenismului. A te face egalul lui Dumnezeu era marea blasfemie pe care o putea indura canonicul evreu, caruia i se impunea fortat o noua religie. Poate ca din aceasta imprejurare geopolitica nefasta miscarile mesianice pre-noutestamentare si-au hranit ulterior dogmele rigide din dorinta de a pastra nealterate Legile lui Moise sau Tora. Crestinismul va pune cu siguranta capacul si va crea o ruptura rezonanta intre Legea Veche si cea Noua a lui Hristos.
Acel fals “Dumnezeu revelat”, Antioh al IV-lea, a incercat sa ocupe Egiptul traversand tara iudeilor. Nu a avut succes si din nou a urcat prin Palestina, confruntandu-se cu o noua provocare militara, cea a partilor care se revarsau ca un puhoi iesit din matca teritoriilor lor de pe malurile Marii Caspice. Ca si in zilele noastre si in Antichitate conflictele militare presupuneau costuri si venituri considerabile pentru finantarea operatiunilor militare in teren. Inainte de a incepe conflictul cu partii, Antioh al IV-lea a incercat sa-si faca in Palestina o baza durabila a puterii sale hegemonice atragandu-i de partea sa pe evreii elenizati din paturile superioare favorizandu-i politic si nu in ultumul rand sub aspect cultural. Ierusalimul sau Orasul Pacii a devenit in proportie de 90% elenizat incat contemporanii l-au rebotezat “Antiohia din Ierusalim”, cu aluzie la asemanarea sa cu marea metropola omonima a Siriei, situata la nord. Ierusalimul nu mai era capitala statului evreu de sine statator precum in perioada davidica si cea solomonica. Orasul avea o administratie totalmente greceasca, un cod juridic elen si institutii publice de inspiratie elenistica. Costurile morale ale cosmopolismului grecesc au fost enorme si aveau inevitabil sa declanseze un conflict deschis intre conservatorismul iudaic si prea marea deschidere a Elenismului. Care a fost scanteia care a aprins fitilul Razboiului Macabeilor? Antioh al IV-lea cel de trista amintire avea sa declanseze acest conflict atunci cand, intors dintr-o noua campanie militara in Egipt, sirianul a poruncit sa se ia aurul Templului. Cum spuneam mai inainte, insulta cea mai mare la adresa canonicului evreu era sa te legi de credinta sa si sa-i impui o alta. A fost clipa astrala a evreilor cand, indiferent de clasele sociale din care faceau parte, s-au unit pentru o cauza nobila: salvarea religiei stramosesti! Evreii s-au revoltat, iar sirianul panicat a ordonat un masacru in masa pe strazile orasului. Curand, Antioh si-a dat seama ca rebeliunea avea drept scop restabilirea cultului mozaic, astfel incat a interzis orice manifestare publica a acestuia, fie in sinagogi, fie la Templul din Ierusalim. A interzis cea mai sfanta zi, Sabatul, ziua de odihna, circumcizia sau taierea cea imprejur. Daca incalcai interdictiile Epifanului erai pasibil, tu, ca evreu de pedeapsa capitala. Si, pentru ca “uraciunea pustiirii” sa fie la loc de cinste, incinta Templului, locul cel sacru de inchinaciune al iudeului a fost stropita cu sange de porc-animal necurat in Legea lui Moise-iar altarul sacru i-a fost dedicat lui Zeus Olimpianul. Care a fost solutia? Multi evrei au ales sa moara pentru neam si credinta decat sa asiste la o asemenea apostazie venita din partea unuia strain de neam. Cu alte cuvinte mai bine mort, decat viu. Curand, conflictul va escalada, iar in episodul urmator vom asista la Revolta Macabeilor, a caror fapte sunt descrise cu patos in Cartea Macabeilor.

(Va urma)

Te-ar mai putea interesa...