Codul Da Vinci-o dilema anticrestina (II)

„Luati aminte sã nu vã fure mintile cineva cu filosofia si cu desarta înselãciune din predania omeneascã, dupã întelesurile cele slabe ale lumii si nu dupã Hristos” (Coloseni 2:8)

Advertisements

“Teoria Conspiratiei” isi are originile in Europa Occidentala, la finele Evului Mediu luand amploare odata cu Reforma si mai tarziu cu neoprotestantismul si atingand apogeul in sec. XVIII-lea, “Secolul Luminilor”.

crossSistemele valorice piramidale ale teoriei conspiratiei s-au dezvoltat cu precadere in Apus, atunci cand opozitia fatisa fata de valorile traditionale ale religiei crestine imbraca diverse forme de exprimare anticlericale si antieclesiastice, lovind direct Biserica Romano-Catolica: Reforma, Miscarea Illuminati si nu in ultimul rand forma clasica de anarhie, Revolutia, extinsa in Europa si Lumea Noua.

Din dorinta de a sfida divinul si de a-si explica inexplicabilul pe calea ratiunii, prin promovarea conceptului de Homo Universalis, inca din vremea Renasterii italiene adeptii teoriei conspiratiei vin in conflict deschis cu Biserica si cu invataturile de credinta ale acesteia. Un astfel de caz a fost relevat cititorilor romani prin publicarea recentului roman “Codul lui Da Vinci” al lui Dan Brown, aparut la Editura RAO in traducerea Adrianei Badescu.

Dezlipirea omului din comuniunea cu Dumnezeu Creatorul sau explicarea “inexplicabilului divin” numai prin ratiune, raportat la Tainele crestine, a generat de-a lungul istoriei, inca din Biserica primara, controverse. Astfel au luat nastere erezii condamnate in Sinoadele ecumenice din Antichitatea Tarzie si Evul Mediu timpuriu, iar mai tarziu, doctrine si idei false, utopice, adeseori cu consecince nefaste pentru umanitate, atunci cand au fost aplicate: comunismul, fascismul si nazismul.
Intr-o recenta carte distribuita gratuit, “Criza spirituala moderna si cauzele ei”, reeditata sub egida Arhiepiscopiei Sucevei si Radautilor (2005), autorul, dr. Nicolae Balca noteaza: “Omul antic vorbea cu universul, cel al evului mediu vorbea cu Dumnezeu. Omul modern cu cine vorbeste? El vorbeste numai cu sinele.[…] Omul modern cladeste biserici, care nu se deosebesc intru nimic de hambare si de studiouri de filmat [se refera la situatia existenta in Occident, n. A.P.]. In urma Renasterii, a Umanismului si a Reformei religioase, omul rupe toate legaturile cu Biserica, cu Statul, cu credinta si isi construieste in arta, in stiinta si in conceptiile filosofice o lume aparte, prin propriile puteri.”

Vom completa spusele de mai sus prin antitezele dintre Est si Vest, vizibile dupa Marea Schisma din 1054, data de la care Occidentul aluneca pe panta supozitiilor anticrestine, cu radacini adanci chiar si in primul mileniu dupa Hristos. Religiozitatea excesiva a omului Evului Intunecat l-a facut foarte usor sa cada in cealalta extrema, a superstitiilor de tot felul: aparitia unei comete sau ploile meteorice simbolizau semnele sfarsitului iminent al lumii. Adeseori, aceste fenomene astronomice erau asociate unor “miracole” politice dictate de pronia divina: asasinarea unui suveran pontif sau urcarea pe tron a unui rege…

Istoriografia occidentala abunda in descrierile apocaliptice ale Anului 1000. Temerile vor fi abordate de Inchizitie in mai toate statele Apusului, spre a se evita abaterile doctrinare si a se impiedica astfel raspandirea ereziilor. Asa se explica aparitia unei miscari de opozitie fata de valorile crestine prin propagarea unor antiteze menite sa duca in eroare si pe cei mai alesi dintre credinciosi, clericii.

