Comandantul Vartan Mamikonian si Razboiul cu persii

După Rusalii sau Pogorârea Sfântului Duh peste Sfinţii Apostoli, Creştinismul, în stare incipientă încă, se răspândeşte cu precădere pe rutele comerciale care legau îndepărtata Asie şi Europa. Una dintre aceste rute trecea şi prin Armenia sau Ţara lui Haik, un strănepot al vrednicului de pomenire patriarh Noe. Căci, nu putea Dumnezeu, în marea Sa milostivire faţă de Om să lase un popor născut creştin să nu intre demn în istorie prin însăşi pilda regelui Abcar de Edessa, care rege îi scrie lui Hristos Cel Întrupat o scrisoare prin care îl roagă ca să-l vindece de o grea boală: lepra. Hristos Dumnezeu îi răspunde prin intermediul lui Toma Dydimul sau Geamănul: „Ferice de cel ce crede în Mine fără a mă fi văzut!” Hristos se ţinu de promisiune şi-l trimise spre vindecarea regelui pe Apostolul Tadeu. Acesta plecă înspre Munţii cei Mari ai Armeniei, spre Ararat, acolo unde s-a născut o nouă lume, acolo unde corabia patriarhului Noe a eşuat consfinţind Biserica.

Advertisements

A luat cu el suliţa cu care a fost străpuns Hristos, şi care azi se află la mare cinstire în Muzeul Catedralei Armene din Ecimiadzin (18km. de Erevan, capitala de azi a Armeniei, N.A.), l-a vindecat pe regele Abcar, l-a încreştinat, acesta devenind primul rege creştin al Armeniei. Din păcate, fiul său Sanatruc Apostatul, deşi botezat creştin, s-a dezis de credinţă persecutându-i pe creştini. Pe vremea sa a fost martirizat Sfântul Apostol Tadeu. Când, cel de-al doilea Luminător al Armeniei, Grigorie, din nobila castă familială a Partevilor, făcu din Armenia primul stat creştin din istorie, devansând cu 11 ani Edictul de toleranţă de la Mediolanum (Milano), Creştinismul era din nou în primejdie. Când, prin Edictul lui Constantin cel Mare, Religia creştină devine din ilicita (nerecunoscută) în licita (recunoscută) ca şi alte culte ale imperiului intră în contact cu anumite şcoli filozofice păgâne din lumea elină, se nasc, aşadar, ereziile sau false învăţături. Toate acestea au fost condamnate de Sinoadele Ecumenice. Un anume Eutihie, un arhimandrit constantinopolitan, deci, nu armean, încercând să-i combată pe nestorieni, căzu el însuşi într-o erezie prin care spunea cum că Hristos a luat o singură Natură, Divină, care precum o mare absoarbe o picătură de apă. Întru acea perioadă, Armenia, un stat de sine stătător, aflat la graniţa a două imperii, Persan Sasanid şi Bizantin, avea de luptat când cu unul, când cu altul dintre cei doi inamici statali. Când Sinodul de la Calcedon fu convocat solemn în anul 451, poporul armean se afla întru mare primejdie, căci, vecinii de la răsărit, perşii, sub conducerea împăratului Yazgherd aproape că le-au invadat ţara, acea ţară care a dat naştere multor imperii. Atunci, vrednicii nobili armeni se ridicară la luptă toţi pentru unul şi unul pentru toţi, cum spunea o dată Dumas în ai săi muşchetari, sub comanda generalului Vartan Mamikonian. În acel an de graţie 451, Vartan i-a înfruntat pe perşi în Bătălia de la Avarair. Au pierdut armenii? Cred că nu, căci Vartan, a cărui statuie ecvestră o puteţi zări azi în oraşul Gyumry, intră în istoria naţională, precum oarecând Mihai Viteazu la noi. Ce este mai important, victoria pământească sau slava cea nedeşartă cerească? Eu, zic că ultima. Nepotul său Vahan, prin luptele sale de guerilă (de la guerillos, războinic, în spaniolă, N.A.) reuşi să-i supună pe perşi şi, ce este mai important, să obţină libertatea religioasă deplină a Armeniei prin Tratatul de la Navarsak din 484. Prin urmare, războaiele cu Persia Sasanidă şi „infiltraţiile” greceşti au împiedicat Biserica Armeană să se afirme la Calcedon, deşi vrednicul de pomenire patriarh Nerses Şnorhali (1102-1173) le-a arătat tuturor că Biserica Apostolică Armeană şi-a însuşit pe deplin Crezul sau Simbolul de Credinţă Niceo-Constantinopolitan. Cred că armenii ar trebui să fie mândri de jertfa Sfinţilor Vartan şiVahan, pe care Biserica îi pomeneşte anul acesta pe 14 martie, Anul Domnului.

Te-ar mai putea interesa...