„Bob Dylan-Nobel contra Nobel” la Planetariul Universităţii „Ştefan cel Mare”-Suceava
O nouă seară muzical-poetică de excepţie s-a consumat miercuri, 2 noiembrie a.c. la Planetariul Universităţii „Ştefan cel Mare”-Suceava, manifestarea având ca titlu controversata problemă: „Bob Dylan-Nobel contra Nobel”.
Laureatul Premiului Nobel pentru literatură de anul acesta, care se va decerna sâmbătă, 10 decembrie a.c., la Stockholm de către Academia Regală a Suediei, este poetul şi cântăreţul american Bob Dylan.
Nominalizarea lui a stârnit aprige discuţii pro şi contra, mai ales în presa din România. Pe tema mai sus expusă, invitaţii serii: Florin Dan Prodan de la „Zidul de Hârtie” – iniţiatorul manifestării, actorul Bogdan Amurăriţei de la Teatrul Municipal „Matei Vişiniec”-Suceava, Constantin Horbovanu de la Clubul de Iniţiativă Literară (CIL), conf.univ.dr.ing George Mahalu de la Facultatea de Inginerie Electrică şi Ştiinţa Calculatoarelor din cadrul USV, Ovidiu Rusu şi alţi invitaţi prezenţi în sală au pornit o dezbatere pertinentă, urmând firul vieţii muzicale şi poetice a lui Bob Dylan, pe marginea întrebării: de ce tocmai Bob Dylan? Actorul Bogdan Amurăriţei a recitat câteva poeme scrise de cantautorul american în traducerea lui Mircea Cărtărescu, el însuşi un nominalizat la Premiul Nobel, dar care a pierdut competiţia. Constantin Horbovanu a prezentat celor prezenţi o altă versiune în română a lui Bob Dylan, cartea „La mulţi ani, Bob Dylan” în traducerea lui Alexandru Andrieş, volum apărut în 1991, când Dylan împlinea 51 ani. Un împătimit al lui Bob Dylan, George Mahalu a oferit celor prezenţi un recital din Bob Dylan susţinut la chitară acustică, universitarul sucevean dedicându-şi dealtfel întreaga sa creaţie literară de versuri şi proză laureatului Premiului Nobel pentru Literatură de anul acesta. Un moment inedit al serii a fost oferit într-o autentică manieră actoricească de eleva Adela Şulea din cl. II-a de la Şcoala gimnazială nr. 11 „Miron Costin”-Suceava care a recitat, printre altele şi poemul „La Steaua” de Mihai Eminescu. Moderatorul seratei, cercetătorul ştiinţific Cezar Leşanu din cadrul planetariului sucevean, el însuşi un om al manifestărilor culturale, le-a făcut o surpriză celor prezenţi: proiecţia bolţii cereşti pe fundalul muzical „La Steaua” în interpretarea soliştilor Florin Bogardo şi Stela Enache. La manifestare au mai fost prezenţi George Sauciuc, secretarul CIL şi artistul plastic Konstantyn Ungureanu Box.