Sub falsa aparenta a credintei, teoria conspiratiei se va raspandi in lumea apuseana. Asa s-au nascut de pilda legendele si baladele populare in care elementele etnico-lingvistice se amesteca cu traditiile populare apocrife crestine: Legenda Sfantului Graal, exploatata in romanul “Codul lui Da Vinci”, Regele Arthur si cavalerii Mesei Rotunde, Tristan si Isolda, Cantecul lui Roland sau marele pelerinaj la Sfantul Iacob din Compostella. Aceste traditii populare vor fi speculate de adeptii teoriei conspiratiei si impinse adeseori pana la paroxism.

In “Codul lui Da Vinci”, actiunea se centreaza pe o crima suspecta: asasinarea custodelui Muzeului Palat Luvru, Jaque Sauniere, cu multiple implicatii in ocultismul occidental. Pana la un punct, metodele de investigatie ale politiei judiciare franceze sunt cele clasice, autorul consultand probabil un specialist in domeniu sau urmand firul vreunei anchete publicate in presa. In acest veritabil roman politist de fictiune, Dan Brown apeleaza la o multitudine de simboluri apocrife occidentale, care pentru noi rasaritenii apar, evident, ca iesite din comun, indraznete si total anticrestine.

In cartea sa “Gramatica civilizatiilor”, Fernand Braudel remarca multiplele opozitii Est-Vest privind mentalul colectiv european. Teoria sa se poate aplica si cartii lui Brown. Ni se releva o lume noua: a spionajului electronic, a manipularii oculte, a interpretarilor simbolistice in sens anticrestin. Marele Da Vinci si monumentala sa opera dau loc la interpretari false, care sfideaza realitatile istorice. El este invinuit, aproape, ca ar fi criptat diverse mesaje in picturile sale, cu precadere cele de factura religioasa, dar nimeni nu si-a pus intrebarea: ce motiv ar fi avut sa se razbune astfel omul Cinei, blasfemiind? Vaticanul, daca ar fi fost valabile teoriile lui Dan Brown, ar fi exclus demulta vreme tablourile sale din iconografia crestina… Copii fidele la Cina cea de Taina s-au raspandit deopotriva si la credinciosii ortodocsi. Am avut ocazia sa constat ca in diferite biserici ortodoxe ridicate dupa 1989 existau mai multe reproduceri crestine dupa Da Vinci sau alti maestri renascentisti, sub forma de icoane care tineau provizoriu locul picturii din biserica, inainte ca aceasta din urma sa fie finalizata.

Daca in Rasarit perceptia Sfintelor Taine era usurata in trecut prin permanenta comuniune preot-credincios, in Apus, datorita conservatorismului impus de diverse cauze externe (migratii) sau interne (erezii), se produce o slabire a credintei, finalizata cu miscarile Reformei din veacul al XVI-lea. Exista in Apus doua forme de simbolistica: crestina si pagana, si un amestec intre cele doua.

Vom exemplifica prin faptul ca in Biserica Romano-Catolica se obisnuieste sa se asiste la Sfanta Liturghie sezand pe scaun. De ce? Implementarea crestinismului la popoarele de sorginte germanica, majoritare in Apus, s-a facut relativ greu, adeseori prin inventarea de catre misionari a unor metode mai putin “ortodoxe”, menite in schimb sa atraga. Scaunul poate fi asimilat runei Stig din alfabetul gothic, acel semn pe care si noi l-am adoptat si care este atat de familiar postat pe panourile electrice de inalta tensiune sau in acea nota nedorita, dar benefica uneori, din catalogul de la scoala. Ba mai mult, unii sfinti din onomastica apuseana au fost inventati, pentru ca “barbarii” sa fie usor convertiti. Si avem exemplul clasic al “Sfantului Hilarie”, al carui nume desemneaza un lac din Franta, in fata caruia francii aduceau ofrande din roadele pamantului. Stim prea bine ca una dintre multiplele pasiuni ale razboinicilor medievali era cinegetica, ridicata la stadiul de mare arta, motiv pentru care s-au inmultit si “sfintii patroni” ai dumbravilor si padurilor si exemplele pot continua. Aceste aspecte neelucidate pe deplin au nascut in mentalitatea occidentalului notiunea complexa de mister. [Pe toate acestea insa le vom dezbate intr-un articol viitor, intitulat "Spaimele si Apocalipsele Anului 1000”].

