„Clopotele de Aur” din nou în sunet argintat la Biserica „Turnul Roşu”

Dacă anul acesta, fosta parohie armenească „Sfântul Simeon cel Bătrân” (Dzerun, în armeană, amintit ca fiind , în Evanghelia după Luca, omul care l-a întâmpinat pe Mântuitorul, n.a.) a împlinit nu mai puţin de jumătate de mileniu de existenţă, biserica cea nouă cu hramul „Sfântul Simeon Stâlpnicul”, situată lângă vechiul monument, păstorită fiind de părintele paroh Constantin Ciupu, îşi continuă tradiţia culturală cea veche, adică de promovare a unor valori perene, seculare care trăiesc în mijlocul nostru. Recent, parohia „Sfântul Simeon” a găzduit o lansare de carte cu trimitere directă, între Adevăr şi Ficţiune, la „Clopotele de Aur” care, după cum spune tradiţia locală, când erau trase, mai ales clopotul cel mare, zis „Filipos”, ar fi sculat morţii din morminte precum trâmbiţa Infricoşatei Judecăţi.

Advertisements

Profesorul Ioan Rîşnic, autorul cărţii, a auzit desigur clopotul „Filipos” care nu a mai glăsuit argintat din anul 1969 când s-a slujit ultima oară aici, la Turnul Roşu, în armeana veche sau Grabar, însă, este interesant faptul că autorul readuce în actualitate o perioadă de glorie a Străzii armeneşti din Suceava, ştiut fiind faptul că fosta capitală a Moldovei este şi una dintre capitalele religioase ale Armeniei, aici fiinţând două mănăstiri: Cetatea Zamca (Sfântul Oxen) şi Mănăstirea de maici de la Hagigadar sau a Îndeplinirii Dorinţelor. Iniţiativa profesorului Ioan Rîşnic şi deopotrivă a părintelui paroh Constantin Ciupu este salutabilă pentru revigorarea unei vechi etnii care a convieţuit paşnic cu poporul român,  în două istorii diametral opuse, dar, care s-au intersectat pe Strada Armenească a târgului Sucevei.

Te-ar mai putea interesa...