Crestinism vs. Islam (IV)

Şi apropiindu-se fariseii şi saducheii şi ispitindu-L, I-au cerut să le arate semn din cer.
Iar El, răspunzând, le-a zis: Când se face seară, ziceţi: Mâine va fi timp frumos, pentru că e cerul roşu.
Iar dimineaţa ziceţi: Astăzi va fi furtună, pentru că cerul este roşu-posomorât. Făţarnicilor, faţa cerului ştiţi s-o judecaţi, dar semnele vremilor nu puteţi! –Matei, cap.XVI, vers. 1-3

Din citatul scripturistic nou testamentar de mai sus desprindem o concluzie: observatiile meteo contau foarte mult la vechii evrei si pare-se ca erau destul de riguroase in contextul epocii cand nu aveau tehnologia necesara de a decripta fenomenele meteo asa cum beneficiem noi astazi in contextul exploziei tehnologice. Astfel, in functie de aceste observatii meteo, evreii si alti locuitori ai Tarii Sfinte isi stabileau prioritatile, in functie de anotimp, la muncile agricole care hraneau si pe cel sarac, si pe cel bogat, si pe rob si pe slobod.
Prin urmare, dincolo de zidurile oraselor cetati, activitatile agricole se desfasurau ca si astazi, in zonele rurale. Ce cultivau vechii evrei?

Evident, un raspuns conform climei si anotimpurilor care se succedau in Tara Sfanta: graul, orzul, maslinul, vita de vie, inul si smochinul. Din grau si orz, faceau paine dospita si azima, din maslin celebrul ulei cu mai multe intrebuintari precum gatitul, balsamul, uleiul de candela, din vita de vie, vinul cel datator de viata si veselie, iar smochinul indulcea prin fructele sale viata oamenilor atunci ca si astazi. Produsele finite rezultate din practica agriculturii se regasesc si azi pe mesele noastre. Toti mancam o paine, toti folosim uleiul, toti degustam un vin si cu totii am simtit suavul gust al smochinelor. Dar pentru a ajunge sa consumam roadele campului trebuie sa vedem si cum le „dam viata”. La vechii evrei existau trei sezoane agricole suprapuse celor, climatic vorbind, trei anotimpuri, adica: insamantarea, strangerea recoltei si culegerea vitei de vie. Aceste etape sunt respectate de catre fermieri cu strictete si in ziua de azi, diferind doar tehnologiile mecanizate ale agriculturii. Insamantarea culturilor de grau, orz se facea in luna Tisri care, conform calendarului ebraic corespundea lunilor septembrie-octombrie, prelungindu-se pana in Marhesvan sau octombrie noiembrie. Atunci cadeau ploi abundente si calde, asemanatoare celor de la noi din luna mai benefice culturilor insamantate. Intr-o parabola de-a sa, Mantuitorul Hristos care a copilarit intr-un mediu rural si era la curent cu aspectele cotidiene agricole spunea: Adevărat, adevărat zic vouă că dacă grăuntele de grâu, când cade în pământ, nu va muri, rămâne singur; iar dacă va muri, aduce multă roadă. –Ioan, Cap. XII, vers.24. Umezeala din atmosfera data de ploile aduse de vanturile de Vest mediteraneene, combinate cu vantul desertic din Est sau Siroco faceau ca „bobul de grau” ca si alte culturi sa germineze. Desigur, nu vrem sa va plictisim cu „maruntisuri” agricole dar, sunt lucruri bune de stiut.De ce? Lumea lui Hristos era preponderent agrara. Mantuitorul Hristos se foloseste in parabolele sale de exemple concrete din activitatea agricola cotidiana. Astazi, fermierii au la dispozitie metode de a prezerva germinarea precum ingrasamintele chimice ori de a preintampina intruziunea „oamenilor rai” sau indivizii care vor sa le aduca un prejudiciu. Cum zice o vorba din strabuni, adica nu poate exista padure sanatoasa fara uscaturi, astfel si un ogor sau o tarina care rodeste este supusa unor factori externi precum zice cuvantul scripturistic: „Altă pildă le-a pus lor înainte, zicând: Asemenea este împărăţia cerurilor omului care a semănat sămânţă bună în ţarina sa.
Dar pe când oamenii dormeau, a venit vrăjmaşul lui, a semănat neghină printre grâu şi s-a dus.
Iar dacă a crescut paiul şi a făcut rod, atunci s-a arătat şi neghina.
Venind slugile stăpânului casei, i-au zis: Doamne, n-ai semănat tu, oare, sămânţă bună în ţarina ta? De unde dar are neghină?
Iar el le-a răspuns: Un om vrăjmaş a făcut aceasta. Slugile i-au zis: Voieşti deci să ne ducem şi s-o plivim?
El însă a zis: Nu, ca nu cumva, plivind neghina, să smulgeţi odată cu ea şi grâul.
Lăsaţi să crească împreună şi grâul şi neghina, până la seceriş, şi la vremea secerişului voi zice secerătorilor: Pliviţi întâi neghina şi legaţi-o în snopi ca s-o ardem, iar grâul adunaţi-l în jitniţa mea.” (Matei XIII, vers.24-30) Prin urmare fermierul evreu avea de infruntat multe „ispite” pana sa-i rodeasca tarina si sa se bucure de recolta. Nu vom intra in prea multe amanunte pentru a nu plictisi cititorul, dandu-i doar cateva indicii in ceea ce priveste sezonul recoltei care incepea in luna Adar, corespondentul european al lunilor februarie-martie. Adeseori se prelungea, etapizat, in functie de culturi, pana in toamna.Un alt sezon agricol important era recoltatul vitei de vie si incepea in anotimpul Sivan, adica lunile mai-iunie. Profetul Vechiului Testament, Isaia ne relateaza, in cap. XVIII, vers. 5, modul in care se recoltau strugurii: „Caci inainte de cules, dupa ce florile s-au scuturat si mugurii s-au prefacut in ciorchini copti, vitele vor fi taiate cu cosoarele, ramurile vor fi luate, smulse vor fi.” In afara de cultivatul ogoarelor, taranii evrei se ocupau si cu cresterea animalelor, in speta ovine si bovine. Toate activitatile lor erau legate de supunerea neconditionata fata de Dumnezeu, Creatorul cerului si al Pamantului, al tuturor vazutelor si nevazutelor. Poporul evreu era singurul din bazinul mediteranean care credea in Dumnezeu si credinta lui era monoteista. Pe bazele acestei credinte se va naste mai tarziu o alta, mult mai complexa: cea prin care Dumnezeu L-a trimis in lume pe Fiul Sau Unul Nascut. Despre aceasta noua credinta va voi vorbi in episodul urmator.