In Rasarit, situatia se prezinta cu totul invers, aidoma unei piramide intoarse. Nu apar “misterele” credintei. Spre deosebire de inchistarea si teama spiritului latin apusean, spiritul bizantin este unul foarte liber. Nu exista teama fata de Biserica, ci o forma de respect. Intre preoti si credinciosi se intretine dialogul continuu. Crestinismul a fost inainte de toate introdus in provinciile grecesti rasaritene ale Imperiului Roman si receptat foarte usor de locuitori, ca atare.

Exista o explicatie rationala? Zeii din Olimp aveau caracteristici profund umane: se casatoreau, divortau, aveau pacate asemenea oamenilor, interveneau pentru acestia, dialogau cu ei…oare sa ni se para iesit din comun faptul, consemnat de Sfantul Evanghelist Luca in Faptele Apostolilor, ca atunci cand Sf. Pavel si Sila au facut minuni intr-o cetate greceasca, locuitorii sa li se inchine ca unor zei coborati din Olimp? Ba mai mult, atunci cand le-au vorbit despre Mantuitorul ca Om si Dumnezeu, putem preciza ca elinii erau in proportie de 90% convertiti, fara sa se indoiasca de propovaduirea apostolica. Iata de ce in Rasarit nu avem nimic inventat sau prelucrat. Fiecare sfant sau somitate eclesiastica au o existenta istorica bine definita.

In romanul “Codul lui da Vinci” se arunca anatema asupra Cavalerilor Templieri, ordin militar creat la Ierusalim in anul 1118, la initiativa unui grup de nobili francezi, asupra caruia vom reveni cu un articol special in atentia cititorilor Altermedia. Poate ar fi fost mai interesant sa se precizeze faptul ca lor le datoram ordinea, disciplina, gradele si comenzile militare din armatele moderne de astazi, ca de pilda comenzile: “Va aliniati”, “drepti”, “pe loc repaus” sau “trupa, asculta comanda la mine”. Tot de la ei avem pastrate doua gradatii militare: sergent si caporal; de asemenea si serviciul de garda.

Ordinele militare monastice apusene s-au fondat in Tara Sfanta in vremea Cruciadelor si initial aveau rolul de a a apara pelerinii veniti cu miile sa se inchine la Locurile Sfinte din Ierusalim si imprejurimi, asigurand prin paza militarizata eficienta drumurile strategice de acces spre aceste obiective. Unele ordine au fondat azile si ospicii pentru pelerini. De aici rezultand un alt termen comun in toate limbile: spital, de la latinul hospital. Aceste ordine s-au raspandit ulterior in toata Europa, fiind veritabile bastioane de implementare a catolicismului la “schismatici”, adeseori pe calea armelor ca metode de constrangere, un exemplu edificator fiind la noi Cavalerii Teutoni.

Cruciatii, desi raspundeau juridic in fata Suveranului Pontif, aveau autonomie, organizare diferentiata, slujeau state si regi, insa, in majoritatea cazurilor, predomina independenta fata de orice putere temporala. De aici si misterele ce s-au nascut pe seama lor. Pentru apuseanul de rand, un cruciat detinea cheia unei mari taine: era puternic, invincibil, curtat de suverani, infailibil. De aici si dilemele anticrestine presarate in romanul lui Dan Brown. In mod evident, daca Templierii isi aveau sediul central langa Templul solomonic, detineau si “secretele”acestuia, ascunse undeva in grotele de sub fortareata Ierusalimului, altfel ce motiv ar fi avut sa se stabileasca acolo?

In episodul viitor vom lamuri si acest aspect.

(Va urma)

Te-ar mai putea interesa...