Category Archives: Ecclesia

Regal muzical la Catedrala Musatinilor

Plină de credincioşi şi de melomani deopotrivă a fost joi, 13 iulie, a.c., vechea catedrală mitropolitană a Moldovei, Biserica Mirăuţilor cu hramul „Sfântului M. Mucenic Gheorghe-Purtătorul de Biruinţă”, locul unde de la întemeiere se mirungeau întru domnie voievozii Moldovei, un fel de Canterbury al românilor, după cum plastic o definea unul dintre istoricii noştri.
De astă dată nu a fost vorba de vreo consacrare domnească, ci de un regal muzical susţinut de Corul de fete „Ciprian Porumbescu” al Colegiului Naţional „Ştefan cel Mare”-Suceava, grup constituit şi fondat în anul 2008 la iniţiativa directorului colegiului sucevean, Dan Popescu şi al dirijorului pr. prof. Lucian Tablan, cel care a prezentat şi reprezentat corala, joi la Mirăuţi.

Omagiu celor cazuti la datorie

În pofida vremii capricioase de afară şi anul acesta de Marele Praznic Împărătesc al Înălţării Domnului, joi, 25 mai a.c., credincioşii parohiei Bisericii „Sfântul Dimitrie Izvorâtorul de Mir”
din comuna Udeşti s-au adunat pentru a le aduce un pios omagiu acelora dintre neamurile lor care s-au jertfit pentru apărarea patriei străbune în cele două conflagraţii mondiale care au zguduit secolul trecut.

eXTReMe Tracker